Leonard Ancuța ne anunță că își va publica anul viitor, la o editură prestigioasă, un nou volum de poezie al cărui titlu, aș zice caracteristic pentru Leo, este „Dragostea vine pe porn hub”.

Pentru cei încă nefamiliarizați cu cărțile lui Leo, amintesc aici că a publicat de-a lungul timpului mai multe volume, printre care se numără și cele de poezie precum „Iubirea e amintirea unui viol”, „Cântece pentru Jusa” sau „69 de poeme de dragoste”.

paula

pe paula am cunoscut-o cînd făceam chetă la romană
cu lipsurile umflate odată cu lipsa tatei
n-aveam bani de mîncare de ţigări & băutură
dar era distracţie, întîlneai tot felul de oameni situaţii 
îmi doream să învăţ singur să trăiesc fără el
să mă descopăr să capăt încredere în mine să reușesc
în viaţă să mă fac util societăţii să fiu chiar mai bun
decît  cei care se opreau

ne întindeau cîteva monede chiar dacă ne blamau
tot participau puţin la bunăstarea noastră, unii
ne trimiteau la muncă, ne făceau golani, nu ne păsa
le spuneam că suntem studenţi, nu ne ajung banii
pentru mîncare pentru regia de cămin sau de xerox
pentru cursuri, bieți studenți de provincie
veniți în capitală să ne măsurăm cu universul
ne duceam la facultate doar cînd era grav în rest chetă
& alcool & diavolul era mulțumit de noi
destul de rar mai băgam un iaurt cu corn la lacto-bar

altfel luam votcă motorola sau scandic la litru
ne învîrteam printre tarabele cu casete. ne conectam
la învălmăşeala aia, oameni grăbiţi loviţi de probleme
mizam pe tinereţea noastră & pe faptul că eram frumoşi,
simpatici, aveam întotdeauna texte beton, impresionabile
sau amuzante, în funcţie de cui ceream, la gagici
spuneam că e ziua iubitei & n-avem

bani de cadou, sau spuneam că vrem un leu doi pentru un
rom românesc, la gospodine că ne e foame sau că trebuie
să scoatem cursurile de la xerox, la domnii îmbrăcaţi
bine le spuneam că e nevoie de bani pentru discotecă.
ne consideram frumoşii nebuni ai pieţei romane,
întreg universul trebuia să ne iubească & ne iubea
pentru că în fiecare zi petreceam ca nişte nababi
la grădiniţă sau la mbl, zis & mai bine lasă, în cişmigiu

inimile noastre zvîntau spre cer & cerul se proptea
în ochii noştri, ni-i albăstrea de atîta iubire & albastrul
poate se mai vede și azi, la unii cu sîngele ca voronețul
clocoteam vulcanic, nu ne simţeam vinovaţi cu nimic,
ne născusem să fim iertaţi pentru păcatul de a fi chetari.
trăiam lumea se învîrtea în jurul nostru ca pămîntul 
în jurul axei sale, noi reglam mecanismul vinovăţiei,
îi făceam pe oameni

să se simtă mai bine & folositori, ăsta era scopul nostru,
într-o zi am întîlnit-o pe paula, mi-a dat nişte bani,
era înaltă & slabă, cu ţîţe mari, purta blugi rupţi, tricou
cu zeppelin & bascheţi ca fața nevăzută a lunii,
m-a întrebat dacă ştiu un telefon care funcţionează,
i-am arătat unul care mergea fără fise, că se blocase
i-am zis că dacă îi mai rămîn monede să mă caute
la metrou, poate mai stăm de vorbă, a venit
apoi am plecat înspre căminul 6 martie, lîngă drept

pe terenul de baschet cu o votcă în mînă am privit luna
plină din seara aia, mare cît un soare al nopţii.
ne mîngîia cu razele albe ca opiul & dragostea
curgea în venele mele, îi spuneam că nu vreau
să fac dragoste cu ea, vreau să fac dragoste cu frumusețea
ei învelită în pudra de cocaină a lunii
care-i străluceşte pe chip & m-aş droga cu ea
aş dezbrăca-o de frumuseţe & i-aș dezvirgina
sufletul

albastru ca ochii, aş face dragoste cu sînii ei

ca doi porumbei decapitaţi
cu muşcături canibale ne ţineam de mînă & aşteptam
ca inima ei să-mi împingă sîngele invers, totul
a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,
încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămînă 
pînă ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei,
mi-a întins un poem notat pe o bucată de hîrtie,
un frumos poem de dragoste & m-am gîndit

că numai un adevărat poet poate iubi un chetar,
lihnit de foame, plin de vicii, alcoolic & nepăsător,
ea trebuia să fie cel mai mare poet între toţi poeţii
între cei care pretindeau că iubesc şi-mi dădeau bani,
asta a fost acum 20 de ani, azi
am văzut-o în metrou, îmbătrînită cu riduri pe faţă,
citind un tabloid, probabil de plictiseală,
era îmbrăcată bine, cu haine de firmă, scumpe
avea un mobil poate mai deştept ca mine
care mereu poate fi schimbat cu unul mai bun

eu nu m-am schimbat foarte mult sunt la fel ca atunci,
tot fără bani în buzunar, fac tot un fel de chetă,
adică am publicat cîteva volume de poezie &
mă las invitat la masă de fete dornice să cunoască poeți
mă întreb oare cît de tare s-a schimbat poezia lumii,
cît de tare s-a schimbat paula, care m-a privit
& nu m-a recunoscut,

cît de mult mai contează vorbele de dragoste
scrise pe o foaie de hîrtie odată cînd lumea își desfăcea
picioarele își despletea părul & visam artă incendiară
suntem cu toții păpuși de cîrpă cu ochii descusuți
pe care pudra de cocaină a lunii lasă riduri adînci,
poezia la fel.

divine moments of truth

v-aş putea povesti toată viaţa
în ansamblu ea se reduce la întîmplarea aceea
din vara lui 95 cînd am apărut în ziare &
la televiziune & lumea nu a văzut
că în spatele adevărului regizat de presă
e un alt adevăr mai tragic, că micile minciuni
nevinovate nu fac rău, dar nu despre asta e vorba
nimănui nu-i pasă de adevăr iar adevărul
își roade unghiile în conştiinţa celor care au puterea
de a crede în el şi a-l accepta cu tot cu durere

e un pattern care se aplică
multor evenimente care au dat
clasă show-urilor de survivers bear grills & co
erau sugaci  la clasa noastră & miriapodul
amintirilor noastre mînca numai creier viu
eram imponderabili nici o lacrimă nu ne trăgea în jos
dolphi își tatuase una pe obraz ca să nu se sperie
de-atîta fericire în ziua aia

plec să mă întîlnesc cu chetarii din romană
n-am ţigări nici de băut & două zile de foame

mi-au luat-o înainte așadar

zi toridă de vară în care nimic nu se întîmplă
totul lîncezeşte totul putrezeşte în soare
aerul fierbinte ca sperma ne siluește creierii
mințile noastre sunt luate cu japca de arșiță
viermuiala de pe străzi a dispărut & orașul
îți pare numai oase pe care ici-colo se mai vede
un rătăcit care se tîrăște încet prin agonie
nu se grăbeşte nimeni se moare încet în iulie
gîndurile oamenilor sunt topite de căldură &
cerul curat ca o cămaşă de forţă
spălată în clor pare un spațiu de aterizare suficient
de mare pentru visele mele

mă întîlnesc cu dolphy pentru o clipă mă văd
în lacrima lui & ştiu că indiferent ce se va întîmpla
viaţa încape într-o lacrimă de tuş negru
nu avem ţigări dar avem cuvinte
le umezim frumos cu limba le rotim în cerul
gurii & le aruncăm oamenilor gesturi
care te fac să te simţi mai viu
mai viu & cu scop 
ştim că fiecare trecător prin viaţa noastră e important
îi facem să înţeleagă că ajutorul unui seamăn te face
brusc important şi liber
ei ne dau monede sau hîrtii de parcă şi-ar plăti cauţiunea
în faţa anonimatului
ei plătesc ca să afle că sunt fericiţi
ei ne dau bani ca să afle că sunt buni la inimă
ei ne dau bani ca să citească scris mare pe sufletul lor mic
azi nu sunt un nimic

fumăm ţigări cerute de la două gagici bune
care au în cap telenovele & bărbaţi macho
ştim că în sinea lor ele rîd de noi & ne cred
niște distruşi pierduţi
noi suflăm cu putere fumul în urma lor 
& zîmbim gîndindu-ne că cerul e atît de albastru
& asfaltul atît de gri
& iarba din rond atît de verde
& viaţa noastră e acest gri între albastru & verde
ziua alunecă mai departe din nimic în nimic
nimic nu se întîmplă de parcă timpul s-a aşezat în cur
lîngă noi să fumeze o ţigară & să se plîngă că-i obosit

vine unu de la o televiziune ne îmbîrligă
că ne dă bani de băutură & ţigări ca să facem panaramă
să protestăm să scandalizăm orice că nu sunt subiecte
de ştiri telejurnalele-s goale
noi ştim că-s goale oricum pentru că nimic nu e
cu adevărat important cînd nu sunt războaie 
nici dragostea nu are măreţie
fără accidente & morţi


ne-ar pica bine nişte bani îl privesc pe dolphy
lacrima îi tremură pe obraz
de parcă ar spune da
hai s-o facem hai să-l ardem pe fraier de bani
hai să ne urcăm pe blocul cu coloane să ameninţăm
cu trupurile noastre plictiseala oraşului
banii înainte plus o sticlă de vodcă una de fanta &
un pachet de marlboro
circul se plătește

suntem în cîteva minute deasupra tuturor
suntem mai aproape de cerul albastru
asfaltul gri a rămas sub picioarele oamenilor de rînd
asfaltul gri e conştiinţa oamenilor de rînd
cei care îşi vor duce mîna la gură cînd vor privi
ştirile de la ora 5
vor vedea doi bărbaţi tineri agitîndu-se pe o clădire
se vor întreba dacă ne aruncăm sau nu
se vor întreba ce gîndim & nu vor şti
că de fapt pe noi ne doare în pulă
& de vieţile lor de căcat & de televiziunile lor futute
& de sentimentele lor belite
& de vieţile noastre belite

bem vodcă rusească fumăm ţigări americane &
avem cel mai românesc sentiment al fiinţei
durerea în pulă
ei sunt atît de mici acolo jos s-au strîns destul de mulţi
stau cu privirile aţintite spre noi
probabil se întreabă ce facem ori protestăm ori sărim
moartea pluteşte în aer ca un parfum de femeie frumoasă
după care întorci capul & simţi că ţi se scoală
& te iei după ea ca s-o fuţi
numeşte asta viaţă sau întreabă-te
ce altceva mai poţi numi viaţă
dacă nu ţi se scoală & trebuie
altfel să dai limbi

ei sunt atît de jos nu ne pot vedea bine isteria lor
nu poate urca pînă sus noi urlăm fericiţi
dansăm pe marginea clădirii dansul vieţii
sus aproape de cerul atît de albastru ne atinge aripa
unui sentiment de nepăsare
în faţa noastră libertatea la o distanţă de un pas
în spatele nostru o reclamă la marlboro
ne hotărîm să ne pişăm pe reclamă
suntem de două ori mai liberi acum
ne scuturăm pulile creierii inimile e senzaţia aia
că se zguduie lumea
& în cur pe marginea blocului
ne bălăngănim picioarele în gol
sufletele noastre se înalţă aerostate
spre infinit dolphy rulează un joint absolut
de parcă ar cuprinde în foiţă timpul
împărțit la spațiu & rezultatul ar fi aici acum
aici acum e momentul în care ținem universul
& toți dumnezeii între buze

o bucurie gîlgîie în noi parcă de undeva din adîncuri
refulează cu adevărat căldura aia ferice
ca într-un cîine bolnav cînd îi învelești capul
în pungă & strîngi & pe moment realizezi că ești
o bestie o bestie unică
pe care moartea nu-și poate lua licența
bucuria aceea care face ochii să pocnească
în lacrimi & jeturi de abur
aruncă în aer gurile de canal

vedem caralii întreptîndu-se spre intrarea în bloc
e timpul să ne luăm rămas bun de la viaţă
să ne amestecăm între muritori avem noroc
dobitocii ăia de gabori s-au înghesuit pe-o intrare
noi coborîm pe alta, încă nu ştim
cît de tare ne-a schimbat ascensiunea, încă nu ştim
ce să facem cu libertatea găsită pe marginea unui bloc
din romană, libertatea profundă cînd reuşeşti 
chiar & pentru o secundă să ieşi
din viaţa ta să vezi ce e dincolo de tine, să simţi cerul
cum îţi intră în plămîni îţi face sîngele albastru
să vezi orizonturile să afli pentru prima dată
că trăieşti iar 
în restul timpului trăieşti greşit

în seara aia ne-am îmbătat cu stelele
& cu două studente la litere sau limbi străine
pe un teren de sport lîngă drept
am lăsat luna să ne pudreze nasurile & ne-am măsurat
visele cu visele universului am trăit ultimele clipe
ale gravitației & nimic nu ne obstrucționa contemplarea
golului în care planeta cu locuitorii ei cădea fără
oprire

am făcut pace cu dumnezeu & cu noi înșine &
am adormit cuprinși de o beatitudine fără limite
într-o cameră de cămin în care lucrarea gîndacilor
era desăvîrșită asemenea crăpăturilor din pereți
în delirul nopții atingerile noastre suave spontane sincere
treceau prin membrana ce separă lumea aceasta
de fericire

dimineața dolphy s-a dus după cîteva beri
cînd s-a întors avea în plus cîteva ziare
le-am răsfoit imediat curioși să vedem în ce fel
a fost imortalizat gestul nostru degetul care a dat istoriei
la bot să-i schimbe gustul & perspectiva
& în doar două fracțiuni de secundă am înțeles
că nici un război nu are învingători
& istoria este triumful eșecului

pe prima pagină a unui cotidian era un titlu mai mic
”Doi rockeri au protestat împotriva drogurilor, alcoolului şi prostituţiei”
mi-a luat o eternitate să înţeleg că noi suntem ăia
& că nu viaţa e de căcat doar oamenii & lucrarea lor
& cerul e verde iarba albastră dar ei ne-au mințit mereu
& moartea e o femeie foarte foarte frumoasă
dar trebuie să stai o viață la rînd
ca s-o fuţi.

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment