Hristina Doroftei (n. 18 mai 1983) a absolvit cursurile universitare, masterale şi doctorale ale Facultății de Litere a Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș. A debutat în poezie cu volumul reflexie, Editura Junimea, Iași, 2014 (Premiul „Opera Prima” la Festivalul Internațional de Literatură Tudor Arghezi și „Premiul pentru debut” al USR Mureș).

A mai publicat volumul de poeme Mașina de cusut, Editura Cartea Românească, București, 2017 și cartea de eseuri Memoria zăbrelelor – eseu anti-uitare (având la bază teza de doctorat), Editura Arc, Chișinău, 2017.

Mai jos, un poem din volumul în pregătire Între mine, tine și Kiev:

CUTIA DE CARTON ÎMPĂRȚITĂ CU O CĂȚEA

Te-am văzut acum defilând
în haine militare
cu bocanci și arsenal complet
ești ca un dulău de un an
gata să iei viața în piept
să te lupți cu ea și să o pui la pământ.

Stau pe margine
te privesc și-ți admir entuziasmul pur
ca al unui copil în fașă
gata să se arunce în fața proiectilelor
cu mască de oxigen.

Mă gândesc la copiii noștri
nu vor ști ce s-a întâmplat
vor trăi în laboratoare aseptice
cu mașinării care le vor spune că
le este foame sete frig cald
că au suficienți pași străbătuți în acea zi
și că s-au hidratat corespunzător
cu lichidul ca zăpada proaspăt topită
prelinsă peste trotuarele moarte
de singurătate.

Apoi mă retrag în colțul meu
din cutia de carton
împărțită cu o cățea care și-a pierdut puii
într-o trecere necorespunzătoare a străzii
și-i apuc sfârcul între buze
în timp ce mâinile o mângâie pe creștet
și sorb cu putere din pielea moale
un lichid cald și insuficient pentru foamea mea
mare cât un zgârie-nori din New York
sorb cu putere și sper să mă satur
dar nu reușesc decât să-mi păcălesc foamea
pentru puțin timp
și să închid ochii
pentru puțin timp
alunecând în lumea bună și cuminte a unui vis plin cu lapte.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.