După trei-patru zile de la Festivalul Internațional de poezie și muzică de la Bistrița, ajuns la a XIV-a ediție, am simțit că s-au așezat lucrurile cât să vă pot povesti câte ceva ca un spectator din ultimul rând al sălii, dintr-un loc care nu e rău pentru că distanța oferă ansamblu. Articolul nu poartă degeaba titlul din materialul lui Radu Vancu. Prima seară a început cu decernarea Premiului pentru literatură al orașului Bistrița, oferit scriitorului Radu Vancu, moment cu greutatea frumuseții, emoției și a poeziei. 

Iar acordarea Premiului Laura Albulescu pentru Editorul anului lui Bogdan-Alexandru Stănescu nu e puțin lucru. E un premiu foarte meritat și doar pentru vasta activitate fără de care nu aveam astăzi ocazia să poftim la peste o mie de volume ale unor scriitori contemporani importanți publicați la colecția pe care o coordonează – Anansi Contemporan. Apoi muzica, lecturile, regăsirea dintre oameni, îmbrățișările, glumele sparte la jumătatea treptelor de nevoia de a intra în sală ca să nu pierzi prea mult din eveniment, concertul de jazz care a încheiat seara cu aplauze pentru bis.

Toate au adus bucurie. Deși faptul că a picat rețeaua Orange era pe buzele tuturor, nu asta era știrea serii. Nici că Miroslav Kirin, care a primit o prezentare minunată din partea poetei Ana Dragu, nu ajunsese încă în sală de pe un drum prea lung. Ideea este că nu existau știri, ci fluxul viu, reacțiile, spontaneitatea, emoțiile, scuzele, glumele și lecturile care nășteau corpul serii, al fiecărei zi de festival.

S-a scris profesionist deja despre festivalul Poezia e la Bistrița. Eu vă las doar câteva rânduri despre atmosfera de pe linia dintre public și invitați, din punctul de vedere al unui modest participant.

Merlich Saia

Cu călcâiele ronțăite de nisip și corpul în soare vă scriu cu mintea încă plină de vibrația poeziei proaspătă și înaltă cât pereții verzi ai Palatului Culturii din Bistrița. Firește, frumoase au fost toate zilele și evenimentele, însă rezonăm diferit la poetici diferite, la vocile și tipurile de lectură, iar la festivalurile bune ai tocmai asta – un bufet bogat pentru minți înfometate. M-a bucurat poezia străină, fie și doar să o ascult, pentru că, deși organizatorii prevăzuseră scena cu un ecran pentru varianta tradusă, cu spațiu pentru rânduri de dimensiunea unei păsări domestice, eu din capătul sălii, cu ochelarii uitați acasă, mă uitam precum curca-n lemne. Am preferat să ascult și bine am făcut. E o plăcere să asculți poezie în spaniolă și nu numai. M-am bucurat de debutanți, de vocea și poezia Cătălinei Stanislav, Ion Buzu și alții, dar m-au surprins contrastele celor consacrați, cum ar fi emoțiile Simonei Popescu. Condimentele cunoscute sunt o bază bună pentru un festival reușit, iar organizatorii știu să lucreze cu asta cât să sporească experiența prin cool-ul sobru-cald al lui Bogdan-Alexandru Stănescu, candoarea și modestia lui Radu Vancu, farmecul și inteligența Tatianei Țîbuleac etc.

Ion Mureșan & Toni Chira

 La capitolul volume noi, m-au captivat volumul și lectura lui Teodor Dună, nebunia de carte a lui Merlich Saia și blândețea necruțătoare cu care a citit lucrurile teribile ale poeticii sale. Un moment savuros a fost prezentarea lui Ion Mureșan făcută de Marin Mălaicu-Hondrari, care a invitat spontan în scenă un voluntar participant să adauge ceva la prezentare. A urcat un puști timid care a început să citească de pe ecran datele biografice ale uriașului poet, iar MMH, cu umorul lui fain, l-a abătut în zona naturală într-un scurt dialog.
Tu ai auzit de Ion Mureșan?
Nu, dar acum l-am și văzut.
Scena și sala s-au unit în hohote și cam asta este atmosfera unui festival foarte bun. Iar Ion Mureșan a făcut cu lejeritate ce știe el cel mai bine: ne-a sedus cu poezia sa.

Am simțit că o parte importantă a festivalului sunt cei tineri, poeții, poetele, dar nu doar cei de pe scenă, ci și cei din public, iar puștii de la revista Alecart sunt pur și simplu minunați. Evenimentele dimineților cu discuțiile și atelierele de scriere creativă cu siguranță au fost o felie foarte importantă, mai ales că au fost ținute de Radu Vancu și Marius Chivu, însă erau pentru tineri, nu pentru o bătrânică insomniacă care nu a ajuns la ele.

Tatiana Țîbuleac

O discuție care mi-a plăcut foarte mult a fost cea de la prânzul zilei de vineri, la evenimentul Literatură, reviste și scriitori maghiari din România, de la restaurantul Rapsodia, moderată de Radu Vancu. Mi-a plăcut forța onestității tinerelor poete, Sánta Miriám și Kata Győrfi, înclinațiile lor tematice foarte specifice, profunzimea frontului personal din care au abordat problematica identității culturale, a identității în sine, temă ce a traversat și discursul Tatianei Țîbuleac, în ziua următoare. Pe Tatiana Țîbuleac o poți asculta zi lungă de vară și nu ai cum să te plictisești pentru că te reține ca în literatura sa, într-o grădină dezvăluindu-se printre frunze, dar nu de tot.

Radu Vancu & Șerban Axinte

Când am întrebat stânga-dreapta oamenii cum s-au simțit, ce le place, nu prea am dat de careva care să se strâmbe ori care să se exprime cu precizie chirurgicală despre ceva anume. Am luat asta ca pe ceva pozitiv pentru că îmi păreau toți captivați de corpusul  întreg al festivalului.

Șerban Axinte spunea că s-a simțit foarte fain, că i-a plăcut mult chiar discuția de care vă povesteam mai sus, cu poeții maghiari. Teodor Dună spunea că i-a plăcut mult Miroslav Kirin. Totuși, pentru a nu crede cumva că acest material nu conține nicio știre, vă spun că Radu Vancu a ajuns la jumătate cu romanul început în pandemie. Pentru moment e în pauză. Nu de scris, doar de roman. Scrie un volum de poezie și apoi se va întoarce la roman.

Oana Doboși & Raluca Selejan

Un alt lucru foarte bun la Poezia e la Bistrița a fost prezența celor două bufnițe, Oana Doboși și Raluca Selejan, de la minunata librărie din Timișoara, care ne-au dat material pentru autografe la preț de festival. Sub îndrumarea directorului festivalului, domnul Gavril Țărmure, Dan Coman și Marin Mălaicu Hondrari nu sunt scriitorii acelor zile, dar, alături de Alina Pop, sunt organizatorii, gazdele, prezentatorii. Nu știu cum sună toate astea, parcă un pic prozaic, pentru că este evident că un festival la acest nivel nu iese doar cu muncă. Iese așa cu multă muncă și cu un anumit tip de implicare care nu poate veni decât din zone profunde de înțelegere a literaturii, a forței poeziei.

Eu nu cred că oamenii pot fi înlocuiți precum piesele de tehnologie, nici experiențele trăite împreună, de aceea vă invit la anul la Bistrița, la festival, iar până atunci la lecturi pe unde apucați la alte evenimente și festivaluri.

Despre oraș? Fie că ești la Palatul Culturii, fie că bați drumul la Carrefour ori Lidl, că tai parcul în drum spre cazare, că te contrazici ori hăhăi cu prietenii în drum, că te așezi la o terasă, că râzi, plângi sau taci, Bistrița mi-a lăsat senzația că îți poate cuprinde toate stările între dealurile care îmbrățișează orașul de la margini. E un oraș cochet, cu aer medieval și contrastele firești ale prezentului, un oraș mic, dar nu îngust, mișunat de oameni într-un soi de agitație liniștită. O dovadă de intensitate a experienței de la festival pentru mine a fost și peripeția personală. Nici să plec nu mi-a fost ușor. Ba nu găseam cu ce, bilete, tren, avion, mașină, taxi, ba aveam bagaje de care nu puteam trage. În câteva zile chiar am lăsat acolo trei kilograme din mine, pantofi și haine ca să mă pot întoarce cu cărțile pe tren. Pe scurt, nu uitați că la festival găsiți cărți minunate la prețuri mici.

Finalul poveștii îmi vine în cap de la stoicul Epictetus care avea o vorbă: devii ceea ce te preocupă. Și, deși sună umflat, pentru o mică insectă de vară, a fost o onoare să mă aflu acolo printre scriitori și oameni care au transformat locul în poezie.

Patreon - O mie de semne
Author

Am lucrat în presă, în prezent lucrez în șantierul interior pentru poezie. Semnez cu prenumele tatălui din motive identitar-afective și pentru că Petre este o ingineră care nu a lucrat niciodată ca ingineră. Îmi place foarte mult literatura pentru copii, cea erotică, poezia, reportajul literar, jurnalul, scrisorile. Dar în viața de zi cu zi supraviețuiesc cu cafea și poezie.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.