Ciprian Măceșaru (n. 1976, Câmpina) este scriitor, muzician, ilustrator și jurnalist cultural. Dintre cărțile sale amintim: Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar (Editura Humanitas, 2014); Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 (Editura Cartex, 2019); Trei sute de ceaușești liliputani (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, 2016); Și se făcu întuneric (Editura Next Page, 2018); Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta (Editura Cartea Românească, 2016); Alergătorul invizibil (Editura Paralela 45, 2019); Locul în care n-am ajuns niciodată (Editura Charmides, 2015); Numele meu este Bryan Ruiz (Editura Next Page, 2015); Super! Sunt un gândac! (Editura Humanitas, 2015, 2019)…
A fost inclus în numeroase antologii: Cele mai frumoase poeme din 2010; Cele mai frumoase poeme din 2011; Cu fața la perete; Blue Max Review (Irlanda); Povești pe două roți; 1312 sirene. Proză românească din deceniul doi; #Rezist! Poezia; Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste; Testament. 400 de ani de poezie românească…
I-au fost traduse poeme și/sau povestiri în italiană, cehă, maghiară, ebraică, idiș, engleză și bulgară. Este fondatorul revistei culturale Accente din București.
A fost toboșarul formațiilor Hotel Fetish și Toulouse Lautrec. A scris libretul operei de cameră În trup, compoziția Dianei Rotaru. Compozitoarea irlandeză Gráinne Mulvey a compus, pe versurile sale, lucrarea Don’t walk.
Premii: Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010; Premiul „Tânărul scriitor al anului 2013” pentru roman în manuscris, acordat de Filiala București Proză a USR; Premiul ScurTiuk! 2014 acordat de revista Tiuk! pentru romanul Portbagaj; Premiul pentru proză – Zilele Rebreanu 2016.
Poemul de mai jos este preluat din cel mai recent volum de poezie al lui Ciprian Măceșaru, Corpuri de întunecat, apărut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
***
ascund întotdeauna chipurile
omuleților care-mi apar dimineața
din cafeaua fierbinte, le șterg voința
de viață din inimile negre și mici,
îi las să umble pe marginea mesei,
să simtă cum e să nu vezi, să nu auzi.
până la urmă își pierd forma, iar eu
încep să respir încetișor, gata pentru
încă o zi în care n-am dispărut și în
care ești lângă mine. avioane argintii,
minuscule, vor ateriza pe palma de
pământ care ne leagă și vor rula lent,
vom flutura veseli batiste, vom striga
ura, iar ura va sosi ca un șobolan,
gata să muște din pneuri
