ANDREI CODRESCU s-a născut pe 20 decembrie 1946 în Sibiu, numele lui la naștere fiind Andrei Perlmutter. A urmat cursurile liceului „Gheorghe Lazăr”, iar în perioada de până la emigrarea în SUA, care s-a petrecut în 1966, a publicat poezie sub pseudonimul Andrei Steiu în revistele „România literară”, „Tribuna”, „Steaua” și „Luceafărul”.
După emigrarea, împreună cu familia, în Statele Unite, s-a angajat ca librar, apoi a devenit scriitor profesionist, publicist, editor, comentator de radio și televiziune. Între 1977 – 1984 a fost profesor de limba și literatura engleză la John Hopkins University din Baltimore, iar din 1984 la Louisiana State University din Baton Rouge. Este fondatorul și editorul jurnalului de poezie de avangardă și experimentală, precum și de eseuri, denumit „Exquisite Corpse”. În 1989 a revenit în România ca reporter pentru National Public Radio și ABC News.
Dintre volumele sale de poezie sunt de amintit A Serious Morning (1973), Comrade Past and Mister Present (1991), Belligerence (1993), Alien Candor. Selected Poems (1996) și It Was Today (2003).
Pe coperta a IV-a a antologiei Andrei Codrescu, Selected Poetry (Editura Paralela 45, 2000), regretatul Gheorghe Crăciun scria: „Aș risca să afirm că Andrei Codrescu e un poet american a cărui sensibilitate românească – memoria, imaginarul, percepția, copilăria, raportarea la lume etc. – e o garanție de autenticitate creatoare, Sângele apă nu se face. Rămâne ca cititorii români de poezie să descopere singuri aceste adevăruri.”
În introducerea la antologia Alien Candor, Andrei Codrescu dezvăluie câteva amănunte despre mediul în care s-a format ca poet: „Norocul meu și relația cu școala de poezie New York, pe la sfârșitul deceniului (propriu-zis până în 1973) au făcut să mă pot împrieteni cu poeții pe care-i admiram. Am lucrat o vreme la librăria din Strada 8, cea mai mare librărie din lume, unde scriitorii din New York făceau cumpărături și bârfeau. Ce citeau ei citeam și noi. Nu ne scăpa nimic. Dacă Edward Albee intra și cumpăra o istorie militară obscură, până la sfârșitul următoarei zile de lucru era gata citită, discutată, chestionată și de noi.”
Poemele de mai jos sunt preluate din antologia bilingvă Alien Candor, apărută în 1997 la Editura Fundației Culturale Române (selecție și traducere de Ioana Ieronim).
Frică
frica e felul meu
de a nu fi prezent deși
mi-e teamă să adorm din cauza
unui lucru de spaimă ce s-ar putea petrece în lipsa mea.
îmi e frică și
de toporul pe care-l țin la pat sperând
că nu va intra nimeni sau mai degrabă
că va intra cineva
și că va fi sânge.
stând pe întuneric imaginând cum ucid
iar și iar
nu e frică
e plăcere
deși atunci când răsare conștiința plăcerii
și aflu că plăcere este
mi se face foarte frică.
noua casă înseamnă frica
de vecinii necunoscuți, kilometri în jur
în toate direcțiile cu spații de case pustii
spațiu de ferestre întunecate peste beciuri pline de spaimă.
aleea lungă pietruită de la ușă
la capătul scărilor
are trei mari vămi:
coliba unde pe lanțuri de bicicletă
stau stafii,
apartamentul bătrânului evreu cu draperiile trase
și lumânări arzând înăuntru
în sfârșit urcarea scării
cu alte vămi mai mici sau mai mari ale spaimei
care la vârsta de 6 ani sunt precum zilele înseși,
lungi, inexorabile.
iar acum teama de a scrie despre teamă
teama de a fi lucid.
New York
Strada acestei ciudate metropole…
Spaghete înghețate, teamă de stafii…
Pavimentele pline de cicatrici
au o țesătură elocventă
de oameni fără rost întrețesuți cu sticlă și cenușă,
o veche tapiserie.
Pe această saltea curioasă oamenii se leagănă în căutare de sex.
Straturi straturi de sex
pentru fiecare strat din tine… Limba ta se suprapune
pe zece mii de alte limbi,
organe sexuale încârligate cu multe alte organe sexuale
astfel că mereu deasupra orașului va pluti o minge de foc.
Dacă ți se pare dur
înseamnă că nu-i știi miezul care e
mătăsos și amuzant și-ți dă senzația
brizei de dincolo
Pe la sfârșitul lui 1969
deodată pe la sfârșitul lui 1969 totul se
„obiectivizează” într-un fel care te lasă
în hainele dar nu și în mințile tale
și fiecare zi e martora
apariției unor noi instrumente, de lemn și
metal, născute din circumstanță, presupunere
ori simplă absență, pentru a nu sub-
estima aceste lucruri se generează și
un nou set de valori iar atunci nu numai că nu le sub-
estimezi dar le prețuiești
generos, absolut, cu devoțiunea
sfântului față de cruce. baterii de
percepții paterne și materne bat
răbdător la ușile cabinetelor nou-nouțe
așa cum puii ciocănesc coaja oului cu dreptul
de a ieși în lumea aceasta dar, într-adevăr, ce drept au
asupra lumii mele bastonul, pantoful ori pălăria
ce drept în afară de prezența pe o durată limitată?
mă-ntreb dar totul se reduce la asta: nici chiar eu
nu văd un rău în 90% „factor
străin” pe lume și ar trebui
să am mai multă minte fiindcă
sunt poet
