Ion Mureșan a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1981). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”. După absolvire devine membru al cenaclului „Saeculum” din Beclean. Între anii 1981 și 1988 a fost profesor de istorie în comuna Strâmbu. Din 1988 devine redactor la revista „Tribuna” din Cluj. În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj. A debutat cu poezie în revista „Cutezătorii” (1968). În 2005 a fost invitat în Franța în cadrul programului „Les Belles Étrangères”.
„Totul a fost băut./ Nici o băutură nouă nu a apărut sub Soare în timpul vieţii mele.” Aşa sună începutul poeziei „Întoarcerea fiului risipitor”, scrisă de cel considerat a fi poetul simbol al Clujului, Ion Mureșan. Publicistul și poetul Ion Mureşan e de părere că „poezia este o stare a tuturor”, afirmând chiar, într-un interviu mai vechi, că „Poeții sunt anticorpii societății. La câte boli are lumea de azi, sunt prea puțini poeți.”
Fragmente din cele trei volume de poezie (Cartea de iarnă, 1981, 2013 – Charmides, Poemul care nu poate fi înțeles, 1993, 2016 – Charmides și cartea Alcool, 2010, Charmides) au fost incluse în 2020 de editura Știința în volumul Izgonirea din poezie, în colecția Antologia unui autor.
În 2014, i s-a decernat, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.
În 2023 i-a apărut la Editura Charmides volumul „Introducere în poezie” (cu 8 gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu).
Și e atât de frumos
Acolo sus, pe deal, este o canapea roșie.
Lângă canapeaua roșie, flutură în vânt o sută de
steaguri galbene.
Deasupra, zboară păsări mari, negre și mute.
Și e atât de frumos de parcă-am murit demult.
Lângă canapeaua roșie este o măsuță de scândură,
iar pe măsuță e o coală albă de hârtie și o vază cu flori
albastre.
Mai este o doamnă cu rochie lungă, verde.
Stă lângă măsuța de scândură pe un scaun de
abanos.
Are mâinile albe și foarte reci.
Cu mâinile albe și foarte reci ea scrie,
ea copiază cu litere mari de tipar o poezie de Mihai
Eminescu.
Și e atât de frumos de parcă-am murit demult.
Pe celălalt deal, eu dorm în iarbă, între pruni.
Capul meu adormit odihnește pe o perniță albă.
Sub perniță am un cuțit și o secure,
astfel că, dormind, bănuiesc că am înnebunit.
Somnul meu e în jurul meu ca un gard de sârmă
ghimpată,
astfel că niciun animal și niciun om nu intră în somnul
meu.
Niciun om și niciun animal nu au ce căuta
în somnul altui om și altui animal care dorm în iarbă,
între pruni.
Și e atât de frumos de parcă-am murit demult.
Totul este frumos în toate.
În vale, în sat, lucrurile sunt înclinate și se leagănă
în semn de respect pentru cineva.
De o parte și de alta a drumului, mii de păsărele cântă
un cântec dezorganizat și agresiv.
Se înserează. Soarele e roșu.
Umbra cuiva, nu știu a cui, mi se așează ca o dantelă
pe față.
Și e atât de frumos de parcă-am murit demult.
Foto Ion Mureșan: https://foaiatransilvana.ro/poetul-nepereche-a-literaturii-romane-contemporane-a-implinit-68-de-ani-la-multi-ani-ioan-muresan/
