La Editura Tracus Arte va apărea volumul „Exuberanța copilăriei”, de István Kovács, traducere din limba maghiară, prefață şi note de Susana Vlaicu şi George Volceanov. Acest volum este publicat cu sprijinul acordat de Magyar Művészeti Akadémia, Magyar Napló și Petőfi Literary Museum.

Exuberanța copilăriei ne oferă istoria devenirii unui copil suprapusă peste radiografia profundă a unei societăți aflate sub ocupație străină, supuse unui proces de alienare de sine, de rupere de propriile rădăcini și tradiții istorice, a unei societăți măcinate de contradicții, care a avut curajul să se ridice la luptă împotriva unei superputeri ce a controlat timp de o jumătate de secol Europa Centrală și de Est. Cu elemente de déjà vu pentru cei care au fost contemporani cu respectiva epocă, romanul oferă o superbă lecție de istorie, de etică și morală atât de necesară astăzi, când lumea nu trebuie să uite ororile trecutului și, mai presus de orice, are toate ingredientele unei lecturi fascinante.

„Într-o după-amiază ne-au dus la teatrul de păpuși. Cu autobuzul. În timp ce treceam pe Podul Margareta, băieții au început să strige: „Un spărgător de gheață! Spărgător de gheață!”. Dar în autobuz n-aveam loc nici cât să mă răsucesc. Nu vedeam nimic, în afară de o bucățică de geam aburit. Cu toate astea, dincolo de aburi și de ceață mi-a apărut dinainte spărgătorul de gheață. Din partea în care erau hublourile rotunde ale ancorei, în față, apar acum două ciocane uriașe, cu coada lungă, și sparg gheața. În ritmul în care bat fierul fierarii pe nicovală. Și, brusc, bucățica de geam s-a umplut de sânge, deoarece mă gândeam că spărgătorul de gheață sparge gheața pentru că iarăși sunt uciși oameni și pentru ca, aceia care mai sunt în viață, să aibă de ce să se agațe. Pe cei duși cu duba neagră în clădirea albă de pe malul Dunării, în casa ÁVO, ca să fie băgați în căzi cu acid sulfuric și, total descompuși, să fie aruncați în fluviu, ce-i mai poate ajuta? Nimic. Cum nimic nu-i mai poate ajuta nici pe cei care sunt tocați în Dunăre cu mașini de tocat uriașe, în Dunărea albastră, în Marea Neagră… Nici la teatrul de păpuși n-am mai văzut nimic. Acolo gândul îmi stătea tot doar la asta… La cimitirul din râul înghețat.” (fragment din volum)

István Kovács (n. 1945), personalitate marcantă a literaturii maghiare contemporane, este și un distins istoric și polonist. A debutat ca poet în antologia grupului de poeți autointitulat „Nouă”, în anul 1969, urmată de un nou volum colectiv, sub aceeași titulatură, în anul 1982. Întreaga carieră și-a desfășurat-o împărțindu-și timpul între literatură (fiind autorul a numeroase volume de versuri, eseuri, proză) și istorie (devenind semnatarul mai multor biografii, monografii, studii remarcabile, dedicate mai ales legăturilor strânse dintre popoarele polonez și maghiar în momentele de cumpănă ale istoriei lor). Activitatea literară și științifică i-a fost încununată cu importante premii și distincții (Premiul József Attila, 1984; Premiul Déry Tibor, 1999; Premiul Széchenyi, 2019 etc.) și cu titlul de membru al Academiei Maghiare de Arte. Romanul autobiografic A gyermekkor tündöklete (Exuberanța copilăriei), apărut în anul 2006, a fost distins cu Premiul Cartea Anului și ulterior a fost ecranizat sub titlul Budakeszi srácok (Băieții din Budakeszi).

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment