Probabil că nu există o definiție exactă a ceea ce înseamnă Crăciunul pentru fiecare dintre noi. Credem că trebuie să fie în primul rând despre ceea ce ne ne face să fim umani. Ne amintim, din păcate, doar de câteva ori pe an că trebuie să fim mai buni, mai înțelegători, mai toleranți, mai atașați de ideea că nimic nu poate fi impus fără să încalci ceva din libertățile celuilalt. Iar Crăciunul, măcar de 31 de ani încoace, este legat de ideea de libertate. Deși a fost aruncat în derizoriu în anii din urmă – poate deoarece conține o mare doză de seriozitate naivă – sloganul „De Crăciun ne-am luat rația de libertate” ar trebui să fie mai viu și mai relevant ca oricând.
„Rația” noastră de libertate e o necesitate, iar pe O Mie de Semne libertatea de expresie este mai presus de orice. Toți cei care au prins vremurile de dinainte de 1989 înțeleg probabil altfel aceste cuvinte. Poate că azi sensurile s-au mai diluat sau au fost împinse către alte înțelesuri – nu întotdeauna tolerante – însă ideea rămâne aceeași: nu te poți simți pe deplin liber dacă nu ai la îndemână acest instrument esențial pentru democrație: libertatea de expresie.
Poate că par cuvinte mari, sau poate că ar fi fost mai înțelept să ne limităm la o formulă de complezență, care să nu ridice la fileu problematici diverse într-o zi în care preocupările noastre sunt cu totul altele, cum ar fi împachetatul sarmalelor, băgatul fripturii la cuptor sau aranjarea cadourilor sub brad. Credem însă că fără memorie nu putem fi noi înșine. Iar memoria ne readuce de fiecare dată imagini parcă din altă viață, în care tot ce însemna pregătire de Crăciun presupunea un sacrificiu de neimaginat pentru majoritatea celor care nu au prins acele vremuri.
Dar greutățile acelea au trecut și au fost înlocuite de altele, nu știu dacă la fel de complexe sau de puțin suportabile. Lumea s-a schimbat. Cu toate astea, nu știu de ce oamenii au uitat să se bucure. Imaginați-vă, de exemplu, că pentru a face sarmale unii dintre noi am fost nevoiți să tocăm cei mai ieftini cârnați, unicul sortiment care se mai găsea în galantare. Sau că pentru a face rost de făină pentru cozonaci trebuia să pui în mișcare un întreg sistem de relații, întrucât ingredientul ăsta banal, în fond, nu se mai găsea nicăieri. În ziua de azi așa ceva e de neimaginat. Atunci însă, un kilogram de făină, un pumn de stafide, un pachet de cacao, un kilogram de carne tocată sau câteva portocale erau echivalentul în aur al bucuriei sărbătorilor.
De aceea credem că ziua de Crăciun ar trebui să fie în primul rând despre bucurie, dar și despre recunoștință. Bucurie pentru că așa se cuvine, recunoștință fiindcă avem și anul ăsta ce pune pe masă. Noi, cei de la O Mie de Semne, vă suntem recunoscători în primul rând celor care ați sprijinit material acest proiect într-un an cu tot felul de probleme. Ne putem bucura de acest Crăciun și datorită vouă, atât donatorilor de pe Patreon, cât și celorlalți care, sub acoperământul onorant al anonimatului, ați donat sume de bani care ne-au ajutat să supraviețuim. N-a fost ușor, dar am reușit să o scoatem la capăt.
Last, but not least, le mulțumim tuturor celor care ne sunt prieteni și care ne apreciază munca. Colaboratorilor noștri, editurilor care ne-au livrat neobosit cărți minunate, scriitorilor, criticilor, corectorilor, editorilor, traducătorilor, librarilor, tipografilor, adică tuturor celor care lucrează anonim în tot acest lanț uman la capătul căruia se află cartea. Acestor oameni le facem o binemeritată reverență. Fără ei, O Mie de Semne ar fi un spațiu virtual fără nicio relevanță. Sunteți eroii noștri, iar gândurile noastre bune de Crăciun se îndreaptă și către voi.
Vă dorim tuturor să aveți sărbători frumoase, cu bucurie și multă libertate. Crăciun fericit!
