Am auzit de foarte multe ori spunându-se: „Un scriitor scrie!” Chiar dacă o să provoc unele ridicături din sprâncene, trebuie să recunosc că, în mare parte, sunt de acord. Ce altceva ar trebui să facă un scriitor? Sigur, unul ca mine, care a trecut prin multe în viața asta, are și alte preocupări.
Face pe electricianul, vinde mărunțișuri în târguri de vechituri, face bișniță, merge în Turcia după marfă, înlocuiește vane prin subsoluri, proiectează instalații pentru mașinile de tăiat cu trei cuțite și de fățuit, ambalează cârnați în vid, muncește în șantier, repară tiparnițe străvechi și așa mai departe.
În consecință, ce-ar trebui să facă un scriitor? Să scrie, firește! Chiar dacă riscă să fie luat drept grafoman. Fie și așa, însă, e cel mai rău lucru din lume să fii grafoman? Nu cred. Dacă privim cu mai multă atenție în jur, o să vedem că există alte lucruri mult mai nocive. Grafomania nu este, sper, una dintre cele mai toxice preocupări. De fapt, sper că e tocmai invers.
Sigur, există grafomani care scriu prostii la nesfârșit. Aș vrea să nu mă aflu printre ei, deși am scris și eu destule prostii. Mă străduiesc să le reduc. Cu fiecare carte pe care o pun la cale, sper că or să fie din ce în ce mai puține. Asta deși nu strică uneori să se mai strecoare prin cărți și câteva prostioare, ca să nu pară totul perfect. Altfel cum ar mai râde ceilalți de noi?
Aș risca chiar să parafrezez o sintagmă devenită deja celebră și folosită recent, cum altfel, pe post de titlu de carte. Așadar: orice scriitor îi place scrisul. De când mi-am asumat, public, titulatura de scriitor, asta și fac: scriu. Mai rămâne, vorba lui Gellu Naum, partea cealaltă: să o fac bine.
Sunt scriitori care scot o carte, devin celebri și trăiesc toată viața cu asta. Avem și noi câțiva, cum ar fi Constantin Acosmei sau Ruxandra Novac. Din păcate, nu putem fi toți geniali (pe bune). Eu, spre exemplu, am mai multe de spus. Sau, mai pe șleau zis, nu-mi pot concentra mesajul literar doar într-o singură carte. Așa că scriu mai departe, fiindcă asta face un scriitor.
Dacă o să și apară cărțile respective, e altă poveste. După fiecare eșec am crezut că o să mă las de scris. A fost doar o formă de alint, fiindcă am scris mai departe. Am făcut-o fiindcă scrisul mă face să mă simt bine. Nu știu de ce, nu am suficiente instrumente de psihanaliză la îndemână ca să arăt de ce preocuparea asta mă face fericit. Cert este că asta simt când scriu.
Nu port pe umeri toată greutatea lumii, nici n-am senzația că o salvez scriind. Dar dacă tot mi s-a dat îndemânarea asta, de ce să nu profit de ea? Nici măcar nu trebuie să public tot ce scriu. Am câteva cărți abandonate de ani buni și nu simt decât vagi regrete. Nici n-aș avea de ce să mă dau de ceasul morții că ele n-au apărut. De ce? Fiindcă le sunt recunoscător acestor cărți, așa anonime cum sunt, că m-au făcut fericit în timp ce le-am scris. Nu e suficient?
În consecință, mai bine îmi asum postura de grafoman decât să fiu nefericit. Îmi place să scriu, așa că n-am încotro. Chiar și acum, când scriu „chiar și acum”, am o stare de bine. În pragul bătrâneții mi-am găsit îndeletnicirea care n-o să mă lase niciodată, la pensie, să mă plictisesc. Unii se retrag la țară, își lucrează grădina, alții își repară Dacia străveche (care nu mai poate fi reparată) în fața blocului, iar restul își plimbă cățelul. Și se simt bine făcând toate astea. Eu de ce n-aș scrie, dacă scrisul mă face fericit?
Dacă or să mai și apară cărți cu numele meu pe copertă, atunci cu atât mai bine. Sper însă, din tot sufletul, că aceste cărți nu vor spori plictiseala cititorilor, dimpotrivă. Într-un final, când nu vor mai exista păduri pentru respectivele cărți, ce credeți că o să fac? O să scriu mai departe, dacă o să mai pot, firește.
Asta, am mai spus-o și o repet, mă face fericit. Iar grafomanii, nota bene, ar trebui să fie cei mai fericiți. Cei mai fericiți și scriitorii cu cele mai multe opere de sertar din lume. Fiindcă nu te poți numi grafoman dacă nu ai cel puțin două volume de poezie și un roman în sertar. Ar însemna că ai încălcat codul grafomanilor fericiți. Iar asta, în orice caz, nu se face.
gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/
