În poezia Cătălinei Matei, din recentul volum Iubirea pentru morți e cea mai mare[1], latura confesivă devine, cu fiecare pagină parcursă,  tot mai cerebrală, mai incisivă ca o lamă pe care o strângi în pumn, până când simți că obiectul ți-a pătruns cât mai adânc în carne.  Stropul de candoare care se întrevede, din când în când, în mărturisirile sau în evocările realizate, va căpăta și el o anumită contondență  în relația cu realitatea din jur, tot mai agresivă sau cenușie.

 Primele texte ale volumului dezvăluie întâmplări sau experiențe care prilejuiesc întâlnirile cu celălalt sau (re)cunoașterea și explorarea propriului univers interior. În ultima parte, însă, moartea devine o prezență copleșitoare, care modifică dimensiunile realității interioare,  generează  tensiune confesivă  și accentuează sau îngroașă notele unui pesimism dezolant.

În cele câteva poeme, unele urmând fluxul telegrafic al unei neputințe tot mai accentuate, ni se dezvăluie drame personale, cum ar fi cea a distanțării față de celălalt sau a  perceperii propriei corporalități drept un teritoriu surprins într-o continuă încordare viscerală. Rareori, se manifestă un ușor iz de seninătate care are menirea de a mai atenua energiile negative, de a îmblânzi torentul suprarealist al plonjării într-o (i)realitate corporală, scindată între disipare și nevoia constantă a transformării interioare. Perioada bolii, distanțarea față de figura paternă, moartea acestuia survenită în urma complicațiilor prilejuite de covid, realizarea dureroasă a unui eșec în relația dintre cei doi, reprezintă secvențe  dintr-un scenariu biografic al confruntării cu trauma și cu urmările acesteia. 

Resemnarea articulează un limbaj confesiv în care se resimte un comportament de frondă  manifestat pe fondul nevralgic al relațiilor umane. Totodată, actul resemnării, ca o soluție a detașării față de masa alienantă a celorlalți, oferă, în cele din urmă, un sentiment securizant de evadare dintr-o lume în care corpul-mașină funcționează după legile înstrăinării și ale epuizării programatice: ,,abandonează-i pe ceilalți în cap/ lasă-i pe ceilalți/ să plângă pentru tine/ iar mai departe să nu mergi niciodată/ asta e viața în care mișcările n-au noutate/ corpul a-nvățat/ să fie o mașină ascultătoare/ delimitează ce ai nevoie/ de ce nu ai voie/ economia mișcărilor/ resemnare, târfă-a obiceiurilor mele/ bagă-te pe sub pielea mea/ tocită, tocită, tocită”.

Luciditatea tranșantă a observației survine pe același fond al  sensibilității receptive la dezolarea din jur. Gesturile aparent banale devin un paliativ al supraviețuirii într-un prezent alienat.  Orice predispoziție spre visare sau contemplare gratuită este, din start, sortită eșecului. Se resimte, pe un fond inaparent, o anumită crispare omniprezentă, care generează tensiunea și o anumită luciditate angoasată a vieții exterioare. Într-un final, granițele dintre interioritate și exterioritate sunt anulate, pe măsură ce tristețea capătă o anumită corporalitate într-o ambianță crispată și  lipsită de orice tendință histrionică sau epatantă: ,,azi când desfaci ușor ambalajul/ și exagerezi puterea zgomotului/ când ți-ai mai făcut o cafea și-ai numărat/ zilele care nu mai înseamnă/ azi când nu mai crezi în semne/ când te-ai trezit pe furiș/ în somnul lor te auzi cel mai bine/ nefericirea nu ține doar de războaie/ nu-ți dai tristețea pe a altora/ a ta e comodă/ a luat forma capului tău”

Directețea, tot atât de tranșantă, cu care poeta se exprimă, generează, la un moment dat, imagini spectaculoase prin morbiditatea sau chiar absurdul reprezentărilor desprinse dintr-un coșmar trăit pe viu: ,,iată, asta e singurătatea/ și astea sunt brațele ei cărnoase/ în care te-ai trezit frumos, cu/ fundițe de tifon la încheieturi/ cu găuri negre sub sprâncene/ cu viermișori la inimioară/ singurătatea marem și grasă te leagănă de la stânga la dreapta” sau ,,îmi iau în brațe animalul de noapte/ mă tăvălesc cu el în cele mai atroce scenarii/ doar ele mai spun ceva minții obsedate de durere.”

Existența se desfășoară  în ritmul bulversant al căutării unui echilibru vital, destul de fragil și de labil, într-o lume devenită de-acum înainte una a absenței  impregnate totuși de urme sau umbre ale celui dispărut, prezent însă la nivelul percepției și al memoriei. Câteva cadre poetice se derulează sub forma unor radiografii ale resemnării care îi conferă poetei prilejul de supraviețui unei realități post-mortem, incomplete și chiar instabile, marcate de-o neliniște interogativă vizavi de traiul cotidian învăluit într-o tensiune viscerală, permanentă: ,,moartea a crescut ca o buruiană în creierul meu/ și cât mă încurcă moartea crescută ca o buruiană/ mă trezesc fără să adorm mă trezesc/ căutând ceva/ telefonul ochelarii portofelul cheile nenorocita de viață” sau ,, mi s-a părut că te aud. Nu e prima oară când mi se întâmplă să uit/ că ești mort./ nici nu e greu să-ți dai seama de ce evit să mă gândesc la/ ce faci te descompui sau poate deja/ niciodată nu am crezut că îmi va fi dor de vocea ta/ care se auzea de la străzi distanță și mă umplea de nervi și de rușine/ dar mi-e dor mi-e dor de vocea ta scheletul meu iubit”.

Veți regăsi, în volumul de față, un discurs halucinant, marcat de angoasă, dar și de căutarea unor spații concrete sau doar imaginare, de refugiu sau de fugă de sine. Poezia devine busola care te ghidează în direcția lor.


[1] Cătălina Matei, Iubirea pentru morți e cea mai mare, Casa de pariuri literare, București, 2022.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.