ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, EgoPHobia, Revista de suspans, Revista de povestiri, Argos, eCreator.ro, Parnas XXI, Postmodern, Puterea – Cotidian Național, Select News și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (debut – 2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019).

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Suflet bântuit

De la o vreme tot încerc să las în urmă
Un trecut ce mă hăituie ca lupii la stână
Zilele în care zăceam pe paturi de spital
Tremurând ca un bețiv înainte de comă
Gata, gata să se înece în propria vomă
Îmi tot repet că toate au trecut
Ca țigara ce arde și lasă doar scrum
Că n-a fost decât un alt coșmar
Ce te bântuie o dată pe an
Și când cred că s-a încheiat
Cobor din tramvaiul aglomerat
Se ridică înaltă ca o fantomă
Clădirea ceaușistă tot mai diformă
Alta aidoma celor în care speram să se sfârșească
Povestea aceasta, chiar de nimeni n-avea să-și amintească
De poeta cu degete lungi, ce cândva ținea
Pana în mână și colile le umplea
Cum se umple lumea de suferință și boli
De războaie și infecții în inimile tuturor
Precum astăzi-i prea plină și lista mea
De o ură ce arde sadea
Le-aș face rău înzecit
Celor ce m-au lăsat cu-un suflet bântuit

Nici unul să vindece…

Scuip voma din inimă
Pe halatele voastre albe
În care v-au îmbrăcat credincioșii voștri
Când v-au zis salvatorii noștri
Scuip voma din suflet
Pe necunoașterea, pe nepregătirea
Pe indiferența cu care faceți promisiuni
Între ziduri unde moartea are gust de anestezic
Scuip voma din trup
Pe toate acele cuvinte ce le aud rostite de ani și ani
Aceleași, aceleași, aceleași
Nici unul să vindece, nici unul să vindece…

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.