Poezia nu este, probabil, soluția tuturor problemelor, însă oamenii au nevoie de ea. De ce, nimeni nu poate spune exact. Pesemne că este acel lucru care ne aduce, fie și doar pentru câteva minute, un refugiu discret. Este locul unde putem fi doar cu noi înșine, eliberați de tot și de toate.
Dacă poezia vă aduce doza zilnică de liniște interioară, atunci înseamnă că și-a atins scopul. Ne-am străduit să v-o dăruim noi în ultima vreme. Nu a fost simplu, dar a meritat tot efortul.
Întrucât mâine este Paștele, vom lua o mică pauză. Rămâne poezia lui Rilke și, peste toate, Poezia care se află pretutindeni.
Paște fericit tuturor!
NAȘTEREA LUI CRISTOS
De ce nu erai atît de
simplă, cum putea
să ți se-ntîmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blînd și-n tine se-ntrupează.
Mai mare fu-n închipuirea ta?
Ce e mărirea? Prin
mulțimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-așa cărare
Vezi, acești regi mărirea poartă,
și la picioare-ți cară și-ți deșartă
comori pe cari le cred neîntrecute,
și de-acest dar poate te miri tăcut – :
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.
Tot chihlimbarul peste mări trecut
scule de aur și
tulburătoare
arome ce în simțuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
și ei cu toți, la urmă, s-au căit.
Dar (ai să vezi): el face fericit.
(traducere de Maria Banuș)
PIETA
Acum mi se-mplinește
restriștea, și fără de grai s-o spun
mă umple tot. Sînt împietrită, cum miezul stîncii-mpietrește.
De piatră cum sînt, știu numai una:
te-ai făcut mare
… și te-ai făcut mare,
ca o prea mare durere,
peste puterea inimii mele
să stai în afară de ea.
Acum, îmi zaci cruciș în poală,
acum eu n-aș putea
să te mai nasc.
(traducere de Ion Pillat)
ALINAREA MARIEI CU CEL ÎNVIAT
Ce-au simțit atunci: nu
este oare
decît orice taină mai dulce
și tot pămîntesc:
cînd puțin palid încă de groapă,
ușurat a mers către ea:
înviat în tot locul.
O, către ea, mai întîi. De nespus
le era vindecarea.
Da, se vindecau, asta era. Și n-aveau nevoie
să se-atingă tare.
El puse, de-abia o secundă,
a lui – în curînd
veșnică – mînă, pe umărul ei femeiesc.
Și ei începură,
tăcut ca pomii-n aprilie,
și nețărmurit,
acest anotimp
al supremei lor legături.
(traducere de Maria Banuș)
Poeme preluate din volumul „Din viața Mariei” (1913), prezent în antologia „Versuri”, apărută în 1966 la Editura pentru Literatură Universală.
Foto credit (Pieta, de Michelangelo): http://www.italianrenaissance.org/michelangelos-pieta/
