Nu mai e un secret pentru nimeni, cred, că-mi plac biografiile. Ori de câte ori aleg un poet pentru rubrica „Poemul de miercuri” mă pierd mai întâi în amănuntele, poate pentru unii neinteresante, picante sau mai puțin picante ale vieții lui.

S-ar cuveni să fac același lucru acum, când poetul Emil Brumaru ne-a părăsit. N-am s-o fac însă decât parțial, decupând un episod legat de tărăgănarea debutului său editorial din volumul „Opere I. Julien ospitalierul”, apărut la Polirom în 2009. Iată cum stăteau lucrurile la noi în vremea „marii destinderi” dinaintea „tezelor din iulie 1971”:

„1969

Scrie nenumărate scrisori. Florin Mugur îi răspunde și chiar vrea să vină la Dolhasca, să «lucreze». Și într-o bună zi coboară pe peron. I se găsește o gazdă. Are un program foarte sever, nu dorește să discute decât după masă. De atunci, periodic, stă câteva săptămâni pe an la Dolhasca și bate la mașină.

Îi propune un post de redactor la revista Argeș din Pitești, ce urmează să se restructureze. Ar trebui să fie acolo doar vreo șapte zile pe lună, când se predau materialele. Refuză din comoditate. Cartea de debut întârzie să apară. În Viața românească nr. 12 Leonid Dimov semnalează tărăgănarea apariției editoriale a volumului Fluturii din pandișpan, în articolul «Pledoarie pentru un nou poet», anunțând și copertarea făcută de Florin Pucă.

1970

Lucrurile se precipită. În revista Argeș, nr. 3, în articolul «Emil și detectivul», Florin Mugur scrie patetic: «Transcriu aceste rânduri în ziua de 19 februarie 1970 și volumul de debut al lui Emil Brumaru continuă să zacă (manuscris? șpalt tipografic?) sub cine știe ce masă strâmbă și murdară de plumb. Ce să spun? Că mi-e rușine de colegii mei editori care au făcut să întârzie timp de trei ani prima carte a lui Emil Brumaru? Că această întârziere a fost – și este încă! – un lucru rău și nedrept?»

În revista Argeș, nr. 4, apare ca supliment, în Biblioteca, Argeș 6, «Cântece naive». Primește un telefon la spital, de la Editura Albatros (fostă Tineretului), comunicându-i-se că volumul apare cu condiția să i se schimbe titlul, Fluturii din pandișpan. Dorește asta «cineva de sus, de foarte sus». Nu i se comunică cine anume. Răspunde, exasperat, să pună editura ce titlu vrea, titlul lui e Fluturii din pandișpan. Apare volumul de debut cu titlul Versuri, stabilit de editură.”

Primul poem din volumul „Fluturii din pandișpan” (apărut cu titlul „Versuri” în 1970)