Péter Demény s-a născut la 24 iulie 1972 la Cluj. Poet, prozator, traducător, blogger. Studii filologice la secţia maghiară-română a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (licenţă în 1995, masterat în 1997). Și-a dat doctoratul în 2014, cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. A fost redactor la Editura Kriterion, apoi, publicist comentator la cotidianul Krónika și la săptămânalul Erdélyi Riport. Mai târziu, a devenit redactor la revista literară Látó. În prezent, este redactor-șef la revista Matca Literară din București.
Dragi părinți,
eu vă admir sincer:
nu numai că ați reușit să mă alungați
să nu-mi fac laba în camera mică la voi,
dar m-ați și controlat cu cea mai pură dragoste din lume,
cu întrebări la care degeaba vă spun răspunsul,
și cu răspunsuri la care nu găsesc viața.
Sunt prins între furcile caudine
ale voastre – încerc să îmi
înfrumusețez înfrângerea prin
cultură generală,
când de fapt abia aștept să
fiu liber.
Îmi dau seama însă că
asta e o speranță deșartă:
liber nu o să fiu niciodată,
cum n-am fost copilul
vostru niciodată,
doar un Pinocchio
băgat înapoi în lemn.
