Am avut uneori, așa cum se întâmplă într-o redacție de ziar, și păreri divergente. Ne-am contrazis ca doi oameni care își cunosc bine posibilitățile și care pot plusa, la masa de poker pe care se schițează ideea unui articol, fără să joace vreodată la cacealma. Plăcerea jocului însă ne-a antrenat în dispute amicale, încheiate de obicei cu remize din care amândoi am ieșit cumva, prin forța hazardului, pe plus.

Cele mai bune momente petrecute împreună au fost însă când am discutat despre literatură și artă. Christian Levant, fiindcă despre el este vorba, mi-a ridicat întotdeauna mingea la fileu încercând să-mi găsească, sub scoarța unei anumite reticențe, lucrurile bune care meritau să iasă la suprafață. Nu de puține ori am vorbit despre poezie, artă cu care Christian Levant a cochetat cândva, fără să-și materializeze însă textele într-un volum.

Mă gândesc că poate o va face, totuși, cândva, mai cu seamă că a fost remarcat, demult, de regretatul Cezar Ivănescu (dacă-mi aduc bine aminte), despre care știm cu toții cât de exigent era când venea vorba despre poezie. Despre volumul acela de sertar Levi mi-a vorbit întotdeauna cu parcimonie, din motive numai de el știute.

Astăzi, fostul meu coleg de la ziarul Ring împlinește 60 de ani. O vârstă rotundă, o poartă de intrare către un deceniu al maturității, al înțelepciunii și al împlinirii. Îi doresc mult spor în tot ce face și o nouă regăsire pe tărâmul poeziei, chiar dacă la noi, așa cum se știe, un astfel de debut întârziat ar fi privit mai degrabă cu reținere.

Îi fac cadou, cu ocazia asta, nu un poem din Mircea Cărtărescu, așa cum am lăsat de înțeles din titlul articolului, ci dintr-un autor, Paul Valéry, pe care știu că-l prețuiește foarte mult (din volumul „Poezii. Dialoguri. Poetică și estetică”, Editura Univers, 1989, traducere de Ștefan Augustin Doinaș):

Poezii, dialoguri, poetica si estetica
Poezii, dialoguri, poetica si estetica

Odă secretă

Cădere-augustă, dulce fine,
Uitare-a luptelor, extaz,
Când, după dans, în ierburi fine
Se lasă corpul de atlaz!

Nicicând asemeni vreo lucoare
Ca aștrii-acestei veri ce bat
Pe-o frunte-n boabe de sudoare
Triumful nu și l-a serbat!

Însă atins de-Amurgu-n facle
Acest corp, mare-n făptuiri,
Dansând, strivindu-l pe Heracle,
E doar un vraf de trandafiri!

Dormi, pași stelari să-ți bea ecoul,
Biruitor încet desprins,
Căci Hidra una cu eroul
Peste nemargini s-a întins…

Ce Taur, Câine, și ce Ursă,
Obiecte de triumf enorm,
Impune-n timpi fără resursă
Sufletul, spațiului inform!

Sfârșit suprem, scânteietor,
Care, prin zei și monștri-n geruri
Proclamă-ntruna tuturor
Faptele mari ce sunt în Ceruri!

Photo credit: facebook.com

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment