Ely Ciotmonda (a cărei pseudosemnătură este eli, fără să ne dea vreun indiciu dacă ea este misterioasa ellamann134) ne-a spus că vrea să-și încerce norocul „cu câteva poezii scurte”. Noi zicem că bine a făcut (păcat de finalul ratat din ultimul poem), fiindcă iată că a venit și ziua publicării.

În plus, ne-a dat și alte câteva succinte date biografice, din care am ales următoarele: „Mă numesc Ely Ciotmonda și am 16 ani. Eu de obicei scriu proză. Am participat la Tinere Condeie luând premiul întâi la etapa județeană și națională, dar m-am simțit curajoasă și am zis să prezint niște poezii. Am mai citit prin cenaclu în Bistrița și am participat la niște concursuri micuțe din oraș pe lângă Tinere Condeie.”

Sarea în bucate, encefal mai concis.

Unghiile răpuse terebrant în creștetul capului formează
aluat cu gust de șampon.

Te subjugă compoziții banale de gânduri, emoții și aspirații înăbușitoare — ce asfixiere clișeică. 

Rețeta bunicii de 
prăjituri ciclotimice e transmisă ereditar; dar nu prin sânge.
De 
ce
crezi 
că mamei tale îi plăcea să-ți mângâie creștetul capului în fiecare noapte înainte de a te culca?

Negru

Inexplicabil încerc să-i dau sens gravurii din fața mea.
Se modelează în tâmple un tăciune versat și simt că am o coastă în plus din care pot să fac sculpturi expuse prea tare lumii.
Goliciunea din trup mi se reflectă succint în radiografia coastelor prea prost modelate. Toată lumea e același basorelief plictisitor și monoton. Îmi vine să plâng jalnic când văd același măr, cu aceleași mere necoapte și vara.
și iarna.
Când văd aceleași zâmbete hand-me-down pe aceleași fețe obosite, și pe stradă
și acasă

Gândul meu… prea cizelat pentru toate coastele pline de blasfemie din jur să fie înțeles, dar totuși, mi se încurcă privirea speriată de lipsa radiografiei automate, și inexplicabil,
încerc să-i dau sens gravurii din fața mea.

Strângere de inimă

Începusem să-mi amintesc lucruri care nu s-au întâmplat niciodată.

Degetele mele, prea subțiri pentru a concentra întreaga esență a retrospectivelor, au cedat.
Picioarele mi s-au topit și am ajuns să mă scurg pe drumul proaspăt asfaltat în văzul tuturor.
Totul era expus;
mă simțeam goală în gânduri și în materii prea fine ca să fie șlefuite într-un corp să-mi comprime candoarea…

M-am văzut din nou doar o frântură de om cu gust de sânge.
Nimic mai mult decât o carcasă prea uzată care nu-ți mai folosea la nimic dar totuși o păstrai fiindcă îți aduce aminte de ‘vremurile bune.’

Nimic mai mult decât piesa din ’50 pe care o asculta mama ta obsesiv la vinyl în timp ce își mai punea un pahar de vin, sau cognac.
Orice o făcea să uite.
Orice uita ea, tu îți aminteai.

Sau poate nu le-a uitat niciodată și împărțeați aceleași gânduri precum împărțeați același sânge și ajungeai să simți și tu dimineața miros metalic de fier în gură de la buza mușcată în somn plină de sânge.

Sau simțeai același vin pe care îl simțea și ea, precum o esență morbidă ce provoacă dependență.
Și… scurgându-te pe drumul proaspăt asfaltat într-o manieră ereditară, cum făcea și ea,
te vei simți expus.
Și vei sta lângă mine – două frânturi de oameni;
același gust de sânge din nou…
Parcă te și văd. Mă vezi?…
Sau poate că începusem să-mi amintesc lucruri care nu s-au întâmplat niciodată.

Schimbă canalul mamaie

Cobor încet prin paleta-mi scăldată
De bucurie.
E plin de nori. De nori o mie râd,
La reclame de la televizor plângând,
De dor când văd borcanul de nutella gol,
În sufletu-mi casant ca un biscuite ud,
Florile și-mi cresc cununi de spini pe cap,
Am numai nebunii și mi se contractă,
Mușchii oripilați de efortul fizic ciudată
Mi se pare lumea prin ochelarii de soare,
Topiți ca ultima ciocolată Poiana din rafturi mergând,
Mă pierd și iar ajung în dormitor,
M-afund în pat adormind,
Am visat că sunt o luptătoare de lupte sumo,
Pe nimeni n-am clintit m-am enervat,
Am clipit și m-am trezit din nou la incipit,
Din ceașca de ceai beau încet veninul care
Șerpii plâng văzându-l cum se scurge printre,
Solzii lor pierduți în sânge atunci când
La televizor e plin de reclame,
Și eu stau mâncând dulceața pe pâine deoarece,
Borcanul de nutella tot gol a rămas,
Iar Poiana nu-mi oferă nici o satisfacție,
Când mă mânjesc pe buzele-mi crăpate cu dezamăgire,
Urc înapoi pe paleta-mi scăldată-n bucurie.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.