Florin Partene s-a născut pe 26 septembrie 1974 în Maieru. A publicat: Reverența, Editura Vinea, București, 2007, 2009; Reverența, în colecția Poezia deceniului I, Editura Tracus Arte, București, 2019; Liber de causis, Editura Charmides, Bistrița, 2013, Poezii pentru începători, Editura Charmides, Bistrița, 2023. Este prezent cu versuri în mai multe reviste și antologii.
Poemul de mai jos este preluat din volumul Poezii pentru începători. Puteți comanda cartea de aici: https://bit.ly/4bbmVkm
Sărbători de iarnă
în preajma sărbătorilor de iarnă
în Clujul înghețat, pe Clinicilor
m-a fulgerat:
„toată lumea cu brazi în mâini
numai eu cu scutece pentru adulți”
și m-am emoționat, aproape am înlăturat trecătorii
admirație și grație
atât de tristă, atât de fundamental tragică
mi s-a părut descrierea
încât m-am grăbit să scriu, am trimis chiar un mesaj,
am primit și eu: cum ești?
ce să zic… eram fericit
frenezia cuvintelor nu mă mai vizitase de zile bune
felul în care aceste schije ale minții
ridică memoria deasupra proceselor cognitive
nu mi s-a arătat luni și marți.
apoi brusc m-am trezit
în Clujul lui Manasia
gâze de eșapament,
rândunica și peștele,
vietăți nebănuite de evoluția mea
s-au repezit să-mi mănânce ficații
și m-am făcut de lemn
așchie pe Amazon, pace
a fost apoi simplu, am ajuns
am împodobit adultul care aștepta
când să îi vorbesc, salonul s-a luminat,
aparatele au început să cânte,
s-au repezit cei care aveau bilet,
moare, cred că se duce, dar cum e posibil,
eu auzeam veseli clopoței,
un oraș întreg recitând
mațe pline de speranță,
mi-ar fi plăcut să mă cheme Claudiu, Epicur și Marcel
al meu respira.
nu am mai prins finalul
vine moartea bine-mi pare
impresionat de cuvinte
am ieșit în Clujul lui Boc
cu o haină care nu îmi venea
și o credință neclintită
cred și acum că și celălalt
îmbrăcase ce-a apucat
cuvintele rămân
ne redau morții când nu mai e nimic de făcut
a fost un om bun
abia ele aduc sfârșitul
un miros pe care l-ai spălat
se întoarce cu o propoziție:
când te-am cunoscut mirosea a brad
apoi ca tine
și a ținut mult.
când e iarnă trebuie să scrii
să zici ceva,
toată lumea cu brazi crescuți în palmă
eu mă grăbesc la tine ca planeta la supermarket,
să gândești
„bună, sunt Florin și de zece ani
m-am lăsat”
iar memoria să rețină cursiv
floarea tăcerii la mine în vază,
înșiruiridecuvintesuntem,
așchie pe Amazon,
pace.
