Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), a fost inclus cu proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” (ART) și a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010).

A mai publicat: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și Radio România Cultural), Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam (eseu, ART, 2013),  anaBASis  (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), Copilăria lui Kaspar Hauser  (roman, Polirom, 2017, 2021, Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru proză al revistei  Ateneu, Premiul Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, tradus în franceză, croată, maghiară, bulgară și macedoneană), Caragiale. Scrisoarea pierdută (roman biografic, Polirom, 2019) și  Adorabilii etrusci (poeme, Charmides, 2021). A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück și Philip Roth.

Odată cu toamna

În nesfârșitele seri de vară,
cum se zice-n romanele rusești, când plictiseala e o stază nobilă,
prin fața balconului meu din Lucaciu 27 zvâcnesc lilieci
apoi se culcă, leșină pe undeva, printr-un pod de casă părăsită
și odată cu toamna vin ciorile.
Au penajul negru-tăciune, gheare puternice și,
tot ca-ntr-un roman, ochi iscoditori
cuvânt ce mă duce cu gândul la zăvod, un câine mare
cu bale înroșite de sânge, văzut odinioară
prin cărțile cu Sherlock,
ochi care te privesc, intră în legătură cu ochii morți
ai privitorului
și atunci inerția ta se izbește de inerția lor
pe cimentul de sub balcon pocnesc nuci
nucile sunt crăpate de atracția gravitațională și de istețimea
ciorilor, sau să fie zăvozi?
Poc! Poc! Poc! Undeva, prin poduri vechi, scene ale
            pogromurilor
de mai deunăzi, cârduri de lilieci așteaptă,
docile, împielițate, vara fără de ciori.

Două vești din trecut

Împart două camere cu vedere la parc,
unul pe marginea mlaștinii, trunchi vechi, putred,
altul, o turmă de cai sălbatici
fără dinți, neechezând după iepe tinere
Se întâlnesc seara, la un pilaf cu pulpe la grătar
și-și scuipă unul altuia toată ura duioasă
pe care și-au ascuns-o
în ani mai lungi decât istoria
O casă care-și pierde mirosurile
de curățenie, de urină și fecale decrepite
și-și lasă pe chip voalul, ca un boxer gluga înainte de bătaie
uneori perdeaua murdară se îndoaie sub vând și-i atinge
            unghiile cornoase
mâna cu vene verzui, groase, se odihnește pe telecomanda
            prăfuită.
Am obosit, obișnuiește mai nou să spună.
Alături, celălalt minte, fură și cumpără lumea
lumea care-i cu capul în jos, amețită și beată
Unul e trunchi putred și tare, altul e un cal scopit
călare pe iapa neagră, știrbă, a duminicii
Casa care-a răsunat de râsete, hârâieli și speranță
se scufundă încet în lacul Cocioc,
valurile se îmbracă-n pojghița prafurilor antidepresive,
pereții susțin gemând portrete ale veseliei forțate, prefăcute
            din trecut.

Remember

Salcâmii de sub balcon curg sub picuri de noiembrie
câteodată mă abțin de la masa de seară
e tot ce pot eu să mai fac
acum patru secole în portul din Amsterdam
priveam, cu burta plină, navele care trăgeau
în radă
și-njuram la noul tablou al porcului van Rijn
cu umbrele și mâinile lui putrezite
uite sclavii din africa, uite rinocerul
uite mătăsurile și
valuri cum curg în
dormitoare
vrăjitoare urâte sub falduri de roze
ceasul de pe consola sobei, învață-te cu amintirea
salcâmii balconului atârnă sub picuri reci
nu sunt apele negre ale secolului minune
când caravelele mele tăiau oceanul în
lung și-n lat, acum repudiez poezia clusterelor
și-a non-comunicării, aceleași ape rele ca-n rada unui port
            de-acum
sute de ani, lichidele vâscoase ale unei burți păroase.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.