IONEL  CIUPUREANU s-a născut pe 5 septembrie 1957 în Cosoveni, jud. Dolj. A publicat volumele de poezie Pacea poetului (Ed. Ramuri, 1994), Amos (Ed. Spirit românesc, 1996), Fălci (Ed. Scrisul românesc, 1999), Krampack (2002), Adormisem și mă gândeam (2005), Mișcări de insectă (Casa de Editură Max Blecher, 2010), Venea cel care murisem (Casa de Editură Max Blecher, 2014) și E timpul să visăm un măcel (Casa de Editură Max Blecher, 2018).

Următoarele texte sunt extrase din volumul E timpul să visăm un măcel.

@

fiecare își construise tunelul lui. erai pe moarte
și-am săpat un tunel pentru a ajunge la doctorul
care te-ar fi vindecat. se putea ajunge și afară, dar
imediat intram în tunelurile noastre, sau în cele
mai apropiate, pentru mai multă siguranță. unii
mergeau prin tuneluri paralele și nu se întâlneau,
simțeau doar mirosul blând de canalizare și de
gunoi al celorlalți. săpam tuneluri spre locuri unde
se mai putea trăi. mă încurcam în tuneluri și mă
ajutau alții să intru unde aș fi vrut. prietenul meu
era nerăbdător să-ți dăruiască ceva. ne-ai deschis
tunelul și, fulgerător, am avut un sentiment ciudat
de inutilitate. l-am lăsat pe amic cu darul lui cu tot
și m-am retras spre mirosul tunelului meu.

@

nu am simțul umorului, ai putea să fii medicamentul
meu, schimbarea bruscă și neîncrederea… nu miră
pe nimeni entuziasmul tău inconștient. mi-ai
spus că joaca s-a terminat. am atenuat duritatea
confesiunii. hotărâseși ce-ai crezut c-am hotărât
împreună. să nu uiți asta.

Foto credits, via Puica Gigi, de aici: http://bit.ly/3qSyg16

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.