„Dune. Comunitatea surorilor”, de Brian Herbert și Kevin J. Anders, „Sonny Boy”, biografia lui Al Pacino, și o poveste înduioșătoare, „O iarnă la New York”, de Josie Silver – printre titlurile must-read ale acestei ediții

Editura Nemira, una dintre cele mai longevive și curajoase edituri independente din România, prezintă peste 40 de noutăți editoriale la cea de-a 31 ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, care se desfășoară în perioada 4 – 8 decembrie 2024, în Pavilionul B2 al Romexpo. Editura va fi prezentă cu două standuri, Nemira și Nemi, unde cititorii și pasionații de lectură sunt așteptați să descopere noutăți editoriale, serii populare și autori îndrăgiți, precum și recomandări și idei de cadouri pentru cei mari și cei mici.

„În fiecare dintre cele cinci zile ale târgului, echipa noastră îi așteaptă cu drag pe toți cei care vor vizita cele două standuri pentru a le oferi recomandări personalizate și detalii captivante despre cărți și autori. Am pregătit o selecție de peste 500 de titluri din imprinturile și colecțiile deja cunoscute – ficțiune, non-ficțiune, literatură română contemporană, biografii, cărți ilustrate, manga – și reduceri                                                                                                                                                                    de până la 50%. Pentru ediția de anul acesta, care se desfășoară în pragul sărbătorilor de iarnă, am pregătit pachete speciale și mistery box-uri pentru cadouri pline de sens, care să completeze #PlăcereaLecturii și să inspire magia sărbătorilor”, a spus  Cătălina Nicolau, director executiv Nemira.

Iubitorii Armada se vor bucura de aparția „Dune. Comunitatea surorilor” (seria Școlile Dunei, cartea I), de Brian Herbert și Kevin J. Anderson – sursa de inspirație a serialului HBO Original difuzat de MAX, „Dune Prophecy”. Câștigător al Premiului Hugo pentru cel mai bun roman, dark fantasy-ul „Urzică și oase” semnat de T. Kingfisher ne propune o eroină atipică și curajoasă, în mijlocul unei povești pline de magie. Cititorii vor găsi o evadare literară perfectă în „Societatea pentru protecția Kaiju” de John Scalzi, o lume dominată de aventură, SF și animale uriașe. Iar celor cărora nu le lipșește simțul umorului, Armadale propune una dintre cele mai amuzante cărți ale anului, „Cum să îți ucizi angajatorul”,  de Rupert Holmes.

Tot în imprintul Armada, cititorii sunt invitați să descopere „Talismanul”, o epopee dark fantasy de neuitat, rod al inspirației și talentului a doi scriitori excepționali, Stephen King și Peter Straub, „Luptătorii lui Dumnezeu”, (Trilogia HUSITĂ, partea a II-a), „Lumina eternă”, (Trilogia HUSITĂ, partea a III-a), de Andrzej Sapkowski, autorul bestseller-ului „Witcher”, și un clasic al genului SF, „Lunea începe sâmbăta”, de Arkadi Strugațki și Boris Strugațki.

Nemira Fiction, colecție de ficțiune contemporană lansată în această toamnă, a cărei selecție bogată de titluri se adresează unui public divers, ne poartă într-o călătorie plină de magie, sensibilitate și culoare. Călăuze ne sunt autori cunoscuți și apreciați, precum Muriel Barbery, în al cărei nou roman, „O Roză Singură”, vocea autoarei este mai limpede și mai duioasă ca oricând, sau Mathias Énard, al cărui stil unic șterge granițele dintre poezie și istorie în „Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți”, dar și dintre trecut și prezent în cel mai recent roman al său „Banchetul anual al confreriei groparilor”.

Călătoria literară continuă pe coasta de est a Angliei, cu romanul „Societatea ultrasecretă a vrăjitoarelor neobișnuite”, declarat cozy fantasy-ul anului de comunitatea bookstragram și de comunitatea booktok. Ajungem apoi la New York, cu un roman al cărui titlu se potrivește mănușă ultimei luni ale anului, „O iarnă la New York” – lectură ideală de vacanță, deopotrivă captivantă și înduioșătoare.

Becky Hunter ne amintește că „Totul se poate schimba într-o clipă”, într-un roman care vorbește despre prietenie, despre alegeri dificile și despre importanța fiecărei clipe.

Imprintul de nonficțiune Orion vine cu o apariție mult așteptată: „Sonny Boy”, de Al Pacino, o carte în care unul dintre actorii emblematici ai cinematografiei mondiale își povestește viața într‑un mod captivant și revelator. Cititorii vor descoperi povești ale artistului nespuse până acum, într-o călătorie extraordinară care dezvăluie provocările, triumfurile și experiențele marelui actor. 

Profund emoționantă și revelatoare este și „De aici spre marele necunoscut”. Lisa Marie Presley își spune pentru prima oară întreaga poveste într-un volum de memorii percutant, fascinant și unic, completat cu devotament de fiica sa, Riley Keough.

Autorul bestseller-ului „Istoria Evului Mediu”, Georges Minois, demonstrează în volumul amplu, „Istoria viitorului”, care se remarcă prin scriitura fină și prin rigoarea argumentării, că istoria nu este doar despre trecut, ci și despre viitor. În „Biblioteca nopții”, Alberto Manguel este ghidul perfect pentru un tur ilustrat al bibliotecilor din întreaga lume, fie ele antice sau contemporane, private sau publice, fictive sau imaginare. Iar Brianna Wiest, autoarea bestsellerului „Vindecarea începe când ești pregătit” ne pune față în față cu „Adevărul tuturor lucrurilor”.

După n’autor ficțiune și n’autor non-ficțiune, imprintul n’autor al editurii Nemira, care aduce scrierile autorilor români mai aproape de cititori, lansează cea de-a treia direcție: n’autor de colecție. În cadrul acesteia din urmă, vor apărea volume colective tematice, antologii fie cu texte de ficțiune, fie de non-ficțiune. Ritmul aparițiilor va fi anual, iar fiecare dintre cărțile care urmează să fie publicate aici sunt de ținut aproape, de colecționat.

Primul volum care va fi publicat în n’autor de colecție se numește „Cum am devenit feministă” și este coordonat de Ionela Băluță și Emanuela Ignățoiu-Sora. Antologia cuprinde 23 de texte care abordează feminismul contemporan și, direct sau indirect, actualitatea necesității acestuia. Se vor regăsi aici 23 de unghiuri deopotrivă personale și profesionale, povești de formare, de conștientizare, de solidaritate. Istorii personale, îmbinate cu expertize din domenii diverse (justiție, activism, academic, literar, publicitar, jurnalistic, cercetare, artele spectacolului etc.), care vin cu o optică proaspătă, articulată, vitală.

De asemenea,noutățile n’autor ficțiune care vor putea fi găsite în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2024 sunt debutul literar al Ioanei Unk, „Sindromul picioarelor neliniștite” – un roman-metaforă care pornește chiar de la căutarea (fără sfârșit a) iubirii – și cea de-a treia carte de literatură a lui Liviu Ornea, ,,O geometrie a tandreței” – un roman al căutărilor continue (de sine, identitare și sedimentare).

Ca în fiecare an, la Gaudeamus, imprintul Nemi le va oferi părinților inspirație pentru cadourile de așezat sub brad, iar micii cititori se vor bucura de cărțile special alese pentru ei și de personajele lor mult îndrăgite.

„Săniuța Roșie” este o poveste savuroasă, bogată în ilustrații sugestive și vesele, care ne introduc în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Cartea este totodată un bun suport educațional pentru părinți și educatori, care îi va ajuta pe micuți să-și dezvolte vocabularul și imaginația, le va insufla încredere în propria persoană și îi va învăța să își urmeze visurile.

În pragul sărbătorilor de iarnă, îndrăgita Tina Balerina revine cu două povești noi, numai bune de pus în ghetuțe.  „Tina și primele ei patine” și „Tina și primii ei pantofi de step” le oferă micuților lecții încântătoare despre viață, despre dorințe și perseverență, dar și despre cât de important este să te bucuri de tot ceea ce faci.

Pentru iubitorii de manga, NEZUMI by Nemira aduce „Fata de dincolo”, o poveste fascinantă, plină de tandrețe și creaturi fantastice care se află într-o lume îndepărtată, unde două ființe își duc traiul între lumi la limita neclară dintre ce e omenesc și ce nu. Noi aventuri și răsturnări de situație aduc și continuările seriilor „Atacul titanilor”, „Atelierul vrăjitoarelor” și „Minciuna ta din aprilie”.  

Despre Nemira

Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români.

În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #PlăcereaLecturii.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.