Péter Demény s-a născut pe 24 iulie 1972 la Cluj. Poet, prozator, traducător, blogger. Studii la secţia maghiară-română a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş–Bolyai. Licenţă în 1995, masterat în 1997. Și-a dat doctoratul în 2014 cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. În prezent este redactor-șef la revista literară Matca.
Trafalgar
Ieri am fost în
Trafalgar să povestim
despre ce nu am
înțeles eu din tine și
ce tu din mine. Am
băut șpriț și mi-am
înghițit plânsul. Un
amiral Nelson a rămas
acolo, celălalt s-a întors
acasă cu tine. Așa sunt
luptele mării în viață:
până la urmă, se formează fericirea.