Editura Cartier ne-a delectat și în luna iunie cu o mulțime de apariții editoriale care mai de care mai interesante, atât în format fizic, cât și în format eBook. Vă prezentăm mai jos lista cu noutăți:

Cel care așteaptă (eseu), de Arthur Suciu (Rotonda). Broșată, 184 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

 „Generația mea e armata generalului mort. Așa va rămâne în istoria României. Arthur Suciu, ronin de elită, face și în acest volum proba unei conștiințe care refuză să se dezintegreze în așteptare. Fragmentele sale nu sunt constatările unei conștiințe intermitente, ci ale uneia neadormite, rod al unei lucidități apocaliptice, care tinde să înregistreze și să ne descopere totul. E, în aceste pagini, așteptarea arcuită a cuiva care a găsit. Răgazul pe care pare că și-l acordă este al unui om care regândește continuu lumea pentru a o recompune ca sens.  E cartea unui om care nu a abdicat.” (Mircea Platon)

Margareta noastră (roman), de Dumitru Crudu (Rotonda). Broșată, 220 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

Dumitru Crudu este unul dintre cei mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele prea frumoase te otrăvesc, cele mai puțin atrăgătoare te hrănesc. Asta e o calitate de mare scriitor: în lucrurile mici, mărunte, degradate, să ştii să cauți şi să găseşti ascunsă viaţa în plinătatea ei tragică, veselă, tristă şi uneori fericită. Viața noastră tragică şi fericită e aici, în lucrurile mici, nu în altă parte. Şi o găsiţi povestită mai ales în cărţile lui Dumitru Crudu – începând cu cel mai nou roman al său pe care-l aveţi în fată.”  (Vasile Ernu)

Johann Holtrop. O schiță a societății (roman), de Rainald Goetz. Traducere din germană de Victor Scoradeț (Biblioteca deschisă). Broșată, 352 pag. Preț: 39 RON/ 169 MDL

 „ … un roman cu cheie despre ascensiunea și decăderea fostului șef ( … ) de la Bertelsmann, o caricatură extrem de precisă a clișeelor de limbaj folosit de aparatul de conducere (…) Revenirea urii ca motor al narațiunii.” (Richard Kämmerlings, WELT am Sonntag)

„O strălucitoare analiză a puterii. O consider cea mai bună carte a anului.” (Julia Encke, Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Zbor frânt (roman, ediția a IX-a), de Vladimir Beșleagă (Cartier popular). Broșată, 200 pag. Preț:  33 RON/ 139 MDL

„La o lectură pripită cititorul are senzația că amețește și ca într-un cinemascop, dacă nu-ți fixezi ochiul într-un punct,  puhoiul de imagini te poate copleși ori înspăimânta. Dar pe măsură ce-ți stăvilești privirea  și îi dai direcția cuvenită, adică înaintezi către izvoare, în sus, tot mai simțit  și mai sigur devine Isai pentru tine, dragă cititor, un al doilea eu; răvășitor ca și Nistrul, cu care eroul și-a îngemănat viața.” (Vasile Vasilache)

eBook Cartier:

Internat, de Serhii Jadan. Preț: 5.99 USD

Internat este una dintre cele mai impresionante și mai grăitoare cărți despre războiul din Donbas. Ar putea fi comparată doar cu Ore lungi de Volodimir Rafeenko (apropo, Jadan pune acest roman în capul listei cu cele mai bune cărți despre război). Dar dacă Rafeenko atenuează cumva durerea, practicând formulele „basmului pentru adulți”, Jadan nu apelează la niciun fel de anestezic.” (Aliona Kuhar)

Anarchy in the UKR, de Serhii Jadan. Preț: 5.99 USD

„Jadan este un scriitor unic, apropiat de mase și, în același timp, îndrăgit de intelectuali. El combină cu abilitate simplitatea și eleganța semnificațiilor atribuite textului, semnele timpului și arhetipuri străvechi.” (Liza Novikova)

Recreații, de Iuri Anduhovîci. Preț: 5,99 USD

 „Recreații întrunește cele mai spectaculoase elemente ale postmodernismului: burlescul, balaganul, bufoneria, absurdul, ironia, carnavalescul și kitsch-ul, aluzii la Tîcina, Skovoroda, Antonîci, dar și la propria operă.”  (Olena Danîlina)

Imperiul Binelui, de Philippe Muray. Preț: 5,99 USD

Una dintre cele mai polemice cărți ale secolului XXI. „Dacă vrem cu adevărat să-l definim pe Muray, dincolo de „genial”, aș spune că este un om al epocii luminilor nefericit de epoca noastră.” (Élisabeth Lévy)

Johann Holtrop. O schiță a societății, de Rainald Goetz. Preț: 5,99 USD

„…un mare roman despre Germnia din ultimii ani.” (Der Spiegel)

Cărțile Cartier pot fi procurate online pe shop.cartier.md șiîn toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
Ebookurile pot fi procurate și pe iBooks.
Difuzare București: email: [email protected]. Tel/fax: 021 210 80 51
Difuzare Chișinău: [email protected]. Tel/fax: 022 20 34 91

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.