Péter Demény s-a născut la 24 iulie 1972 la Cluj. Poet, prozator, traducător, blogger. Studii la secţia maghiară-română a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş–Bolyai. Licenţă în 1995, masterat în 1997. Și-a dat doctoratul în 2014 cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. În prezent este redactor-șef la revista literară Matca.
Copacul
1
Poate cu fata mea
să fi avut totuși noroc
uite, mi-a zis odată
că nu am rănit-o niciodată
și că nu s-a gândit
că ea să fi fost motivul
pentru care am divorțat
de maică-sa.
Aproape că m-am atacat:
păi și-atunci eu cum
o să scriu poeme
pline de răvășire sufletească
dacă nu am jignit-o niciodată?!
Grea viața poeților.
Oricum, trebuie să conced
că poate în viața asta,
odată, am iubit și eu
cum trebuie pe cineva.
Iar tu ești, draga mea,
cea de-a doua persoană
cu care sper la asta,
adică să treacă anii
și tu să-mi spui totuși
după un deceniu sau poate
mai multe
că nu te-am jignit niciodată
și te-am iubit mereu așa
cum trebuie să iubească cineva
care ia în serios iubirea.
2
Să știi că tu ești
prima domnișoară cu care
mă lupt s-o iubesc.
Toate celelalte
m-au acceptat cum sunt
sau au fost între noi mereu
alte jocuri amoro-politice.
Tu ești prima ca mierea aprigă:
mă mângâie și mă pișcă
în același timp,
mă beștelește când merit asta
și mă laudă neuitând niciodată
să-mi amintească de orgoliul meu.
Frunzele iubirii
parc-ar cădea în sus
de când sunt cu tine,
și de aceea speră
și copacul într-o altă soartă
decât care le este hărăzită îndeobște.
