W. S. Merwin s-a născut pe 30 septembrie 1927, în New York, a scris de-a lungul lungii sale existențe peste 50 de cărți de poezie și proză. Este dublu laureat, în 1971 și în 2009, al prestigiosului premiu Pulitzer pentru Poezie.

Copilăria și adolescența le-a petrecut, urmându-și tatăl, care era cleric prezbiterian, în localitățile Union din statul New Jersey și Scranton din Pennsylvania. A făcut studii umanistice la Princeton University, unde i-a cunoscut pe poetul John Berryman și pe eseistul și criticul literar R. P. Blackmur.

După obținerea licenței, întreprinde studii de limbi străine pentru a deveni traducător. Se mută în Europa, unde rămâne lungi intervale de timp, mai ales în Anglia (1951-1954) și Franța. În 1956 este dramaturg invitat la Teatrul poeților din Cambridge, Massachusetts, pentru care scrie patru piese. Între 1961-1963 este redactor pentru poezie al ziarului The Nation.

Printre numeroasele sale distincții se numără National Book Award, pe care l-a primit în 2005, și United States Poet Laureate, adjudecat în 2010.

Este cunoscut ca fiind unul dintre poeții canonici care au scris despre războiul din Vietnam, printre aceștia aflându-se nume precum Robert Bly, Adrienne Rich, Denise Levertov, Robert Lowell, Allen Ginsberg sau Yusef Komunyakaa.

Poeme ale lui W.S. Merwin au fost incluse în două antologii, „Poezie americană modernă și contemporană” (Editura Dacia, 1986, traducere de Mircea Ivănescu) și „Antologia poeziei americane” (Editura Univers, 1979, traducere de Ion Caraion).

W. S. Mewin s-a stins pe 15 martie 2019 în Hawaii, la venerabila vârstă de 91 de ani.

Am preluat poemul de mai jos din volumul „Poemele deceniului șapte”, apărut în 1977 la Editura Univers, în colecția Poesis (traducere de Constantin Abăluță și Ștefan Stoenescu).

Ultimul

Ei bine s-au hotărât să fie pretutindeni căci de ce nu.
Pretutindeni era al lor fiindcă ei gândeau astfel.
Ei cei cu două frunze disprețuiți de păsări.
În mijlocul pietrelor s-au hotărât.
Începuseră să taie.

Ei bine au tăiat totul căci de ce nu.
Totul era al lor fiindcă ei gândeau astfel.
El căzu-n propria umbră și cu ea-mpreună ei îl luară.
Unii ca să aibă, alții ca să ardă.

Ei bine tăind totul au ajuns la apă.
Ajunși la capătul zilei unul rămase în picioare.
Îl vor tăia mâine au plecat.
Noaptea se adună în ultimele ramuri.
Umbra nopții se adună în umbra de pe apă.
Noaptea și umbra îmbrăcară același craniu.
Și el spuse Acum.

Ei bine dimineața îl tăiară pe ultimul.
Ca și ceilalți ultimul căzu în propria umbră.
Căzu în umbra-i de pe apă.
L-au luat umbra-i rămase pe apă.

Ei bine dădură din umeri încercară să-nlăture umbra.
Tăiară pân’la rădăcină umbra rămase întreagă.
Puseră peste ea scânduri umbra ieși deasupra.
Au proiectat  lumini dar umbra se făcea mai neagră mai clară.
Au dinamitat apa umbra se legăna.
Au încins un foc uriaș deasupra buturugii.
Din ea se-nălța foc negru între umbră și soare.
Noua umbră curgea fără s-o schimbe pe cea veche.

Dădură din umeri plecară să strângă pietre.

S-au întors umbra creștea.
Au început să clădească pietrele creștea.
Priviră în altă parte creștea mereu.
Hotărâră să facă o piatră din ea.
Duseră pietrele la râu le-au vărsat în ea.
Le-au vărsat le-au tot vărsat în dispărutele pietre.
Umbra nu fu umplută tot continua să crească.
Asta se petrecu-ntr-o zi.

Ziua următoare la fel continuă să crească.
Ei toți făcură aceleași lucruri totul fu la fel.
Hotărâră să scoată apa de sub ea.
Luară apa o luară apa intră în pământ.
Umbra rămase unde fusese-nainte.
Continuă să crească crescu pe pământ.
Începură să scurme umbra cu mașini.
Când atingea mașinile se-agăța de ele.
Au început s-o bată cu bastoanele.
Unde atingea rămânea prinsă de ele.
Asta se petrecu într-altă zi.

Ei bine în ziua următoare făcură la fel continuă să crească.
Împinseră lumini înlăuntrul umbrei.
Acolo unde umbra pătrundea în ele se stingeau.
Începură să-i sară pe margini li se lua pe picioare.
Și când li s-a urcat pe picioare se prăvăliră.
Le intră în ochi și orbiră.
Crescu peste cei prăvăliți și dispărură.
Cei ce-au orbit și pășiră în inima-i dispărură.
Celor ce-au putut s-o vadă și să rămână pe loc
Le înghiți umbra.
Apoi îi înghiți și pe ei și dispărură.
Ei bine ceilalți fugiră.

Cei ce-au fost lăsați plecară departe să trăiască de le va da pace.
Merseră cât de departe putură.
Cei norocoși laolaltă cu umbrele lor.

Foto credit W. S. Merwin. https://www.newyorker.com/magazine/2017/09/18/the-ascetic-insight-of-w-s-merwin

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.