Aș încadra volumul frumusețea este (Editura Vinea, 2021), în categoria debuturilor atipice, ținând cont de faptul că Andreea T. Felciuc, autoarea acestuia, practică, pe de o parte, un discurs confesiv, matur, incisiv, pe alocuri străbătut de un nerv al confesiunii alerte, spasmatice. Pe de altă parte, însă, se desprind, din cele câteva cicluri de texte, proiecții insolite ale unui imaginar biografic, unde apropierea de celălalt, într-un ritm cotidian, efervescent și sincopat, sau devoalarea unei identități erotice, dezvăluite ca un ceremonial al redescoperirii de sine, sunt privite, analizate dincolo de lentila autoscopică a unei sensibilități pregnante, adesea ultagiate.

Poezia aceasta, ca un tumult confesiv, cu un colorit și o textură ce poartă semnele tuturor dezmăgirilor, distanțărilor, regretelor, se revarsă asupra unei realități disipate, ale cărei imagini, secvențe, frânturi de simțuri sau de gânduri par a forma o arhitectură a incertitudinilor (nu degeaba se pare că autoarea, arhitectă și ea, a conceput aproape întregul volum după o arhitectură organică, în care se îmbină prezentul cu trecutul, singurătatea detașată și atinsă, uneori, de un iz crepuscular al conștiinței, cu o prezență deplină într-un real agresat, dar și agresiv, din punct de vedere social și obiectual).

Sinestezia decorului matinal se derulează prin sunetele muzicale, prin apropierea de celălalt corp sau de mirosurile epidermice. Astfel, se creează o tensiune la limita dintre realul concret și cel al amintirii. Intimitatea nostalgică se dezvăluie, printr-un ritual caleidoscopic, de impresii sau imagini ale unei atmosfere în care dorința, urmată de o detașare de sine, contemplativă și puțin cerebrală sau visătoare, proiectează trăirile pe ecranul pielii, această geografie tactilă sau ,,biografie corporală” (Gheorghe Crăciun), care înregistrează toate mișcările sau transformările interioare:  ,,închid uşa în spatele tău/ mirosul rămas urmează cinematografia/ pielii tale pe fereastră cerul e tatuat/ pluteşte sinuos şi viu îmi amintește/ cântecul cu est-ce que le bonheur/ nu cred în mâine aştept să te întorci/ destinul excepţional e cel mai trist” (ore de opt).

Apropierea de ceilalți, asumarea unui anumit spațiu identitar reprezintă repere biografice atât ale cunoașterii de sine, cât și ale adaptării la un ritm cotidian, adesea, mult prea bulversant. Din gesturile ei simple sau din fapte spontane transpare imboldul unei dăruiri sau  risipiri de sine, în timp ce prezența acesteia dezvăluie o fragilitate asumată, urmată de o spontaneitate a mișcărilor sau a neliniștilor. Ea se apropie și încearcă să se integreze, apăsată de o anumită nesiguranță, într-un decor uman și social tot mai nesigur, mai relativizat din punct de vedere afectiv sau cognitiv, în care cel mai adesea frumusețea doar este, se concretizeazăca prezență posibilă, uneori mult prea impersonală, un obiect cu existență efemeră, străină oricărei simțiri sau oricărei încercări de a fi împlinit, în numele unui altruism colectiv: ,,ar fi vrut să-i fi spus/ cum arăta în galben muștar să-i fi amintit că este ușoară/ focul și becul emanau de la ea/ ea nu știe/ chiar dacă i se spune că e mai bine/ să fii și că bunătatea este o pătură/ a vrut să plece a rămas/ ca să vadă mărul din curte/ cum se înroșește primăvara/ carnea ei se împarte între picturi și cărți/ empatie prea mare/ care se desface ca o clementină/ care se luptă să se iubească suficient de mult/ pentru a continua/ pentru a rămâne/ înfășoară brațele/ în jurul pieptului/ în timp ce oamenii devin/ transparenți tații șchioapătă/ și mamele țin jurnale/ despre pandemie/ mulțumesc pentru/ că nu mulțumesc pentru că frumusețea este/ și anul ăsta pe apele/ pe care mergi de când te știu” (frumusețea este).

Imaginea corpului, compusă din detalii de o finețe sau o franchețe picturală, trădează o fragilitate spectaculară și este redată printr-o simfonie a formelor sau a mișcărilor care conferă celui iubit o eleganță aproape hieratică, într-o notă de senzualitate plastică, aproape pastelată, din pricina cărora actul erotic este perceput, în primul rând, ca o întâlnire de energii și afecte, ca o desfășurare a unei eleganțe fantasmatice, care tinde să sublimeze orice notă de stridență în apropierea pasional-carnal dintre cei doi: ,,oase fine la încheieturi tendoane/ vibrează ca un arc sub capotă/ ai degete pedestre împrăştii sfiala/ pe damascul opalescent mă desfaci/ în valoraţii nu mai sunt rouge/ framboise doar panoplie cu hipodermă/ şi flader de palisandru nodurile mele/ tânjesc după coaste/ principale şi cadenţe/ îmi iese nebun un sân din rochie/ sau doar un timid ameţit umbra coapselor/ pe coapsele mele şi/ mi-e tare bine/ spui că am o claviculă/ frumoasă am luat-o înainte ţi-am visat/ omoplaţii în formă de fluture te imaginez/ engramat şi subțire vântul îţi umple golurile/ rămase după soarele de amiază şi lepezi/ eboşa de carne” (eboșă).

Alteori, actul erotic va căpăta o dimensiune scenică, atunci când cei doi, intim apropiați, realizează un ritual jocular al unei intimități nevralgice și, de aceea, transparentizate, în măsură să  dezvăluie o întreagă dinamică interioară căreia, cu un cinism crepuscular, îi sunt devoalate anumite dorințe refulate, dintr-un insolit imaginar al seducției: ,,ne adunăm în pat și pielea/ se pliază se vede prin ea/ mâinile pe celălalt picioare/ strânse priviri adunate/ pe un singur palier de carne/ un fel de rugină (regină)/ sub torente de cinism/ mă simt armată îmbrăcată/ normandie încăpăţânată/ sub fuste clandestine/ printre cuvinte-glucoză printre/ membrane telefonice am chipul/ somnoros prelungit de-a lungul orelor/ în care mă credeam femeie/ am urcat declamând amanţi/ în conversaţie mânjită/ de ruj convenţional vorbesc” (replace (en détail)).

Într-o aglomerare bulversantă, babilonică, de imagini și informații, în care transferurile de sensuri sau afecte au loc, adesea, sub forma unor coliziuni, ființa se simte nu atât pierdută, cât dispersată într-un spațiu în care până și identitățile, indiferent de natura lor, cunosc o latură fluctuantă: ,,orașul se smulge din somn/ se pregătește pentru jocuri/ nu de moarte/ un bărbat vorbeşte despre comunism/ şi mântuire ca bulgakov despre/ dragostea din moscova a margaretei/ simt pipăitul grăbit pe umerii goi/ un sărut demodat tot acolo”. Nici măcar arta nu aduce alinare, căci, într-un climat al stridenței, arta  își anulează, prin negare, funcția cathartică.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.