Joi, 6 mai, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Polirom și Cărturești (facebook.com/polirom.editura; facebook.com/Carturesti), Florin Irimia va intra în dialog cu Robert Șerban, pornind de la volumul „Bărbatul din spatele ceţii”, apărut de curînd la Editura Polirom în colecția „Ego. Proză”.

Băiețelul introvertit, dar foarte curios în privința tainelor vieții din Misterul mașinuțelor chinezești se întoarce în noul volum semnat de Florin Irimia. Acum, povestire după povestire, se conturează maturizarea lui, cu suișuri și coborîșuri, cu pierderi dureroase, dar și mici sclipiri de lumină. Viața personajului devine o călătorie care pornește odată cu găsirea unei cărți misterioase într-un vagon cu maculatură și îl poartă din lumea reală în lumea viselor și înapoi, din Macedonia, unde a petrecut o vacanță în copilărie, la Berlinul iubit al maturității. Bărbatul din spatele ceții construiește, cu fiecare episod, un bildungsroman emoționant, povestea unei vieți aflate mereu la răscruce, dar care merită trăită, pentru a-și împlini menirea.

Florin Irimia s-a născut în 1976 la Iași. Este cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Scrie cronică literară din 2001, în calitate de colaborator al revistelor Dilemateca, Noua literatură, Observator cultural, România literară și Suplimentul de cultură. În 2009 debutează ca prozator în revista Noua literatură (sub pseudonimul Eduard Tăutu), iar în 2011 publică la Editura Brumar romanul Defekt, laureat al Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, 2013. La Editura Polirom
i-au apărut romanele O fereastră întunecată (2012) și Cîteva lucruri despre tine (2014), precum și volumul de povestiri Misterul mașinuțelor chinezești (2017).

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.