Există împrejurări în care cuvintele își pierd semnificația și devin inutile. Doar poezia are capacitatea de a le recupera esența și de a le reda expresivitatea. Chiar și așa, tristețea rămâne mută, fiindcă o viață, odată pierdută, nu mai poate fi recuperată decât prin tăcere.

omagiu unui tată care începuse să uite

ce iese de aici nu mai intră la loc

te aștepți să-ți vorbesc despre suferință și despre durere

nu

ce trece dincolo are nevoie doar de înțelegere

și nu doar dincolo de lume

vorbesc aici și de ce trece dincolo de tine

ne-am putea tăvăli prin praf și ne-am putea smulge hainele

nu

cel mai bine ar fi să facem asta înainte

iar înțelegerea de care vorbesc e rudă foarte îndepărtată cu acceptarea

nu

sonda se coboară cât mai jos

și din adâncuri se privește în și mai adâncuri

te uiți la toate fețele și îți dai seama că nu s-a inventat încă o figură geometrică

atât de complexă

luciditatea îți ține ritmul inimii constant

dar nu te poți opri să te întrebi

un om e mare că nu vrea să producă suferință și pleacă

sau e cât un bob de nisip că pleacă primul

conceptele se îngemănează

și se pierd în oglindă

iar în urma lor

în adâncuri și cu o sondă în dinți

rămâne un om singur tăcându-și durerea

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.