Evocarea unor portrete sau fapte dintr-un trecut la care poetul se raportează, autoscopic, în numele unei sinergii a sensibilității sau a apropierii umane; practicarea unei arheologii sapiențiale, pentru înțelegerea sau redescoperirea, în cheie identitară, a lumii încojurătoare; sinceritatea ascuțită ca lama unui tăiș, în mărturisirea cu efect turbulent a propriilor neputințe datorate, în mare parte, corpului aflat într-o continuă decădere și blazare, sunt tot atâtea ipostaze sau măști ale confesiunii poetice din volumul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, Adorabilii etrusci (Editura Charmides, 2021).

Discursul confesiv încorporează diferitele registre ale unui parcurs existențial, tensionant, în care evenimentele sunt străbătute, deopotrivă, de o stilistică a nevrozei și a candorii evocative, care transmite imaginarului poematic, o vibrație, adesea, traumatică.

Pretextul sau, mai degrabă, contextul de la care pleacă dezvoltarea tematică a unor aspecte ce țin de societate, memorie, identitate sau istorie, îl reprezintă un soi de biografism compulsiv care se dezvoltă pe două coordonate, una a angoasei și cealaltă a histrionismului. Premisele unei  estetici a urâtului, apropierea dintre semeni, schimbările sociale sau istorice sunt trecute prin malaxorul alienării umane. Atmosfera degajată este una, preponderent, marcată de fluxuri imaginative, care se suprapun peste desfășurarea, uneori alambicată, alteori, expansiv-stridentă, a unui real cât se poate de viu, încapsulat într-un peisaj amorf, supus decrepitudinii corporale: ,,țârâitul ploii pe tabla acoperișului, senzația că e carne vie,/ sensibilitate fizică exacerbată,/ o erecție optimistă, mereu antagonică, cadavrul viu, omul/ muncitor” (Intarsii). Atmosfera traumatică a întâmplărilor este dublată de o reflexivitate intertextuală (vom întâlni câteva referințe livrești, sportive sau istorice, inserate în discursul evocării) sau marcată de un aer nostalgic, cu irizări sepulcrale, atunci când secvențele mnemonice prilejuiesc o scanare a propriului corp aflat la granița dintre  o decăderea somatică și una spirituală ,,Sfâșiat de singurătate, am ascultat muzică foarte tare/ până-ntr-o noapte, târziu, când o femeie a țipat disperată/ de la un etaj inferior, unde-i murise cineva:/ ,,Închide muzica!” a strigat înecându-se cu lacrimi/ mi-am imaginat-o plângându-și soțul, mama, fratele/ și am simțit o jenă ca o carie a conștiinței” (Logica albă).

Nervul spasmatic al scriiturii dezvăluie forța, uneori stihială, a obsesiilor care se dezvoltă constant, pe baza unui scenariu al vinei într-o existență aflată la un bilanț fatal, întocmai ca pe o margine de prăpastie: ,,Carne moartă îmbibată de sânge și fragmente de dinți. Apoi/ voi petrece și voi benchetui: duse sunt amintiri, rânjete și alți/ demoni ejusdem farinae, încremeniți într-o clipă – insecte/ blocate-ntr-o boabă de chihlimbar -/ pe malul lacului 23/ August, o sâmbătă magică, am comandat cu brațul legiuni de/ regina bălții, era de-ajuns să arunc firul cu ac fără momeală” (București, sfârșit de capitol).

Evocarea devine o cutie de rezonanță a traumei. Aceasta imprimă ritmului evocării, destule accente obsesiv-compulsive. Discursul pare, astfel, străbătut de forța unei reverii halucinante, generate de natura interogativă a distanțării umane care își întinde vălul crepuscular asupra senzațiilor, secvențelor din trecut, conferindu-le un aer de incertitudine: ,,tu jucai barbut la terasă, îți auzeam glasul venind de peste/ gardul viu și-mi priveam fața-n apa neagră, briza își trecea/ fustele peste oglindă, cercurile din jurul pluteu stârneau altele/ aidoma. băiatul acela din lac, fratele meu lucios, cu cearcăne/ nefirești pentru vârsta lui, mi-a atins mâna, mă întreb acum/ ce-ar fi fost dacă l-aș fi ascultat? Dacă nu aș fi mai mers sute/ de kilometri, dacă nu aș mai fi dormit mii de nopți, dacă nu mi-/ aș fi umplut plămânii cu fum și inima cu ură? Acolo, sub/ oglinda lacului, apărat de armiile mele de regina bălții, culcat/ pe un braț, între un cauciuc de camion și o cadă de fontă, aș fi/ ascultat la nesfârșit muzica restaurantului Riviera” (București, sfârșit de capitol).

Realul domestic, preaplin de o energie umană, tot mai slăbită, mai emaciată, dezvăluie un ceremonial al fapticului căzut într-o blazare voluptoasă, moment în care confesiunea degajă o sinceritate necesară ascuțirii unui spirit de observație sensibil la amplificarea sonoră sau tactilă a angoasei vârstei: ,,îmi petrec cea mai mare parte din zi/ muncind, apoi încerc să citesc/ pe zi ce trece/ mai puternică senzația că nu mai rețin nimic/ și că nimic nu merită reținut,/ voluptatea amiezelor de duminică/ admirând firele de praf ce străbat fâșii de lumină/ scăpate printre șipcile scorojite./ din apropiere, improbabil,/ un cocoș își anunță frica de a fi/ teroarea unui animal treaz/ printre alte dobitoace adormite” (Rănile experienței).

Tot în cadrul acestei atmosfere, momentul prezent obligă la bilanțul nostalgic al unor vârste în care a încremenit orice dinamică a unor elanuri spirituale care securizau viața interioară: ,,m-am gândit la bătrânețe/ când eram copil/ m-am temut de moarte/ când eram tânăr/ acum lângă mine se usucă/ toți zeii ce-mi păreau eterni”.

Cu toate acestea, indiferentă la crizele vârstelor sau ale timpului, evocarea femeii rămâne un liant de stabilitate emoțională, într-o atmosferă de tandrețe și lentoare erotică, îndepărtată de fondul derizoriu al lumii amintite până acum: ,,Și chiar dacă nu mai e timp pentru așa ceva/ imaginează-ți o tânără femeie, stând cu piciorul îndoit/ sub corp,/ Pe un colț de canapea, ascultând valsul nr. 2 de Șostakovici/ o pisică tărcată dă să sară alături de ea/ răstoarnă cana de cafea, fata țâșnește de la locul ei/ înjurând/ în bucătărie, pe tocătorul de lemn, o felie de pâine proaspătă/ unsă cu unt, poartă ca-ntr-un pat/ un fir de mentă./ Imaginează-ți toate astea” (Deși nu mai e timp).

James Joyce era de părere că ,,imaginația înseamnă amintire”, fapt care poate constitui crezul acestui volumul.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.