Întrucât a plouat și Gabriela spune într-o postare chiar de azi că „tună și plouă cum zicea mama că a fost și în ziua în care m-am născut”, reiau un grupaj de poeme care începe chiar așa, cu ploaie și cu un fel de liniște interioară.

„Mă numesc Gabriela Ilie și sunt născută în București. Altceva despre mine? Nu am nicio descriere uauficantă ori relevantă demersului către exterior. Sunt de meserie inginer, dar nu am practicat-o niciodată. Am activat puțin în presă, însă iubesc presa independentă care (la noi) nu prea există. Sunt un om cu o adâncă carieră în nimic, un om cu neliniștile clasice. 

La scris – un bătrân debutant nedebutat. 
Îmi place foooarte mult poezia contemporană, unele voci foarte tinere, dar iubesc și doomiiștii, și optzeciștii, și „demodații” – clasicii universali. 
Nu știu cu exactitate de ce scriu, arar îmi și place ce scriu, deși scriu cu plăcere, chiar cu poftă.”

[vibrator pentru suflet nu aveți?]
noaptea vâjâie
prin picăturile de ploaie
răzbate până la mine
muzica
de la terasa unor țărănoi
de peste stradă.
în creierii casei e liniște.
pe marginea patului
în lumina încercănată
a veiozei
respir sacadat
cu brațele goale și mintea plină
de lipsa ta
mă uit cum se mișcă
o șuviță din părul meu
odată cu suflul plăcerii
vibratorul roz
eliberează serotonină
peste mintea mea
cu solzi negri de latex
în lumina telefonului
tocurile negre apasă
fiecare cuvânt
pe care nu-l mai pot repeta
despre oamenii
care au murit anul ăsta
despre oamenii
care au plecat anul ăsta
serotonina nu poate compensa
ce port în absența ta
nu poate vindeca
cât îmi lipsește mama
în lumina gălbejită a veiozei
stau pe marginea patului
goală
ca un șifonier
dintr-o casă părăsită
pe tocuri înalte mă cațăr
și fumez țigara de după

*
aș vrea să am forța
să nu îți mai dau forță
asupra mea
sexul meu strălucește
împotriva nopții
îmi întind pielea pe oase
îngrijesc fiecare pliu al minții
să se potrivească mai bine
cu țesătura rară
a realității

**
îmi înfig degetele în tâmple
și dinții în buze
apăs fiecare cuvânt
mintea mi s-a spart
ca o bășică
se scurge
pe pernă
prin nas
o ambulanță a parcat
lângă urechea dreaptă
cineva îmi strigă
să nu îmi mai tai sânii
să-mi leg coastele
la loc cu un elastic
de păr
de-al iubitei tale

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.