Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoșani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte și corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane și poeziile a peste 30 de poeți americani și englezi. A publicat poezii și proză în zeci de antologii și reviste românești și internaționale și a fost invitat ca artist în rezidență în SUA și Germania.

A publicat volumele de poezie borcane bine legate bani pentru încă o săptămînă (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic”, Premiul Național „Mihai Eminescu”), Fratele păduche  (Vinea, 2003), cîntece eXcesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor, tradusă în engleză, Mouths Dry with Hatred, Longleaf Press, Methodist University, Virginia), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator Cultural), / Premiul „Andrei Bodiu”), antologia de poezie Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014), volumul Uau (Polirom, 2019; Premiul Observator Cultural) și romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sîrbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012), Pluto în Scorpion  (Polirom, 2020).

Poemul este preluat din volumul borcane bine legate bani pentru încă o săptămînă – reeditare Editura Tracus Arte, 2021.

fratele păduche

în fiecare seară mă întorc în cămin abătut
pentru că nu e nici unșpe
și eu aș mai fi rămas
eu aș mai fi băut
cu prietenul meu eugen care a alergat după ultimul troleibuz

deschid ușa
rugîndu-mă să nu fie nimeni în cameră
să fie plecați la discotecă sau oriunde căci
îi urăsc nici măcar
și e ciudat dacă e camera goală
parcă parcă încep puțin să-i iubesc

din clipa-n care îmi scot bocancii
mă simt condamnat
ceva ireversibil ca o vasectomie
pentru că până dimineață nu mai am putere
să mă mișc
și de-afară se aud muzici
mă întind în pat mă gîndesc la vechii mei prieteni
la un crăciun fără zăpadă
la cheful de la costel
cînd ne-am culcat fiecare cu cine am apucat
și ne-am trezit a doua zi cu păduchi

credeam că numai eu am și mi-era rușine
și ceilalți la fel
mihaela credea că a molipsit-o pe soră-sa
și eu credeam că i-am luat de la daniel
care ieșise din pușcărie
paula i-a spus mihaelei
și laura a zis am fost și eu la un
chef de-al vostru
și m-am umplut de păduchi
marcel s-a ras în cap
eu m-am tuns
fetele s-au dat cu gaz

după cîteva luni
la o bere
ne-am luat inimile-n dinți și-am mărturisit
astfel am aflat că nu daniel era vinovatul
că el ieșise din pușcărie doar cu ploșnițe
că povestea pornise de undeva

din afara noastră
și în fond totul se explica prin dorința
simplă
omenească a unui păduche însingurat
de a sărbători crăciunul cu noi

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.