Alternanța dintre mai multe identități și biografii, precum și rolul literaturii în momentele de impas existențial sunt doar câteva dintre direcțiile întâlnite în romanul Silex[1], semnat de prozatorul George Cornilă, un nume deja cunoscut și afirmat.
În existența personajului narator, cel care și-a pierdut memoria în urma unui accident de motocicletă petrecut pe o insulă grecească, pare că a apărut o prăpastie între cunoaștere și experiență. Kant afirma că „orice cunoaștere a noastră începe cu experiența”, însă personajul, un scriitor de succes, trece printr-o experiență de recuperare a propriei existențe/memorii, însă faptele care îi revin în minte stau sub semnul probabilității, al intuiției, al ficțiunii.
Imaginația realității/realitatea imaginației
Romanul acumulează, pe măsura derulării, o serie de situații personale, de amintiri legate de orașul de proveniență al scriitorului, Focșaniul, în care și-a petrecut copilăria și adolescența. În paginile dedicate împrejurimilor acestui oraș, ne oferă descrieri legate de mentalități, peisaje sau forme de relief și de cultură locală, într-o notă elegiac-documentară. Cunoaștem, de asemenea, diferitele momente marcante, formarea profesională a scriitorului, călătoriile acestuia, fictive sau reale, pe tărâmuri exotice, precum și relația sa cu literatura.
Trebuie menționat că, în urma accidentului și în urma spitalizării de care a avut parte în străinătate, scriitorul, odată întors în țară, dispune de tot sprijinul pe care familia i-l oferă, înlesnindu-i șederea într-o garsonieră, deocamdată singur, tocmai cu scopul de a se reface și de a încerca să își amintească din propriul trecut cât mai mult. Însă, începând din aceste pagini, granița dintre ficțiune și realitate devine tot mai fluidă. O narațiune alertă, cinematică a evenimentelor alternează cu una mai lentă, prielnică ritmului rememorării, al reflecției și al problematizării.
Dedublare și luciditate cu parfum de ficțiune
Prozatorul reușește să amplifice și mai tare atmosfera aceasta incertă în momentul în care personajul pare a se afla, în existența sa actuală, ca pe o tablă de șah complet imaculată. Iar orice mișcare, orice trecere de la o dimensiune la alta, îl poate aduce mai aproape de malul propriei coerențe/propriei veridicități biografice sau de abisul unei complete pierderi de identitate și de memorie.
În anumite momente i se pare că își zărește, de la distanță, dublul. Însă, când e pe punctul de a-i ieși în cale și de a-l confrunta, dublul acesta dispare instant, oferind scriitorului senzația de confuzie accentuată sau de caracter provizoriu până și al propriei sale închipuiri. Este o situație foarte asemănătoare cu atmosfera microromanului Dublul, al lui Dostoievski. Numai că, spre deosebire de eroul dostoievskian, Iakov Petrovici Goliadkin care, odată ce află de existența dublului său, este pe cale să clacheze, văzând cum, încet, își pierde siguranța de sine și pe cea socială, personajul din romanul lui Cornilă nu își pierde siguranța de sine, însă devine parcă mai conștient de aceste fluctuații dintre iluzie și realitate, devenind mai neîncrezător în ceea ce a reușit să își amintească până acum.
Cum realitatea din jur pare a fi formată din atâtea nisipuri mișcătoare, personajul afirmă, la un moment dat, că „am cartografiat întregul sat și împrejurimile, din aceeași nevoie de ordine și noimă, pentru că pe harta vieții mele erau prea multe spații albe”. Cartografierea devine sinonimă cu îmblânzirea imaginației care poate deveni mult prea acaparantă și feroce, situație plină de confuzie sau alienare în acest carusel de neoprit al glisărilor între o realitate și alta.
Pitorescul închipuirii
Din pricina acestor permutări între memorie și imaginație, destul de confuze vizavi de veridicitatea faptelor puse, mai mereu, sub semnul întrebării și al incertitudinii, personajul evocă, la un moment dat, călătoria în Africa. Se presupune că s-a aflat acolo, cândva, în tinerețe, printr-un program umanitar, într-o comunitate mai izolată și expusă unor pericole complexe.
Atmosfera locurilor și a oamenilor este redată prin ochiul estetului etnograf. Indiferent că a fost reală sau doar închipuită, această călătorie capătă relevanță datorită atmosferei în care, înainte de toate, predomina îmbinarea dintre forța întunecată a misterului și o societate captivă unei sălbăticii naturale și umane, tenebroase.
De asemenea, relația lui cu soția sau cu tânăra lor fiică, o artistă plastică nonconformistă, care a ales să locuiască în casa unui pictor rebel, făcând parte dintr-un soi de sectă stranie, relația cu lumea literară din jur, mai ales cu scriitorul Abel, un alt nonconformist, care își asumă un trai dezlegat de orice convenție socială, toate acestea reușesc să redea un tablou vivant, alert, al unei arheologii a memoriei, stranii și engimatice, în permanență cameleonice.
Elementul spre care converg toate aceste direcții este o piatră de silex pe care acesta o primește în Africa. Silexul preschimbă memoria într-un solenoid care pune în mișcare un întreg circuit al evocării și al contrastelor identitare, al luptei dintre uitare și regăsire.
Însă, memoria personajului, chiar și îmbrăcată în haina de gală a imaginației, își duce mai departe lupta împotriva uitării, a confuziei și a însingurării.
[1] George Cornilă, Silex, Ed. Polirom, Iași, 2024.
