„Else Lasker-Schüler (n. 11 februarie 1869 – d. 22 ianuarie 1945) s-a născut la Elberfeld-Wuppertal și se trăgea dintr-o familie înstărită. De-a lungul vieții a cultivat o boemă spectaculoasă, care nu cunoaște precedentul în lirica feminină universală. Odată cu venirea nazismului, poeta și-a părăsit țara, stabilindu-se la Ierusalim, unde a trăit la limita subzistenței.

Pe lângă versuri, Else Lasker-Schüler a mai scris proză și piese de teatru. În 1932 a obținut marele Premiu Kleist. Despre opera ei s-au emis cele mai entuziaste considerații. Karl Kraus, celebrul poet satiric și pamfletar austriac, vedea în ea singura personalitate autentică a expresionismului. Walter Mehring a denumit-o «psalmista avangardei germane», iar Walter Muschg i-a comparat poezia cu pictura lui Marc Chagall.” (notă preluată din volumul Poeți ai expresionismului, colecția Cele mai frumoase poezii, Editura Albatros, 1971, alegerea textelor, prefață și note de Petre Stoica, traduceri de Nicolae Argintescu-Amza, Dan Constantinescu și Petre Stoica)

Traducerea textelor de mai jos îi aparține lui Dan Constantinescu.

Georg Trakl

Ochii lui priveau de foarte departe.
Copil, fusese o dată în cer.

De aceea cuvintele i se iveau
Pe nori azurii și dalbi.

Am disputat despre religie,
Dar, mereu, ca doi prieteni de joacă.

Și l-am făurit pe Dumnezeu de la gură la gură.
La început a fost cuvântul.

Inima poetului: cetate întărită,
Poeziile lui: teze cântătoare.

El a fost Martin Luther cu-adevărat.

Își purta întreitul suflet în palmă,
Când a pornit la războiul sfânt.

– Apoi, știui că a murit –

Umbra lui zăbovi tăinuit
În înserarea odăii mele.

Călugărul

În privirea ta
Plutesc toate cerurile.

Fără istov ai țintuit Madona,
De-aceea ochii tăi sunt nepământeni.

Și inima mi se face cristelniță.
Constelează-te cu sângele meu;

Vreau să-ți fiu roua zorilor,
Aminul zvâcnitor al dorului tău la crepuscul.

Ești sfânt în vârtej de dans prihănit
Și flaute țiuitoare.

Privighetoarea Domnului ești tu
În visul său cu păstori.

Păcatele tale s-au preschimbat în muzică,
Ea-mi freamătă dulce chipul;

Lacrimile tale le-au băut flori în somn,
Menite-n rai să fie iarăși.

Te iubesc vrăjit ca în oglinda râului
Sau departe, în azurul cu pervaz de nori.

Sfârșit de lume

Bântuie-un plâns pe lume,
Ca și cum bunul Dumnezeu ar fi mort,
Și umbra de plumb ce cade
Mormânt apasă.

Vino, mai îndeaproape să ne ascundem…
Viața zace în toate inimile
Ca în sicriu.

Tu! Să ne sărutăm adânc, adânc –
Bate un dor în poarta lumii,
Ce ne va fi mormânt.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.