Deși sunt convins că voi fi contrazis, îndrăznesc totuși să afirm că un scriitor nu se poate simți împlinit până când nu scrie o carte pentru copii. Am vrut și eu să trăiesc sentimentul ăsta, însă n-am reușit. Povestirea „Fabian”, cu care am debutat editorial în 2006, nu este tocmai o carte pentru copii, chiar dacă personajul principal este un puști de zece ani. În timp ce lucram la cartea asta, prin 2004, am realizat cât de greu este să concepi o astfel de carte.
Când am început „Fabian” mi-am imaginat că o să fie floare la ureche. După obiceiul meu, aveam povestirea deja în cap și nu trebuia decât să o pun pe hârtie. Am scris exact în modul în care am făcut-o mai târziu cu celelalte cărți de proză ale mele (din care am reușit să public, deocamdată, doar romanul „Sebastian”): un pic de la început, o porțiune de pe la mijloc, câteva pagini aproape de sfârșit. După aceea am „lipit” toate bucățile astea și a ieșit povestirea.
Nu mi-a fost deloc ușor să dau viață personajului „Fabian”. Pur și simplu a trebuit să fac un exercițiu zilnic de „domesticire” a lui, de încercare de a mă transpune în pielea băiețelului, ca să îi înțeleg comportamentul, felul de a vorbi, temerile, naivitatea, visurile, modul de interacțiune cu celelalte personaje.
A fost cel mai greu exercițiu prozastic prin care am trecut de când m-am apucat de scris. Așa cum am spus, nu a ieșit tocmai o carte pentru copii, fiindcă e mai mult o combinație de Oliver Twist cu la fel de celebrul Cuore, condimentată cu un gen de fantast pe care un copil l-ar înțelege un pic mai greu.
Poate fi cumparată de aici
De aceea, pentru mine rămâne doar un proiect de viitor scrierea unei veritabile cărți pentru copii. Fiind deocamdată un fel de teritoriu interzis, admirația mea pentru cei care scriu cărți pentru copii crește în proporție geometrică de la un târg de carte la altul. La recentul Gaudeamus am văzut nenumărate cărți pentru copii, scrise de autori foarte cunoscuți, scriitori de genuri diferite care au evadat din lumea plină de spaime și îndoieli a poeziei sau a prozei lor și au conceput cărți de o delicatețe extraordinară, care au făcut deja furori în lumea celor mici.
I-aș aminti aici pe câțiva dintre ei. Încep cu una dintre scriitoarele cele mai dedicate literaturii pentru copii, Ioana Nicolaie, a cărei cea mai recentă carte de acest gen, „Călătoria lui Medilo”, a avut lansarea la standul editurii Cartier chiar în prima zi a târgului Gaudeamus și a fost cea mai bine vândută carte a editurii la această categorie. Ioana Nicolaie are însă deja o adevărată colecție de cărți pentru copii, creații precum „Vertijia”, „Ferbonia” sau „Aventurile lui Arik. Arik și mercenarii” fiind deja supervedete în cercurile cititorilor aflați la vârsta copilăriei.
Un alt pasionat din această zonă este și Radu Vancu. Scriitorul sibian afirmă într-un interviu pentru Scena9, citez: „Literatura și copiii (și chiar literatura pentru copiii) vor salva lumea”. Pare o afirmație ușor hazardată, însă dacă am reuși, măcar un minut pe zi, să privim lumea prin ochii unui copil, ne-am da seama că o astfel de posibilitate nu este chiar atât de improbabilă. Radu a scos la Editura Cartier un volum foarte apreciat și gustat de cei mici, „Regele Piticuț”, care a ajuns în prestigioasa colecție „White Ravens” pentru cele mai frumoase cărți de anul trecut.
Poate fi cumparată de aici
Trebuie să spun că n-a fost o surpriză pentru mine când am văzut la standul editurii Cartier o carte pentru copii semnată de Robert Șerban. Aceasta se numește, dacă nu știați, „Cele patru aripi ale bunicii”, iar în descriere ni se spune că „este vorba despre spirit de echipă” și „despre lucrurile înălțătoare pe care trebuie să ți le propui”. Și apropos de „spiritul de echipă”, Robert a făcut într-adevăr echipă cu fiul său Tudor, ambii scoțând la Editura Polirom volumul „Tata, eu glumesc serios”, despre care se afirmă că este de-a dreptul „adorabil”.
Știu că există mulți alți scriitori admirabili de carte pentru copii, iar faptul că nu-i voi menționa astăzi aici nu le scade cu nimic meritele. Îi voi mai aminti, la final, pe trei dintre ei: Lavinia Braniște a scos la Editura Cartier cărțile „Jungla lui Toco” și „Melcușorul”, Moni Stănilă a publicat la Polirom, în Colecția Junior, „Războiul solomonarilor”, și last but not least, Mircea Cărtărescu, cel care i-a încântat pe cei mici (și nu numai) cu „Enciclopedia zmeilor”.
Pentru ei și pentru toți cei care au scris sau vor scrie cărți pentru copii am scris acest articol-reverență. Le mulțumesc aici în numele copilului care am fost și am rămas.
gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/
