Péter Demény s-a născut la 24 iulie 1972 la Cluj. Poet, prozator, traducător, blogger. Studii la secţia maghiară-română a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş–Bolyai. Licenţă în 1995, masterat în 1997. Și-a dat doctoratul în 2014 cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. În prezent este redactor-șef la revista literară Matca.
Saga
1
Și totuși, mi-e greu să
merg la tata. Numai mă gândesc
la asta, și deja aud urletele:
„Dumnezeii lui tac-tu!” O, maghiarii
sunt altfel, ce să zic. Dacă nu găseai
orice din prima, dacă n-ai reușit
ceva din prima, dacă ai pus ceaiul
fierbinte în chiuvetă să se răcească,
dacă… nici nu știai de ce și-ți era frică. Îți
era groază! L-am așteptat cu inima
strânsă mereu. „Filozof tâmpit!”, îmi zicea.
Îl uram din tot sufletul. Și-acum e un bătrân
veștejit și vlăguit care abia mai merge. Ce, eu
n-am inimă?! Ba da, și simt cum se rupe
de tensiune și de rușine. Ar trebui
să am un blazon cu o față încinsă de focul
umilinței și al rușinii.
Și totuși nu pot să mă duc
la tata. Ne haragudj, édesapám. Ne mai
întâlnim când putem.
2
Iar fiică-mea, o tristețe pură. Degeaba
îi explic și-i povestesc, ea îl iubește totuși.
Deja nici nu-i mai povestesc. Mi-e și rușine:
nu vreau s-o cresc în ura bunicului ei. Dar mă
zdrăngănește că nu înțelege. Știu că n-are experiențele
acelea dar mă doare că nu-i doare ceea ce mă doare pe
mine. E un soare arzător și palid peste noi.
Sunt un fiu trist, un tată trist. Ce să-mi mai trebuiască?
