Ofelia Prodan a debutat editorial în 2007, cu Elefantul din patul meu (Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor din București, 2008; nominalizare la Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Prima, 2008) și a publicat mai multe cărți de poezie, printre care Ulise și jocul de șah, 2011 (ediție bilingvă română-engleză), Călăuza, 2012 (Premiul Naţional Ion Minulescu, 2013); No Exit, 2015 (Premiul Național George Coșbuc, 2015; Premiul Național Mircea Ivănescu, 2016); Șarpele din inima mea, 2016 (Premiul Cartea de poezie a anului 2016 la Festivalul Național Avangarda XXII, 2017).

La Editura Limes i-au mai apărut Periodic reciclăm clișeele (2019) și Întâmplări cu poetul d.d.marin și alte personaje controversate (2020). O antologie de autor i-a apărut în Spania (High, El Genio Maligno, 2017), iar în Italia volumul bilingv Elegie allucinogene (Elegii halucinogene, Edizioni Forme Libere, 2019; Premiul special al președintelui juriului în cadrul Premiului Bologna in Lettere, 2021; mențiune de onoare în cadrul Premiului Literar Città di Sassari, 2020).

A fost inclusă în mai multe antologii, printre care Voor de prijs van mijn mond (Jan H. Mysjkin, Ed. Poëziecentrum, Belgia, 2013) și Pour le prix de ma bouche (Jan H. Mysjkin, Les éditions l’Arbre à paroles, Belgia, 2019). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN CLUB România.

Anul acesta i-au apărut volumele Rezonanța începe când oscilăm pe aceeași frecvență (Editura Limes) și Clona lu` Ofelia Prodan în aeroplan (Editura Neuma).

***
aștept să se deschidă ușile liftului
câțiva turiști cu aer zgribulit
cu niște rucsacuri blindate
intru și respir aerul cu miros agresiv de curry
până la ultimul etaj stau ca un pui
într-o coajă de ou ajung în cameră mă dezbrac
cu gesturi rapide mă spăl pe mâini
mă așez pe pat și îmi privesc
bocancii galbeni de parcă aș vrea
să îi hipnotizez cad în mine
straturile protective cad și ele ca într-un joc de domino
bocancii merg singuri în zig-zag
pe parchetul umed călduț
nu pot să îmi dau seama
dacă am sau nu ochii deschiși
dacă sunt sau nu între două percepții suprapuse

***
când se tace intenționat
gesturile devin asurzitoare insuportabile
silueta ta înaltă deșirată
aplecată în dreptul umerilor
îți urmăresc fiecare pas cu teama că oricând
te-ai putea dezmembra ca un android
dintr-o generație expirată
întotdeauna te-am încadrat la această categorie
îmi place atitudinea senină calmă
fără resemnare o să trecem precoce
în revistă toate defectele
o să le catalogăm după criterii subiective
cumva am știut dintotdeauna
că lumile noastre interioare se intersectează
dar nu am prevăzut întâmplările
dezastruoase care ne-au apropiat până
când ne-am dizolvat orice intimitate

***
o linie fragmentată un cerc de lumină cenușie
peste mâinile unite în dreptul frunții
ore care trec într-un haos ordonat după reguli proprii
norii se pot deschide
din norii negri poate coborî o făptură din altă lume
îmi poate șopti o poveste
îmi poate face o vrajă sunt aproape de pământ
de frunzele ruginii umede
văd cum furnicile trec cu repeziciune în sensuri opuse
m-aș lăsa pe spate
aș privi cerul printre degetele deschise ale palmelor
un vânt rece tăios o ploaie scurtă
zgomote înfundate un cauciuc care plesnește
aștept să se deschidă umbrela
câmpul vizual se îngustează
sunt în interior într-un spațiu confortabil
vârful limbii atinge ușor dinții strânși căștile cad în glugă

***
am pus rufele la spălat m-am așezat
pe un scaun în fața mașinii
am privit urmărind cum se contorsionează
mânecile colorate
am identificat bluza ta verde
am ținut-o cândva pe umeri cu senzația
că brațele tale mă protejează
când mergi în spatele meu știu că aș putea
cădea în siguranță afară e frig
plouă de zile întregi doar norii cenușii
doar clădirile înalte de beton și fier
ca într-un decor uzat de film SF
am să pun rufele la uscat
am să beau o cafea cineva o să dea
drumul la TV o să miroasă
în toată camera a detergent ieftin și eficient

***
abonamentul de tren a expirat
îl mototolesc îl arunc
fără să îmi pară rău că l-am folosit
doar o jumătate de lună
îmi propun să călătoresc și mai des
după convalescență
am dormit zile și nopți întregi
când mă trezeam nu mai știam
dacă e seară sau dimineață
aveam impresia că sunt într-o iarnă perpetuă
nu am mai urmărit știrile
deja nu îmi mai pasă de ce se petrece
în lumea obiectivă îmi promit
să călătoresc până voi reface filmul
care să imite fidel realitatea
încât să îmi placă
până și certurile dintre noi
când ne plictisim de convenționalitate
când lovim cu picioarele
în membrana uterină caldă și elastică

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.