Circulă nenumărate legende despre începuturile berii, unele credibile datorită dovezilor găsite de arheologi, altele păstrându-şi aerul de poveste deformată de transmiterea pe cale orală de-a lungul veacurilor. La noi, lucrurile sunt ceva mai simple: berea a pătruns mai serios pe piaţă la începutul secolului al XIX-lea şi a ajuns să facă o concurenţă serioasă băuturii tradiţionale a românilor, vinul.
Într-o seară, pe la începutul anilor ’40, Marin Preda, însoţit de Geo Dumitrescu şi de Virgil Untaru (Ierunca), pleacă din redacţia ziarului Timpul la tipografia „Tiparul universitar”. „Am ieşit toţi pe Brezoianu, apoi pe Bulevardul Elisabeta şi la a doua sau a treia la stânga grupul nostru a luat-o pe strada Elie Radu şi am intrat într-adevăr într-o tipografie.” Mai târziu, grupul, plecat în căutarea unui local, face drumul invers: „Ieşirăm şi refăcurăm drumul spre Brezoianu. În colţ însă ne oprirăm şi intrarăm într-un restaurant, mă uitai să văd: Gambrinus. Nu ştiam de unde, dar numele îmi era cunoscut. Plin de lume, cu săli mari şi cu etaj, cu boltă şi scări uriaşe. Era de fapt o berărie, chelnerii cărau halbe de la tejgheaua la care berea curgea neîncetat în valuri de spumă.” (Marin Preda, Viaţa ca o pradă, Editura Albatros, 1977). Erau vremurile începutului existenţei berăriei Gambrinus de pe bdul Elisabeta colţ cu Brezoianu, însă istoria localului începuse cu aproape o jumătate de secol mai devreme, într-o altă zonă a Bucureştilor.
Bucureştii lui Gotha(m), fără Batman, dar cu… multă bere
Nu are, evident, nicio legătură cu celebrul oraş al lui Batman, deşi numele ar putea sugera o anume apropiere. Este de fapt vorba despre Johann de Gotha, care a inaugurat în 1809, la marginea Bucureştilor, o fabrică de bere. Întreprinderea nu a avut viaţă lungă, clădirea fiind distrusă de un incendiu în marea „zaveră” a lui Tudor Vladimirescu de la 1821. În a doua jumătate a secolului apar însă, una după alta, fabricile care vor scrie istorie: Oppler, Luther şi Bragadiru. Focul din 1821 a aprins şi mai mult setea de bere a românilor, localurile cu specific fiind o rezultantă firească a dezvoltării industriei producerii îndrăgitei licori. Unele berării au rezistat, într-o formă sau alta, până în ziua de azi. Din altele a rămas doar amintirea şi parfumul vremurilor, aşa cum au fost ele imortalizate în operele literare sau în ziare.
Nene Iancule, una blondă cu guler!
Berăria Gambrinus a Bucureştilor (pentru că au mai existat, de-a lungul timpului, localuri similare în Napoli, Sankt Petersburg sau Plzen, în Cehia), a fost înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea pe strada Câmpineanu (Regală), la parterul casei fotografului Curţii Regale, Franz Mandy. Aceasta se afla lângă imobilul Torok – Fialkowski (pe locul căruia s-a construit Blocul Socomet Adriatica, la parterul căruia își are sediul în prezent B1TV), vizavi de vechiul Teatru Naţional (actualmente Hotel Novotel). Celebritatea berăriei avea să vină odată cu preluarea ei în locaţie de I.L. Caragiale, în toamna lui 1901. Gambrinus a devenit locul preferat al ziariştilor, actorilor sau scriitorilor care veneau nu numai să-şi potolească setea, ci şi să vadă „minunăţia”, pe Conu’ Iancu în persoană, cu sorţul legat la mijloc şi servindu-şi el însuşi clienţii.
Din faimosul Gambrinus, doar o berărie oarecare
Plecarea dramaturgului în Germania, în 1905, nu a umbrit faima berăriei. Gambrinus a continuat să fie cel mai frecventat local cu specific până la sfârşitul anilor ’30, când casa Mandy a fost demolată, în locul ei fiind construit un bloc existent şi în ziua de azi. În 1941 însă berăria Gambrinus reapare în imobilul Palace Hotel (denumit ulterior Hotel Cişmigiu), inaugurarea fiind făcută de un anume Naumescu. Judecând după întâlnirea tinerilor, pe atunci, Geo Dumitrescu, Marin Preda şi Virgil Ierunca, s-ar putea spune că specificul localului nu s-a schimbat prea mult, berăria continuând să atragă lumea boemă a capitalei acelor timpuri. Totuşi, după război, Gambrinus a devenit, uşor-uşor, o cârciumă oarecare, singurul câştig fiind, pe vremea comuniştilor, faptul că şi-a păstrat numele original. În ultimii ani, după ce imobilul din bulevardul Regina Elisabeta a fost refăcut complet, berăria Gambrinus a revenit la viață, fiind un local modern, atrăgător. Poate că într-un viitor apropiat, cine știe, își va recăpăta și farmecul care l-a făcut celebru.
(acest material a apărut inițial în „Centrul Vechi”, supliment al ziarului Ring)
Surse:
Viața ca o pradă, Marin Preda, Editura Albatros, 1977
Istoria Bucureștilor, Constantin C. Giurescu, Editura Sport-Turism, 1979
De la hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental, Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu, Editura Sport-Turism, 1979
Foto main: Gambrinus din str. Câmpineanu: George Potra, din arhiva lui Victor Potra
Foto Hotel Palas (actual Cișmigiu): https://turismistoric.ro/welcome-to-the-hotel-cismigiu-adevarul-despre-fostul-camin-al-facultatii-de-teatru-si-cum-s-a-nascut-melodia/
Foto Gambrinus str. Câmpineanu: http://ouatib.blogspot.com/2017/04/beraria-gambrinus-1901-1937.html
