„Despre Catinca Nistor se pot spune multe, că este elevă în clasa a XI-a la Școala Germană Hermann Oberth din Voluntari, că studiază la una dintre cele mai prestigioase școli de muzică din Moscova, că a fost olimpică națională la germană, de două ori a obținut chiar primul loc pe țară, că a concertat inclusiv la Sala Radio, că trăiește pianul, că-n mintea ei sunt încontinuu partituri, că e spontană, luminoasă, că-și comandă cărți și merge-n librării, că vorbește câteva limbi străine și, mai ales, că iubește literatura.

Scrie proză și poezie, este unul dintre cei care i-au dat voce lui Robert Ersten (autorul volumelor de succes „Cum am supraviețuit clasei a VIII-a” și „Cum să spui te iubesc”, ambele publicate la Arthur) și face parte din grupul de scriere creativă „Liternauții”. Poemele din acest grupaj, impregnate de nostalgie, dar și de proiecția unei iubiri viitoare, sunt mature și originale. Ele fac parte dintr-un viitor volum de debut despre care se va vorbi cu siguranță.”

Amintirea de dragoste dintr-o joi

De luni până miercuri
Uit ceștile cu cafea prin casă
Până se răcesc
Și se acresc
Cămășile îmi sunt toate șifonate,
Genele îmi par mai scurte,
La ușă bat vecinii să-mi ceară drojdie
Deși le-am zis că nu cumpăr niciodată

De joi încolo apa este mereu caldă la duș,
Toate fermoarele se închid din prima
Portocalele din frigider sunt zemoase
Și nimeni nu claxonează pe-afară

De luni până miercuri
Se oprește curentul de șase ori pe zi
Și câinele din capul străzii latră toată noaptea,
Îmi pătez tricourile cu suc de roșii,
Mă lovesc de colțurile de mobilier
Și-mi vine bretonul în ochi

De când începe joia
Prăjiturile sunt bune chiar dacă nu au mult zahăr,
Deschid geamurile să mă bucur de aerul greu,
Străinii sunt toți frumoși și buni
Și fața de masă e mereu curată

Pot să beau și cafele reci, și acre,
Să arăt mai nearanjată,
Să mă fac de râs prin vecini,
Să citesc câteva ore pe întuneric,
Să-mi prind bretonul cu o agrafă,
Și noaptea să dorm cinci ore

Dar mi-ar plăcea să ne întâlnim într-o joi.

Februarie

Mă tot gândesc la albastru
Chiar dacă am sinestezie
Ești șapte,
Sunt sigură de asta

Am umplut trei caiete
Cu măzgăleli albastre
Și șeptari împrăștiați pe la colțuri

Am încercat să te scriu
Dar am făcut greșeli gramaticale
Și mi-a fost jenă să te stric

Am fost să cumpăr săpun
Și când am ieșit din magazin,
Cu nasul plin de fructe și mofturi,
Pe trotuar îți simțeam mirosul

Acasă am adormit pe jos
Intimidată de pernele
Cu model albastru

Nu se scriu poezii despre vrăbii
Care se uită curioase în casa omului
Oare?

O vrabie care ezită să atingă
Cu o pană
Un nor cât o sufragerie
Ca să nu-l sufle
Într-o parte?

Mă tot gândesc doar la albastru
Și număr doar din șapte în șapte
Și pe mâini mă spăl cu detergent
Și scriu plin de greșeli
Și mi s-au încâlcit penele în aripi

O să mi se termine cerneala,
Și ea tot albastră
Și apar și alți multipli, nu doar de șapte
Și-or să mi se cojească mâinile, așa că-mi trebuie săpun
Și-o să scriu corect, ca pentru examen
Și norii o să se miște pe cer
Și-o să treacă timpurile
Și păsările călătoare pleacă.

Sylvia Plath

Sub plapuma asta, mă învelesc sub pleoape
Și caut ceva cu mâna stângă
Un petic de căldură, un colț de pernă
Dar la mâna ta stângă nu ajung

Mă ține în brațe plapuma
Iar la glezne mă zgârie colțul unei cărți
Pleoapele trag perdelele, închid ușile
Dar nu pot să-ți văd umărul în colțul ochiului

O pisică miaună la geam,
O ploșniță sare pe pervaz

Te aud cum respiri

Vino aici

Te întorci pe partea dreaptă

Lasă-mă să te strâng

Îți tresar buzele

Uite, ține-mă de mână

Îți aud inima cum bate

Unu, doi, unu, doi
Unu, doi, unu
Unu, doi
Unu.

Sâmbătă

Așteptăm
Să se coacă cireșele în frigider
Și să se trezească pisica de pe caloriferul rece

Să ne ținem de mână,
Degete între degete
Și să ne transpire palmele până la încheietură

Să mai bată vântul prim geamul deschis,
Așteptăm toată după-amiaza
Să mă pitesc cu fruntea pe sternul tău
Și să-mi fluture cămașa până la genunchi,
Să se răcească plăcinta din bucătărie
Și să se stingă televizorul singur
Să-mi sprijini capul cu patru degete,

Așteptăm
Să clipești cu genele pe obrazul meu,
Să scârțâie parchetul de la căldură
Și să iasă o muscă pe geam
Să-mi încălzești tălpile reci între gambe
Să-ți trosnească un șold
Să treacă un cineva pe-o bicicletă pe sub geam
Și să se schimbe umbrele de pe draperii

Să inspirăm în același timp
Și tu să expiri mai mult ca mine
Să nu mai știm care e părul meu și care e al tău,

Așteptăm,
Să închidă vecinii de deasupra robinetul
Și să cadă un șervețel de pe masă,
Să adormi pe mâna mea amorțită,
Să se facă seară
Și să se trezească pisica de pe calorifer.

Pisica

Îmi reamintești
De vreo trei ori pe săptămână
Că te-am învățat să alergi,
Tehnic vorbind,
Cum să-ți miști picioarele
Și unde să fii cu privirea

Într-un octombrie
Am devenit o pisică
Care nu răspunde la telefon

Vara ne urcăm în metrou
Și stăm acolo până ne amintim
Să mai și coborâm
Mâncăm în liniște pe balcon
Și ne uităm la desene animate

Din când în când
Îmi pui degetul pe nas,
Să te asiguri că e umed,
Ca la pisicile sănătoase

Ne uităm la viniluri
Cum se învârt
Și mâncăm andive pe stradă

Colecționăm revelioane
Și creioane din Mexic

Un om
Și-o pisică
Într-o viață

Mie-mi mai rămân opt
Patru mie,
Patru ție.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.