Spuneam cândva că Robert Șerban este unul dintre cei mai cumsecade oameni pe care-i cunosc. Nu mi-am schimbat părerea, dimpotrivă, cred cu și mai multă convingere în bunătatea lui Robert, în felul lui optimist & tonic de a fi în lume. Pe de altă parte, literatura lui Robert face parte din acel pachet livresc care, pe la jumătatea anilor 2000, m-a repus pe șine ca scriitor. De aceea păstrez cu bucurie & nostalgie volumul „Cinema la mine-acasă” (Cartea Românească, 2006), pe care Robert mi-a dat un autograf foarte politicos după lansarea de la Bookfestul din acel an: „Domnului Gelu Diaconu, cu bucuria de a fi alături! Cu drag, Robert Șerban!” Între timp ne-am cunoscut mai bine și mă bucur mult că Robert m-a onorat în toți anii care au trecut cu prietenia lui.
La mulți ani, Robert! Forța literaturii & a prieteniei să fie cu tine mereu!
Robert Șerban (n. 4 octombrie 1970, în Turnu Severin) este scriitor, jurnalist şi om de televiziune. Licenţiat al Facultăţii de Arte şi Design şi al Facultăţii de Construcţii, ambele din Timişoara, unde trăiește. Redactor al revistei Orizont, publicist-comentator al revistei Banatul Azi, realizator și moderator al emisiunii culturale Piper pe limbă (TVR Timișoara și TVR 3). Este președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat aproape 30 cærți (poezie, publicistică, critică de artă, proză).
Cărți de poezie: Firește că exagerez (1994); Odyssex (1996); Pe urmele marelui fluviu/Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor; 2002); Timișoara în trei prieteni (coautor; 2003); Cinema la mine acasă (2006); O căruță încărcată cu nimic/Ein karren beladen mit nichts (coautor; 2008); Moartea parafină (2010); Puțin sub linie (2015); Ascuns în transparență (2017); Tehnici de camuflaj (2018); Poemul curcubeu (2021); ce ræmâne din viațæ / what’s left of life (2022).
Poemele i-au fost traduse în mai multe limbi (germană, sârbă, polonă, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, idiş, maghiară, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană etc.) şi au apărut în numeroase antologii şi publicaţii literare din România şi din străinătate.
În 2010, i-a apărut în Serbia, volumul bilingv Биоскоп у мојој куђи / Cinema la mine-acasă (Meridijani, Smederevo; traducere de Liubița Raichici), iar în 2019, volumul Azbest (editura Agora, traducere de Slavomir Gvozdenovici). De asemenea, i-au apărut, în Germania, la Pop Verlag, volumele Heimkino, bei mir (traducere de Hellmut Seiler, 2009), Feintod (traducere de Gerhardt Csejka, 2018), Nah an der Gürtellinie (traducere de Gerhardt Csejka, 2018), Ein plötzlich erlöster Glücksritter (traducere de H. Seiler și Ge. Csejka 2018); în Ungaria, Illatos koporso (traducere de Balázs F. Attila, L’Harmattan, 2012); în limba franceză, La mort parafinne (traducere de Benoît-Joseph Courvoisier, Vinea Editions, 2015, 2019).
A obținut mai multe premii pentru poezie: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994); Premiul revistei Poesis (2003); Premiul revistei Observator cultural (2006); Premiul filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (2006); Premiul revistei Luceafărul de dimineață (2010); Premiul revistei Orizont (2015); Premiul revistei Ateneu (2015); Premiul pentru poezie al Filialei Timișoara a U.S.R. (2015), Premiul Radio România Cultural pentru poezie (2015), Premiul agenţiadecarte.ro (2019) etc.
Preşedinţia României i-a acordat Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler.
Ce rămâne din viață
oamenii sunt convinși
că în poezii nu se întâmplă nimic
că ele ar trebui citite
după moarte
când e bine să nu mai ai pofte
idei
oamenii nu deschid cărți subțiri
iar dacă o fac
observă imediat că înăuntru sunt
puține cuvinte pe rând
puține cuvinte pe pagină
în rest
alb mult alb
și le închid repede
fără să le spună nimeni
oamenii știu însă că
poezia este ceea ce rămâne din viață
după ce o trăiești
Nasturii de la cămașă
poți să-mi smulgi cu ușurință
inima
dar înainte va trebui
să-mi desfaci
nasturii de la cămașă
***
de fiecare dată când mă uit la cer
mă întreb
dacă lui Dumnezeu nu i se face rău
când ne privește de la o înălțime
așa de mare
Dumnezeu nu vorbește cu nimeni
de ceva vreme
aud despre mine aceleași povești
mai toate urâte mai toate triste
și mă bucur
asta înseamnă că tot ce-am făcut în ultimul timp
e
poate
bun și frumos
adică plictisitor
și cine-ar pierde vremea cu lucruri de-astea
nu-mi fac sânge rău
fiindcă aud că Dumnezeu nu vorbește cu nimeni
despre nici unul dintre noi
Ceva nedureros
astăzi am să răstorn casa
dar nu ca să caut ceva de negăsit
– ce e de negăsit? –
și nici să gonesc șoarecii
care sapă prin ea mici tuneluri
am s-o răstorn ca să schimb ceva nedureros pentru alții
în propria mea viață
e prima oară când încerc asta
nu pun la socoteală ziua în care am hotărât brusc
să ies mai devreme din pântecele mamei
să nu o împovărez inutil
țipetele ei le-au acoperit pe-ale mele
făcusem primul rău
toate cele care i-au urmat
au fost la fel de involuntare – semn limpede
că am rămas copil
stau în mijlocul casei
și nu atât de singur cum cred vecinii
dar ei nu știu nimic despre șoarecii
care caută
chiar aici
lumină
