MIHAIL VAKULOVSKI s-a născut pe 10 august 1972 în URSS. A absolvit în 1994 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Republica Moldova, iar în 2002 și-a susținut doctoratul la Universitatea București avându-l conducător științific pe criticul Nicolae Manolescu.

A publicat următoarele volume de poezie: Nemuritor în păpușoi (Editura Arc, Chișinău, 1997, reeditare Editura Vinea, București, 2006); Caiet cu zmei din care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie (Biblioteca de Poezie, București, 2002, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi); TU (cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca de Poezie, București, 2002); Tatuaje (Editura Vinea, București, 2003); odada (Editura Vinea, București, 2004, reeditare la aceeași editură în 2009); Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene (Editura Pontica, București, 2005); Autobiografie (Biblioteca Stare de Urgență, Chișinău, 2009); Riduri (Casa de Pariuri Literare, București, 2013).

Este fondator al revistei web TIUK! k-avem kef (tiuk.reea.net) pe care o realizează împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski și Dan Perjovschi. De asemenea, este fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK!. În prezent locuiește în Brașov și este cel mai bun librar la Librăria Humanitas.

Poemul de mai jos este din volumul Riduri, publicat în 2013 la Casa de Pariuri Literare.

cartepedia.ro

Viața cântă la orga morții

când eram foarte tânăr jocul meu preferat era de-a viitorul îndepărtat
mă jucam de-a vreau să fiu mare de-a școala și de-a fiul
am jucat toate sporturile și am citit toate cărțile
de la antici la Sorokin și Houellebecq
m-am jucat de-a literatura și de-a tinerețea și de-a moartea
și totul era plin de viață chiar dacă
viața îmi sugera zi de zi că nu are viață și moartea nu are moarte
prin venele ei curge sângele bunicii care în copilăria ei
a fost salvată din trenul morții doar din întâmplare
iar în copilăria mea mă aștepta în pauza mare cu gogoși
și-mi povestea cum atunci când voi fi student…

apoi moartea nu i-a dat celuilalt bunic nici o șansă
și a chemat-o pe mama în casa ei părintească
a bătut la ușa copilăriei a intrat și a întrebat-o pe bătrâna
care gemea în pat
unde e mama sa „eu sînt, fata mea” a auzit mama

apoi bunicu` l-a trimis pe fiu-so după medicamente și
când s-a întors i-a cerut restul
de care n-a mai avut însă nevoie niciodată

apoi moartea a avut nevoie de neuitare și de sânge puternic și
l-a luat pe tata din picioare
exact în ziua în care insistase la telefon să venim eu și cu frate-meu acasă

când eram mai tânăr îmi ziceam că numai viitorul contează
iar prezentul este cel mai important
acum trăiesc doar în prezentul imediat
acum viitorul cântă la orga morții și-mi face din ochi
doar datorită trecutului din care-mi trag seva
așa cum moartea se hrănește cu suflete
prefăcând oamenii în scrum

gelu diaconu
[email protected]

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment