Mia M. a rămas la fel de misterioasă, așa că ne-a trimis, tot sub protecția anonimatului, un nou calup de poeme în care aș spune că face tot ce știe mai bine: experimentează. E un lucru foarte bun că evită „încremenirea în proiect” și că scormonește prin materia nesfârșită a poeziei. Dacă a reușit și de data asta să găsească ceva agate, vă las pe voi să decideți.

G I B E L

(sunetul valurilor pe fundal)

Mi-am oprit toate simțurile.
Sunt ca un recipient gol și spart prin care trece vântul.
Letargică.

de ce nu-mi respectați singurătatea? nu, de fapt, eu sunt o singurătate, deci de ce nu mă respectați? cu ce v-am greșit înafară că exist? ce e așa nepotrivit, așa greșit, în a fi o singurătate? dar sunt prea multe întrebări dificile pentru voi, nu? nici nu mi-ați răspunde la vreuna. doar v-ați căuta scuze și ați arunca toată vina pe mine.

(valurile devin violente)

Și totuși nu e liniște.
E ca un televizor care merge încontinuu cu ecranul plin de purici.

De ce? mă întreabă ei.
De ce nu mănânci?
De ce mănânci prea mult?
De ce ești așa obsedată să te speli continuu?
De ce nu te speli?
De ce nu bei apă?
De ce nu ieși afară?
De ce nu dai perdelele la o parte și nu deschizi geamurile?
De ce nu te îngrijești?
De ce nu vorbești cu noi?
De ce faci toate astea?
De ce îți faci rău?
De ce te simți așa? 

De ce, de ce, de ce?

Vreau liniște.
Nu mai vorbiți.
Închideți-vă gurile alea dracului odată!

———————————————

nu știu… nu mai știu nimic. ce fac eu aici? cine sunt? mă sufoc din ce în ce mai mult în corpul ăsta. mă îmbolnăvește mai tare. mă simt o intrusă, un nimeni, un nimic. 
vreau să plec cât mai departe. cât o să mai rezist? mă sufoc, mă sufoc, mă sufoc!

stăteam cu frații karamazov în mână și priveam pe geam. merit să ating cartea asta? să scriu? să deschid gura? să fiu aici?

vreau să dispar.
să mă evapor.
să mă dizolv.
vreau să fug fără a fi ținută pe loc și să nu mă opresc.

răsfoiam agendele cu ceea ce am scris și îmi dădeau lacrimile.
defulez.

mă apucasem într-o îmbrățișare, deși eu nu fac asta. probabil corpul meu nu vrea… ce nu își dorește? să nu mai fug, să nu mă mai sabotez? să îmi arate că ține la mine?

de ce nu dispar odată?

———————————————

Mi-a spus mai demult în glumă Să nu ajungi ca Sarah Kane.

Ți-e teamă?
Ți-e teamă că o să te asocieze cu mine?
Că o să-și șoptească între ei Ea e prietena ăleia care s-a sinucis? Era bolnavă, de aia a făcut-o. Adică nu avea toate țiglele pe casă.
Nu se spune că nu am toate țiglele pe casă, tâmpiților.

Nu știți nimic.

———————————————

(o liniște profundă se lasă)

Eu…

Mi-e teamă de atâtea.

Mi-e teamă că mi-e teamă.

Mi-e scârbă de mine.

Un hoit ambulant.

Put a mortăciune.

Probabil că m-am născut deja moartă.

Ochii ăștia.

Culoarea pielii.

Culoarea părului.

Buzele.

Picioarele.

Obiceiurile.

Și tot ce mai ziceau că am moștenit de la el.

Că sunt ca el.

Așchia sărită din trunchi.

Mi-e atât de scârbă.

Vreau să mă înec în mine.

Să mă arunc de pe pleoapele mele inferioare în cearcăne.

Să mă sfâșii.

Să nu rămână nicio moleculă din mine.

———————————————

aveai un suflet bătrân
și frumos și nu am vrut
să ți-l pătez cu al meu.
de aia m-am târât ca o
râmă cât mai departe
de tine

———————————————

(păsările încep să despice cerul agitate. valurile se sparg furioase unele de altele)

X: Cu ce scop? Cu ce scop mă alungi, hm?

N: Încetează.

X: Chiar crezi că o să îți înghit căcaturile, legat la ochi, cum au procedat și ceilalți dinaintea mea?

N: Te rog, înțelege…

X: În modul ăsta o să acționezi întotdeauna? Știi doar… doar…

N: E de-ajuns, pleacă.

s u n t g r o a z n i c ă

u n m o n s t r u

d i n t r – u n m o n s t r u

a r e z u l t a t u n m o n s t r u

vreau să dispar.

să mă evapor.

să mă dizolv.

alwowkxkoribilarowpalfkhkdksjegodpslsxkocsmskdproastaktkgkfkskcmvmamdetestabilakgksoaslnemermicafogobkvdkdkmorifkddkalawpdofmscarbaogkfkdskumflatavogoforewlfurataorocksmamwkciudataorofkskslelflfldklepqlxmcinsultelslskfkfxzaracealafkfkdkskviolentadldlwpzqeigkakgmwogolelwoskdktraumeofivkslalemecanismeeorkddkdeeofkvvksksapararekfkfdmtktllwotofkslale

———————————————

(și-au primit masa)

Poate o să mă înghită golul și casa dinăuntrul meu.

*

cuvinte ce s-au spânzurat
în cerul gurii mele
plină de amărăciune
și
din care curg puroi acid

stau acolo legănându-se
învinețite și uscate
stoarse
în stare de putrefacție

*

Se trage linie după mine.

—————————————————————————————————————

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.