Alexandra-Mălina Lipară mi-a spus că „la sfârșitul anului viitor o să am 20” și că „trebuie să învăț să mă descurc și singură”. Ei bine, dragă Alexandra, eu cred că te-ai descurcat foarte bine, de aceea mă și grăbesc să-ți public poemele. Iar altă dată să nu-ți mai fie rușine să ne trimiți poeziile tale, fiindcă indiferent de răspunsul pe care-l vei primi rămâne un singur adevăr: chiar dacă textele sunt slabe, bune sau foarte bune, talentul rămâne constant. Profită de el și îndrăznește mai mult, fiindcă, așa cum se spune, ai cu ce.

Alexandra-Mălina Lipară a absolvit Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, iar în prezent studiază la Departamentul de Literatură Comparată din cadrul Facultății de Litere (probabil la Universitatea Babeș-Bolyai) din Cluj-Napoca.

Recent, Alexandra a obținut premiul I la secțiunea poezie a celei de-a 18-a ediții a concursului de arte pentru liceeni LicArt.

eu niciodată n-am să fiu

sunt copila care acum șase veri
a avut păduchi fără să știe
și din cauza mâncărimii insuportabile s-a tuns bob iar
femeia de la frizerie sigur a observat
ouă mici transparente ca boabele de rouă pe lama de la foarfecă
dar n-a spus nimic
la fel ca atunci când te prefaci că
n-ai văzut un om scobindu-se în nas

eram atât de tristă când eram fericită
pentru că singurul lucru bun
părea un intrus
atât de lipit de mine încât
nu ne puteam privi căprui în albastru
și mă holbam la tavan și
îmi imaginam scenarii în care starul
era bunicul meu putred de bogat
fugar în america în perioada comunistă
pe care nu l-am cunoscut niciodată
și din cauza alzheimerului o confundase
pe servitoare cu mine și îi lăsase toată averea
toate trotuarele băncile și coșurile de gunoi din parcurile din brooklyn
aveau să aibă gravat numele ei
și mă gândeam
tu n-ai o mamă care să te certe să-ți pui șosetele
când umbli cu picioarele goale pe gresie
dar ai o mamă care te-ar băga cu capul în canalizare
dacă ar afla ce faci acum

am plâns acum 20 de minute în bucătărie
de nervi îmi venea să
îmi smulg părul
și să mă dau cu capul de faianță
mă abțin de la atât de multe lucruri

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum te-a întrebat și Mazilescu

de cine îți lipești tu umărul
ușor la raionul de electrocasnice

zilele astea oare ne-am
spălat vreo dată pe dinți
simultan

ce faci tu când se ceartă vecinii mei
ce fete tinere și frumoase mai iubești

cum să-ți spun știu
că nu te preocupă
dar sunt mai murdară
decât câmpurile pline
de noroi pe care aleargă
soldații din Afganistan de
când m-a atins altcineva

cred că aș fi vărsat
dacă i-aș fi auzit și
respirația dragostea mea

vorbesc foarte încet de obicei

e doar chestia că
știi tu
tot țin asta în mine de ceva vreme și
vreau neapărat să o spun îmi vine
să mă urc pe acoperișul de la profi
și să urlu
EȘTI SINGURUL TIP PE CARE L-AM CREZUT CÂND MI-A SPUS CĂ SUNT FRUMOASĂ ȘI ESTE CEVA LA TINE CE MĂ FACE SĂ VREAU SĂ CURĂȚ CARTOFI ÎMBRĂCATĂ DOAR PE JUMĂTATE DUPĂ CE NE-AM CERTAT 20 DE MINUTE PE TEMA A CE AR TREBUI SĂ MÂNCĂM VREAU SĂ POT SĂ TE ATING ÎN PERMANENȚĂ SĂ NE SĂRUTĂM ÎN PIAȚĂ ÎN FAȚA TARABEI CU ROȘII APOI SĂ CUMPĂRĂM LAPTE ZUZU LA CUTIE ALBASTRĂ CU 1.5% GRĂSIME PENTRU CĂ AM O FANTEZIE CUM TORNI LAPTE RECE PE MINE E PUR ȘI SIMPLU CEVA LA TINE CE MĂ FACE SĂ VREAU SĂ FIU MEREU ACOLO CU SULUL DE HÂRTIE IGIENICĂ SĂ ÎȚI ȘTERG MUCII CÂND RĂCEȘTI APOI SĂ TE SĂRUT DE PARCĂ DE ASTA AR DEPINDE ERUPȚIA VULCANULUI ETNA ASTFEL ÎNCÂT COLEGII TĂI DE APARTAMENT AR FI OBLIGAȚI SĂ NE FACĂ AMÂNDURORA CEAI DE FRUCTE DE PĂDURE PENTRU CĂ SUNTEM ATÂT DE ÎNȚEPENIȚI ÎNCÂT NU NE MAI PUTEM MIȘCA NICI CÂT SĂ FACEM DRAGOSTE E CEVA VITAL SĂ POT SĂ ÎMI AȘEZ PANTOFII LÂNGĂ AI TĂI ATUNCI CÂND AJUNG ACASĂ
mult mai bine.

pe o scară de la 1 la 10 cât de singură ești
uite mă trezesc la 5 dimineața să spăl vase

mă plimb pe balcon în halat mai fumez o țigară
mai plâng mai înjur îmi iau pastilele o sun pe bunica
îi spun că mănânc sănătos dau cu aspiratorul zi de zi
mă întorc la sacul cu gunoi de la marginea patului
hai că amân curățenia pe mâine
aproape că ar putea fi un început bun de film
difuzat la orele la care nu se uită nimeni

de când m-am mutat în orașul ăsta
am zile proaste și zile și mai proaste

înainte erai departe și nu puteam să te văd
acum ești aproape și nu pot să te văd
și știu unde locuiești
dar cu ce mă ajută

când aveam 11-12 ani era în vogă revista Bravo
în special pentru secțiunea cu întrebări de la sfârșit
un fel de Doctor Love sau specialist în relații interumane
dacă știam aș fi trimis din timp un mail
cum faci să uiți că există o persoană
cu gândul la care te-ai trezit în ultimele 434 de zile

Andreea se fute cu Antonio
dar el pleacă în Vietnam să facă voluntariat
mă gândesc la asta de fiecare dată când
am impresia că ce am trăit noi e tragic

am descoperit că dramele din dragoste
sunt un căcat pe lângă durerea fizică

singurele lucruri pe care le-am moștenit de la maică-mea
sunt bolile temperamentul vulcanic și kilogramele în plus
cine ar putea să te vrea când asta e tot ce ai de oferit
atâția oameni minunați în jurul meu care parcă se simt prost pentru mine
vorbeam cu Paul despre prima zăpadă
iar Miha a spus că i-ar plăcea să moară
înghețată pe o bancă din parc noaptea
și toate poveștile ei încep „când eram
în Paris/America/Olanda” nu m-ar mira
să-i văd peste 10 ani fața pe tricourile din H&M
prima femeie care a ajuns pe Lună

amintirile mele nu-s așa hardcore
când eram la Grădina Botanică
ziceai că la iarnă trebuie să mă duci
să-mi arăți locurile unde te jucai în copilărie
sper doar să nu intru în spital până atunci
tare mă întristează gândul că toată lumea ar fi acolo
chiar și Paul ar veni să mă vadă numai tu nu
și totuși nu cu Paul am stat în același apartament
nu cu Paul am dormit în același pat
încep să înțeleg de ce prietenii mei nu te-au plăcut niciodată

când iar ajung să mă comport de parcă
orice ar fi fost între noi are vreo însemnătate
mă gândesc la Cezara spunând
„pun pariu că azi au murit cel puțin 50 de copii
de cancer”

atâția copii care n-or să prindă prima zăpadă anul ăsta

acum

sunt atât de tristă
că m-aș înveli cu felia de pâine de deasupra
sendvișului pe care l-ai uitat în ghiozdan
și aș adormi până ar veni un uriaș să mă mănânce.

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment