Valentin Busuioc s-a născut pe 6 iunie 1965 în Buhuși, județul Bacău. Din 1996 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Poeziile sale sunt incluse în reviste și antologii de poezie din România, Belgia, Brazilia, Canada, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Slovenia, Spania și SUA.

2002-2003: Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; 2003-2004: Facultatea de Psihologie și științele Educației, Universitatea București; 2005-2006: Academia de Studii Economice, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”/ Colegiul Național de Apărare, cursul de nivel înalt „Securitate și bună guvernare”.

Volume publicate: 111 poeme, Editura Muntenia, 1993; Viața în direct, Editura Leda, 1995; Vortex, Editura Eminescu, 1999; Bărbatul din Calea Lactee, Editura Eminescu, 2004; Orașul văzut prin oglindă, Editura Tracus Arte, 2014; Linia vieții, Editura Tracus Arte, 2016; piesa de teatru Epoleții cu busolă (ediția I, Editura Azero și Asociația Scriitorilor București, 2005; ediția a II-a, Editura Nouă și Asociația Scriitorilor București, 2006).

În 2021 a publicat la Editura NEUMA volumul de poezie Povestea bărbatului care a visat foarte mult (din care am preluat poemele de mai jos).

„Un poet și un prozator de indiscutabilă înzestrare, precum Valentin Busuioc, visează mult și colorat. Niciodată «prea» mult, aș zice. Visele lirice îl întorc pe poet în lumea unei copilării pe care o redescoperă, ca adult nostalgic, cu totul altfel de cum i s-a părut demult. Subtil și stăpîn pe mijloacele scrisului, autorul își permite să se lase invadat de o minunată duioșie, izbutind un volum de raftul întîi.” Horia Gârbea

Cele mai frumoase corăbii

tata construia cele mai frumoase corăbii
niciuna nu s-a scufundat
nici n-a luat apă măcar

de cu seara lipea pe geam o coală de scris
dimineața o lua și scria pe ea un poem
apoi o transforma în corabie

după ce o punea în sobă
așeza deasupra-i câteva vreascuri
și de îndată ce-i șoptea ceva
îi dădea foc

la cum jucau flăcările în ochii lui
am știut de pe-atunci
de ce focul din soba noastră scotea aceleași sunete

pe care numai valurile mării le mai pot face
atunci când se sparg
fără nicio putere
de pieptul vreunui înecat

Sperietoarea

singur
așa mă simțeam

venise iarna

ningea în grădină
molcom ningea

nu mă gândeam la tine
iar tu simțeai asta

praful pe care-l stârneai
puținul praf care mai era în camera noastră
ar fi vrut să se adăpostească și el
dar te mișcai grăbită
apoi priveai îngrijorată pe geam
cum îi aranjam baticul sperietorii
cum îi puneam un fular
și îi șopteam la ureche:
în iarna asta nu o să mai fii singură
hainele astea te vor încălzi
poartă-le cu drag

mama nu mai are nevoie de ele
pământul îi ține acuma de cald

Amintiri

noapte de toamnă
venind cu horia de la cenaclu

privind statuile în ochi
spre a ne aminti câte ceva din copilărie

scurgându-ne mai apoi pe aleile din cișmigiu
precum palinca prin recea serpentină
cu nădejdea că va ajunge
direct în palma bețivului

singurul care știe cum să o bea
întotdeauna cu ochii închiși
și numai de pe linia vieții      

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.