Numai eu știu cum stă treaba cu literatura. Numai eu pot să dau verdicte. Numai eu pot să dau sfaturi. Numai eu pot să spun cine e bun și cine nu. Numai eu sunt autorizat să emit judecăți de valoare. Eu, eu, eu… Tu stai la locul tău. Ești habarnist. Nu te pricepi. Ești amator. Provincial. Marginal. Un veleitar. Unul care se bagă în seamă în acest domeniu. Un „bandit” al literaturii, un admirator al kitschului, un campion al entuziasmului facil.

Să nu ieși din rând. Să taci din gură, fiindcă doar eu sunt alesul. Ține-ți clanța, stai în banca ta. Doar eu pot. Tu ești un netrebnic, un simpatizant al balonului de săpun cultural, un euforizant pentru naivi. Privește la mine ca la un zeu. Sau nu-ți ridica privirea, fiindcă riști să te arzi. Destinul tău e unul de periferie. Izolat vei fi toată viața, fiindcă nu ești în stare de mai mult. Ai crezut că poți să treci prin peretele valorii, dar numai cei ca mine pot, fiindcă eu sunt ales, iar tu ești un nimeni.

Popor literar tristuț ca o baladă în vremuri de pandemie. Adevărul este că nu mai știu ce e literatura. Pare un amestec toxic de orgoliu și îngâmfare. Poate că n-ar strica un mic exercițiu de igienă și aici. Să ne „spălăm” atent opiniile, să dezinfectăm suprafețele literare, să nu mai credem că doar noi deținem secretul curățeniei absolute. Nu există așa ceva.

O igienă de felul ăsta ar mai elimina ceva viruși culturali, ar limpezi un pic apa tulburată de academicienii beletristicii, de savanții poeziei, de megastarurile criticii de întâmpinare. Ca de exemplu pe cei de la RL, care dețin adevărul universal și care judecă maniheist, după citerii de apartenență la un grup sau altul. Fiindcă tot ce e scos din sfera lor de atenție e impur, fetid, de neacceptat.

Altminteri, mai știm, în condițiile astea, ce e literatura? Eu zic că ar trebui. Și nu o spun doar uitându-mă în spate, la clasici, ci și în viitorul care se fabrică acum. Sunt copii care scriu extraordinar. Liceeni care au o intuiție literară formidabilă. Să fim un pic mai atenți la ei și să mai relaxăm criteriile inflexibile. Fiindcă altminteri vom uita până la urmă că există un scop în toate și că, până când acesta va fi atins, nu putem ști care va fi parcursul fiecăruia.

Sita va cerne, firește, dar dacă din ea vor cădea câțiva scriitori extraordinari, tot va fi un câștig. Și sunt semne că se va întâmpla, cu toată rugina depusă pe lacătele știm noi cărei instituții „de cultură”.   

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.