Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşatăNordulCredinţaCenotafAutoimun – desemnat de către Uniunea Scriitorilor „Cartea Anului“ 2013), antologia Lomografii, patru romane (Cerul din burtăO pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei) și literatură pentru copii (Aventurile lui ArikArik și mercenarii și Ferbonia).

A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în 2013 în suedeză și în 2014 în bulgară, iar O pasăre pe sârmă se traduce în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016.

A fost inclusă în cincisprezece volume colective românești (Ferestre ’9840238 TescaniCartea cu buniciIntelectuali la cratițăCartea simțurilorBucureștiul meuScriitori la poliție etc.) și în numeroase reviste și antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’OrphéeNew European PoetsAn Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).

Invitată pentru lecturi și conferințe la numeroase festivaluri naționale și internaționale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Poemul de mai jos este preluat din antologia „Lomografii”, apărută în 2015 la Editura Humanitas.

Eu cred că

„Eu cred că lucrurile nu-s gogoloaiele sterpe
despre care într-o parte și-ntr-alta
începi să auzi,
iar berzele nu-s cărucioare de purtat bebeluși,
când toamna zboară stoluri-stoluri
în țările calde!

eu cred că dintr-o îmbrățișare doar
nimic nu apare!
căci ce-ar fi cu oamenii aceia
luându-și rămas bun în gări?
și cât de rău eschimoșii ar sfârși-o
tot sărutându-se cu nasul?”

aș fi putut să spun eu însămi asta
și poate mai demult am și rostit-o
tot buchisind în cărticele pierdute
despre o scamă de pământ lucitor
și-o gămălie însorită zgâriind într-un loc
înnădirea carapacei de broască țestoasă

și poate mult mai târziu am rostit-o
tot cercetând
un cer din triste bâlbâieli
sub care întreaga mea înțelegere
e doar o spaimă de arici tânăr
de-a dura împins către apă
de-un bot cu labe roșcate…

căci iată-mi ziua alb-negru de-atunci:

eu nu pot să merg la film decât rareori,
treburile mele sunt ca o pată
pe un palton
și nu ajung să le sfârșesc niciodată.
mama e de multe ori plecată
și nu e nimeni s-o caute la acel etaj
de spital.
în după-amiaza aceasta am fost să le cumpăr
fraților mai mici încălțări,
știind cum lipăie ei pe podeaua de-acasă,
cu tălpițe vineții de-ndrăzneală,
știind cum în chirăielile celui mai mic
se desfoaie din scutece înstrăinarea
și fricile zimțuite sticlos…

și-acum,
îndărătul cinei ca un nasture spart,
ce exercițiu cu scris istovit am pierdut?
ce somnoreală?

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.