Revin cu rubrica „Poșta redacției” după o perioadă de tăcere cauzată de principalul eveniment al toamnei, Târgul de Carte Gaudeamus, de unde www.omiedesemne.ro s-a străduit să vă țină la curent, aproape în timp real, cu tot ce s-a întâmplat în Pavilionul B2 de la Romexpo.

Nu am uitat de „Poșta redacției”, v-am citit mesajele, am stat și am cântărit, unele grupaje de texte încă nu m-au convins, așa că le-am pus în așteptare, pentru altele verdictul e limpede, însă am zis să nu fiu tranșant, să mai lăsăm lucrurile să se decanteze, să se separe ce e rău scris de ce e bine scris, fiindcă nu vreau să mă pripesc și să creez dezamăgiri acolo unde ar trebui să fie cu totul altceva.

Bun! Astăzi m-am oprit asupra textelor trimise de Ionuț N. Manea. Nu m-au convins întru totul, fiindcă au un aer ușor livresc, plin de inserții confesive care se vor colocviale, cu expresii poetice ieșite întru cîtva din uz (un exemplu: Am citit undeva că ți-ai pierdut inima/ În bătăile aripilor), însă am decis să le public fiindcă m-a sedus poemul Scrisoare pentru Ping Su, care-mi amintește de Andrei Codrescu și de a lui Wang Wei.

Iată și nota biografică primită de la Ionuț: „Născut în data de 20 mai 1981 în Slatina, județul Olt. Medic dentist. Locuiește în Timișoara. Publică în revistele literare: Helion, Literomania, Egophobia,  Liternautica. Premii obținute de-a lungul timpului: premiat în cadrul concursului Incubatorul de Condeie – 2014.

Premiul I – concursul național „Moștenirea Văcăreștilor” 2017. Premiul I – concursul „Mihail Sadoveanu” 2017. Premiul III la concursul Helion 2017. Toate la secțiunea proză scurtă. Premiul al-II-lea -poezie-Concursul ,,Moștenirea Văcăreștilor”. Semifinalist concursul național – Rețeaua literara, poezie. Lista scurtă – 2018, 2019, concursul de manuscrise – Max Blecher, poezie.

Membru Helion, membru onorific salonul de literatură ,,Junimea”.  Antologie: Literomania de proză scurtă – 2019. Redactor Helion SF.”

Domnul Iepure

De obicei apare seara
Când luminile s-au ascuns în pieptul soției mele
Se așază tăcut lângă noi
Ne privește cu buzele lăsate în jos
E alb ca varul
Și urechile sale lungi se opresc pe întrerupător
Magnetizat îl privesc cum
Îmi dezbracă consoarta atât de liniștit
Încât părul ei s-a ridicat ca o perie de curățat covoare
O dezbracă și o penetrează
Tacit supărat sec
Ca un sclav chinuit de metresa sa
E ca un tablou pe care nu vrei să-l vezi
Și totuși picioarele consoartei mele
S-au topit ca niște lumânări când
Domnul Iepure le-a atins.

Nu mi-ai zis nimic de băiat

Nu mi-ai zis nimic de băiat
Deși cât de mult ne iubeam
Pe malul Timișului, la adăpostul sălciilor
Bicicliștii treceau secați de puteri cu undițele pe umăr
Tot ce prindeau ne aruncau nouă
Și ne acopeream cu solzi
Cerul albastru se pierdea la un moment dat
În părul tău decolorat
Și noi săream în amonte cu solzii cei noi
Prefăcuți și fericiți

Nu mi-ai zis nimic de băiat
Timpul ți-a diluat ochii
Vremea  a amorțit coapsele moi
În josul văii le-am îngropat
Am plâns frumoasele coapse pentru care mi-am dat viața
De atâtea și atâtea ori.

Scrisoare pentru Ping Su

Îmi este greață de mine când mă uit în ochii tăi,
fetițele de pe maul râului Angsi mă urmăresc cu ochii lor mici,
să nu deger la umbra frigidității tale.
Beau
și din copita iacului, nu mă poate opri nimeni.
De mă vei vinde în piața de pește,
să iei două grămăjoare de orez,
una pentru plod și alta pentru tine.

Ping Su, în goliciunea vorbelor tale
am alunecat fără vrere,
întunecatul gâtlej mi-a născocit dorințe nebănuite,
ușuratice mi-au fost promisiunile,
de dragul ochilor tăi am fost eu însumi,
monstrul Colombre.
De ciudă am ațipit la umbra buzei de sus.
Picioarele-ți miros a Epoisses.
Ping Su, diminețile încep cu tine
într-un crâng de la marginea patului,
lumina ți-a pătat pielea în lipsa mea.

Tendoanele se desprind și te caută cu boturile lor umede,
probabil, ești în brațele mașiniștilor,
probabil, din pielea ta confecționează
prostituate ce așteaptă-n stație.
Adineauri am lăsat o femeie în interiorul altei femei,
fumul, doar fumul
mi-a amintit de Turgheniev,
de serile gălbui-lipicioase
când sunetul disipat în timp
ne găsea în camera obscură
molcomi, tăcuți.
În abdomenele mașiniștilor dormim,
În zgomotul sucurilor gastrice,
Fără să ne aducem aminte.
În fiecare zi ascultăm digestiile întrerupte     
Și cântecul păsărilor fără vină
Se impregnează în vestibul;
Soarele galben
Din burta părintelui nostru.
Locomotivele stresate de apusul înghețat
Trântesc la picioarele noastre
Saci menajeri cu piese lipsite de vlagă,
În încercarea lamentabilă de-a reconstrui un trecut
Din care nu ne amintim mare lucru.
Suferințele unui cătun sufocat de sâni
În diminețile amuțite
De cântecul lor mut,
Îmi amintesc de sărăcia mamei.
Felinarele se clatină nesigure de aportul lor,
Parcul, în singurătatea sa veșnică,
Așteaptă câinii nimănui.
La izvor am transpirat în întunericul lipicios,
Să ne acomodăm cu despărțirea și aromele ei.
Mâinile astea le-am mai văzut,
Picioarele astea le-am mai atins,
Toate aveți aceeași umbră,
Toate mirosiți a iarbă.

Știri false

Am citit undeva că ți-ai abandonat sânii
Sânii tăi neatinși
Sânii tăi necopți
Dar s-a dovedit a fi o minciună
Am citit undeva că ți-ai tăiat nasul
Nasul tău înfumurat
Dar s-a dovedit a fi o minciună
Am citit undeva că ți-ai pierdut inima
În bătăile aripilor
Am citit undeva că ți-ai mâncat mâna
Cu care obișnuiai toamna
Să-mi mângâi copacii
Că ai iubit o pasăre
Ascunsă în trupul gârbovit al unui manevrant
Și ați înșirat sentimentele pe calea ferată
Am citit undeva că ți-ai pierdut mințile
În stația de autobuz
Că ți-ai băut timpul
Într-o crâșmă de la marginea orașului
Că ai murit sufocată de iubire
Într-un pat necunoscut.

Explicații

Am să vă explic
chipul ei mușca din celelalte chipuri
ca o pisică furioasă
inima ei deasupra tuturor blocurilor de calcar și argilă
mușca din celelalte inimi
totul
era numai sânge în garsoniera de la parter
cu brațele tatuate răsucea
o cheie de bronz în umărul meu
de-aș fi știut…
totul era numai sare de bucătărie
bancuri de pești așteptau răsăritul
și clopotele se auzeau în acvariu
clape de pian
rochiile de dantelă nu se vor demoda niciodată
strigau ele
pe fundul mării
totul
era numai al meu
dar o meduză sedentară
mi le-a luat
fotografiile nefocalizate
se roteau în dansul aripioarelor
totul
era mai mult decât puteam înțelege la vârsta aceea.

Singurăratatea lui Bolas

Zidurile în întuneric ne privesc
precum judecători absconși
sub pleoape sunt vorbe grele
sub care dorm păsări de zinc

zidurile îmi plâng de milă
păpuși cu ochi bulbucați
femeia-scorpion se trezește
din fiolele ei de magneziu
și găurile din ochi
adăpostesc picioarele prietenului meu Bolas

unde vreți să mă târâți?
unde vreți să mă pierdeți?
picioarele râd sigure pe ele
și frigul bate la uși ca un trecător
din casă-n casă cautând focul inimilor

inimile noastre au înghețat
când au venit femeile din Nord
inimile noastre s-au descompus
când au venit femeile din Sud
în locul lor a rămas singurătatea lui Bolas.

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment