Public întotdeauna cu un entuziasm nereținut poemele primite de la Olga Ștefan. De fiecare dată când se întâmplă să primesc câte un e-mail de la ea – și o spun cu toată sinceritatea, deși sunt convins că mulți n-o să mă credeți – tresar de bucurie și știu, cumva, că o să am o zi bună, măcar din punct de vedere poetic. Astăzi nu am o zi bună dar, așa cum spuneam, poezia Olgăi i-a atenuat asperitățile și, deopotrivă, mi-a evacuat neliniștile care mă tot bântuie în ultima vreme. Efectul ăsta numai poezia bună îl poate avea asupra mea.

Resursa

sigur că șapte ani ai dormit lângă mine
ca lângă o pasăre rănită. sigur că șapte ani ai dormit
neîntors. al optulea a sunat ca un gong. ne grăbim?

umbra ta
nu
e umbra mea pe tocuri.

povestește o
halucinație auditivă, un vis: cineva
alerga în urma ta
cu o pereche de Louboutins

în mână.

pariul despre zbor, pariul despre
mâinile care țin flori

și rugăciuni
din care ies balaurii
unor semne de carte

au stat în picioare.
n-am zburat. cânt diminețile
ca-n fața unui tron
cu rotile,
îmi
montezi în coșul pieptului microfoane. (ia-ți privirea,

omnisciența,
ochiul și obiectivul

de pe ce e al meu.

în sânge sau
în acest istoric
de căutări

faci trafic? )

***

„povestește-ți un vis” până la urmă
dragostea a fost un ghettou
la alegere
prin care ne-am plimbat
într-o noapte de revelion,
o sumă de situații tensionate
peste care am turnat
vin spumant,

însoțiți de celălalt ca
de o figură fraternă/
urma unui toc cui
în asfalt/
recunoști de la distanță
fostele poeților importanți
dispărute într-o zonă
de irelevanță
cât un magazin h&m.

frumusețea va salva lumea,
nu și femeile.

va salva femeile,
nu și

paradisul lor ultra-moral
în care nu mai sunt locuri.

(***)

devii o umbră pe tocuri.
ești un barbar buhăit care fumează
în timp ce-și citește poemele

de parcă în seara asta le vede
pentru ultima dată.

știi cum arunci pământ
pe sicriul unui necunoscut?

ești pământ înghețat,
te-am aruncat în acest pat
sigilat de gândul
că, odată ajunși,
ne vom odihni, ne vom odihni,

dar am rămas la fel de străini,

ne citim
cum am reciti
conținuturi identice
al căror ambalaj s-a schimbat,
a căror pronunție s-a maturizat,

această moarte e iarna
despre care ai recitat,

e india în care nu te vei regăsi,

un jeg supralicitat, „love is gipsy”, e
teama că te vor culca direct pe iarbă, că vei naște iar,
în văzul celorlalți, pe câmp,

un făt fantomă

un copil viral,
un înger, o fiară,

ca orice știi dinainte
că e rodul unei iluzii

și o să piară,

te bâlbâi bilingv.

moartea îți va tăia rândul, l-a și tăiat,

tu nu simți ca mine
Resursa.

Litere în oglindă

nu pot fi lider.
liderii nu
provoacă milă.

am vorbit despre tine
și am vorbit atât de mult despre tine
încât am adormit în uniforma de lucru.

întinde mâna: sunt un fruct rece,

la umbră, un stup gol

pe șantierul autoficțiunii.

(în mine) a murit cea mai iubită femeie din lume și
întrebările devin derapaje,

când mă înveți niște libertate,
când mă înveți niște internet?

cum să-ți vorbesc oficial? cum le-am scris femeilor
în care
aproape că ne-am oglindit îndrăgostite/
plimbate ca niște câini de asfalt/

prin
crepusculul
heterosexualității noastre scrobite,

lumina opțiunilor
a fost dintotdeauna difuză.

***

am purtat bijuterii
pentru că arătau
de parcă
le-am furat
pentru tine.
(am spart șiragul de perle.
acum arată
de parcă

 ți le-aș fi smuls ȚIE de la gât)

***

știu că deasupra noastră e Ursa Mare,
deasupra mea,
într-un pat pe care-l filmează
cineva
dintr-un coșmar înrudit,
ești tu,
Steaua Nordului/

pe un cer de poeme kitsch
din noaptea când te-ai născut,

Steaua Mortului.

deprinderea asta s-a legat de mine
cum ți-ar lega cineva
o pensulă de mână paralizată.

câte flori de care ne-a fost silă
s-au ofilit, pe câte altele am învățat să
le evităm, câte au rămas neculese,
maci între șine,

și cum îți mulțumesc azi

de pe un pat
al plăcerii
într-un pat de spital

pentru fiecare mililitru
de sânge!

te-am văzut într-o fotografie rară
din orașul meu,
pe atunci ne antrena dumnezeu.

O rană inconsistentă

am avut totul în orașul care moare.
încă am totul în orașul mort.

(sărut pe gurile de statui din bronz
eroii virtuali
ai unui război atomic.
sunt rânjet, fake southern belle
într-o reclamă la țoale.)

dar fixativul înecăcios al sentimentului de admirație,
(pe care-l puteai traduce și cu
hărțuire),

bucla mea de tantal,

m-a părăsit

tiara, din argintie
s-a făcut gri. abia ține
o claie leonină de păr
care miroase a balsam medicinal
și a moarte.

aura mea e acum estompată.
scrijelite pe bănci și apoi
în carnea starletei
născute din aspiranta care dansa
pe mesele de la cercul polar –

nume ordonate alfabetic se îneacă

în
cerneală și sângerează.

am făcut întotdeauna prea mult
ca să-mi țin laolaltă relevanța,

relevanța unei femei e o cheie cu lanț,
un tipar prins cu ace,
toate piesele sunt detașabile,
mici voluntari
în slujba mizeră
a pudorii.

(iar zâmbetul
e făcut pe vapor, o umbrelă pe care ploaia
o-ntoarce).

am mâncat ironie pe pâine
în camere inundate de oameni mai buni decât mine,
pe rampa pentru paraplegici
rostogoleam acest dicton

„nimic nu te integrează mai ușor într-un grup
cum o face succesul”.

ca să mă placă,

am scris acest poem,
apoi l-am închis
în atitudinea statuii lui buddha
ca-ntr-o femeie prevăzută cu sertare:

cuvintele cad din parașute asertive,

nu mă găsești în furia lor.

(în îmbrățișări te-ai topit fără să-ți pui problema
dorinței. poate că de-asta lucrurile s-au aranjat
într-un compartiment care putea fi al traumei
și e doar al plictisului
ori al scârbei contrapunctate de entuziasm
pentru corp/ prea mult corp,

mult mai ușor).

„Dragostea ne va întreba într-o seară cum am făcut primul million”

frumusețea ta e un tren în care
jumătate dintre compartimente sunt goale.

te leagănă
ca un coșmar
din care cad bagaje și oameni.

în brațele tale nu fusese niciodată iadul.

dar ne lovim unul de altul
în somn
de parcă am
căra
și-am depune
raptul unei zile de ură, prăzile din indii.

în ochi am mine de diamante. stau
la picioarele unui idol.
îmi fac planuri, cum mă poți ajuta?
te citesc, dar
ești idolul altcuiva.

voi merge pe treptele primei mele case
și-o voi răscumpăra cu diamante.
voi veni la tine,
minicooper din carne
abia așteptând să parcheze
într-un abator
rolls royce.

acesta este fierul încins al promisiunii.

rămâi o anecdotă.

între pustnic și nevăzător,
îmi narez existența din podișul transilvaniei
până în șanțurile contradictorii din podul palmei,
fac jocul interpretărilor. la plecare, privirea lor lubrică
e un recipient prost spălat
în care a fost smoală. prietenia,
înțelegerea, deschiderile („ca de obloane
ca să miroși mișcarea stradală”)

converg spre aceeași greșeală.
să te revăd cu acești ochi e să-mi amintesc mila mea
conversațională.

să-mi scot (ca pe cercei) acești ochi
înseamnă să scot – cu mâinile goale, ca și cum aș trage
din larg
un năvod –

tot

ce am văzut purtându-i.

Pax

sunt custodele unei păduri tăiate

și tipăresc

imaginea ta

într-o biblie/

sunt autorul
acestor greșeli de ortografie,

cantautorul
acestei cacofonii,
accidentul și paguba.

știu ce crezi despre mine. nu mă poți evita.
după ce mă citești,

ai păreri
despre arta – lac tulburat în care se vede și
viața mea, o gură astupată cu pământ – de cruzime.

m-am
construit ca pe-un baraj,
cuvintele tale sunt brațele aceleiași ape și au deviat.

n-au

cum
să ajungă la mine.

***

(sunt subiectul inclus.
ochiul bolnav.
obiectele sunt mai aproape decât par,
toate oglinzile sunt obiecții
retrovizoare, limba mea e un subdialect: știi
cum i se spune păcii
în
Răzbunare?)

***

o evoci sărind goală într-un lac, învinețită de medalii, olimpică
la libertate.
alegându-mă,
ai ales o femeie atât de complexată! alegându-mă, ți-ai ales
un falus monumental, de zeu funerar,

un braț de sânziene și un sac de mortar

ca să
scriu
pe mormântul tău

Târfă.

da-s nestatornică, iederă,
îmi traduc
acest corp și fac rost de argouri brutale (o șoaptă te-mpinge pe scări),

mă recunosc și legată la ochi,

un termiter din care singure ies
colonii de (la) litere,

vin dintr-un alfabet
ne-nfulecat de surzi, nemângâiat de orbi,

mă impun.

(eu) n-am așteptat niciodată
pe nimeni.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.