MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956 în București. După terminarea liceului „Dimitrie Cantemir” a devenit student la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1980. Între 1980 – 1989 a fost profesor la o școală generală, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor și redactor la revista Caiete critice. Și-a susținut teza de doctorat în 1999, la Universitatea București, cu lucrarea Postmodernismul românesc, apărută în volum în același an la editura Humanitas.

A debutat editorial cu volumul de versuri Faruri, vitrine, fotografii (Cartea Românească, 1980), care a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980. Au urmat volumul colectiv Aer cu diamante (Editura Litera, 1982), Poeme de amor (Cartea Românească, 1983), Totul (Cartea Românească, 1985), Levantul (poem epic, Cartea Românească, 1990 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990), Dragostea (Humanitas, 1994 – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe 1994), Dublu CD (Humanitas, 1998), Plurivers I și II (antologie, Humanitas, 2003), Nimic. Poeme 1988 – 1992 (Humanitas, 2010) și antologia Poezia (Humanitas, 2015).

elefant.ro

Cărțile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, turcă, sârbă, croată, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, japoneză și greacă. Recent, Mircea Cărtărescu a fost recompensat cu prestigiosul premiu internațional pentru literatură „Formentor”.

Datele biobibliografice au fost preluate din volumele Nostalgia (Humanitas, 2004) și Poezia (Humanitas, 2015). Din Poezia am extras și textul de mai jos.

[image_with_animation image_url=”2175″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.libris.ro/poezia-mircea-cartarescu-hum978-973-50-4743-6.html”]

Sunt gelos, lua-m-ar naiba…

Sunt gelos. Știu că nu e frumos
știu că nu-i de folos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râșnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
de la serviciu,
când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă pieptăn și când îmi trag pantalonii,
și când apar la TV, când privesc pietonii
ce se holbează la BCU
când văd damele din fața hotelului București, care nu spun nu
ci se duc cu băieții
dacă primesc marafeții.

Îmi pare rău, dragoste, așa sunt, nu pot fi altfel,
nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în brațe
nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior,
să nu-ți fac reproșuri când vii târziu…
Mi-e frică dacă ești prea veselă
și m-apucă dracii când te văd amărâtă
și mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
hait! a făcut-o, e clar!

Sunt gelos. Știu că nu e frumos.
Știu cât sunt de hidos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist,
când vorbește la Actualități vreun iredentist,
sunt gelos când facem dragoste și când dorm,
sunt gelos enorm, enorm!

Mă gândesc că se știe și că amicii mă privesc cu milă,
încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
fac pe liberalul în chestiuni sexuale,
te privesc în ochi, te rog să nu mă minți,
stau îmbufnat câte-o dimineață întreagă
și nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste…

Sunt gelos când bat la mașină,
sunt gelos când îl citesc pe Mușină,
sunt idiot de gelos când în Kundera toți se culcă
cu toate, și când în decor Ioana Bulcă
recită ceva,
sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut,
bănuiala mă strânge de gât,
scenariile mă înnebunesc,
posibilitățile, probabilitățile mă aiuresc,
sunt gelos când mănânc,
și îmi mușc unghiile și mă foiesc și plâng…

Îmi pare rău, dragoste,
asta e.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment