Poezie în stare de urgență: „Jurnal de izolare”, de Angelica Stan

Angelica Stan ne-a trimis un excelent grupaj pe care l-aș numi chiar așa, „Jurnal de izolare”, rezultat din contextul care ne-a distanțat fizic, unii de alții, în această perioadă complicată, dar care nu a reușit să ne distanțeze de poezie și, în consecință, de noi înșine, până la urmă. Este, cred, cel mai consistent calup de poezie pe care l-am publicat pe site, și am făcut asta deoarece sunt convins că merită și că veți avea răbdare să-l parcurgeți. Se scrie poezie bună bună în izolare (cum altfel, până la urmă?), ceea ce înseamnă că după criza Covid-19 vom avea cărți pe măsură. Le așteptăm cu interes și curiozitate.

Angelica Stan a debutat editorial în 1999 cu volumul de poeme Bumerang, prin câștigarea concursului organizat de Editura Cartea Românească. A publicat apoi volumele de poezie Testul Umbrei (Editura Vinea, 2005), Clona (Editura Vinea, 2009) și spații intermediare (Editura Tracus Arte, 2016).

Cea mai recentă carte de poezie, produse miraculoase, i-a apărut în 2018 la Editura Paralela 45 (din care am și preluat nota biobibliografică).

A mai publicat grupaje de poeme în revistele România Literară, Luceafărul, Calende, Ramuri, Convorbiri Literare, Tomis, Poesis International. În 2017 a debutat în proză, cu o povestire apărută în revista Iocan.

Angelica Stan este arhitectă, absolventă a masterului European INEAA în 1996, conferențiar doctor în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, autoare a unor lucrări de specialitate în urbanism, morfologie urbană, dinamica periferiilor urbane, teoria peisajului.

jurnal de izolare (4.05.2020)

reverie

ploaia de mai
dintr-o veche normalitate
dizolvă capsula acestui
timp care ne strânge
din ea alunecă verdele ierbii
ca un leac amar
să ne vindece miraculos
de toate.

jurnal de izolare (2.05.2020)

paranoia

dacă totul e infectat
atunci lumea asta nu e decât un poem
scris de toți deodată
dintr-o singură suflare

atâta vreme cât oricare dintre noi
poate infecta pe oricare dintre noi
e ca și cum am locui într-o gigantică floare
polenul ei
e pe toate falangele omenirii

imunitatea
o învățăm ca pe o limbă străină
unii o prind mai repede
alții niciodată
frica însă rămâne acolo
în ambalajul ei originar

ne suspectăm reciproc de încălcarea
legilor confuziei
de păcatul mortal al logicii

de la o vreme însă
e liniște în trunchiurile teilor
primăvara lor
este matematic blocată.

jurnal de izolare (30.04.2020)

mantrele

nu moartea
ci vecinătatea morții
buza prăpastiei pe care am rămas
încremeniți înaintea saltului
marea repetiție a morții
rulată în buclă ridicolă
zi după zi
și în loc de finalul unic și clar
și glorios ca un sex de floare carnivoră
cum așteptăm cu toții
după o viață plină de întâmplări
vine dereglajul acesta absurd
vine scheletul fricii
să danseze pe mesele noastre
jokerul omnipotent
abia ieșit din cutie
râzându-ne-n nas
în bucătăriile noastre galactic – urbane
unde ne bem de unii singuri stupoarea
decojiți de energii

vine teroarea din mantrele neputinței
și ne lasă doar pe jumătate vii
pândind invizibilul.

jurnal de izolare (24.04.2020)

emoticoane

va fi bine
vom ieși din case
dar nu vom ieși din noi
nu vom ieși nicidecum înafară
vom ieși din interior în interior
în spațiul-grid hașurat din doi în doi metri
vidat de răsuflările oamenilor
va fi clar
va fi bine
vom locui într-un plămân decontaminat
vom întinde o mână virtuală
și asta va fi destul pentru doi oameni
inteligenți
ne vom transmite pe noi înșine
nouă înșine
ca pe niște mesaje fără sens
pure emoticoane

și cine va ieși cu adevărat „înafară”
va fi desigur un paria
va fi bolnav și va ajunge într-un câmp
cu ierburi abia înflorite
va trăi acolo singur printre albine și greieri
își va construi un bordei
va fi vânat și va fugi și se va ascunde
în acel loc fără întoarcere
unde va trăi în absurd
până la adânci bătrâneți
neștiut de nimeni
otrăvit continuu cu frumusețea copacilor
va muri visând.

jurnal de izolare. 17.04.2020

cochilii

dinspre exterior înspre interior
ni se resorb
cornițele de melc
și trupurile ni se lasă împinse
în spaţii ameţitor de înguste
albe ca mucilagiile
unei plante antice

frica multiplică fragilitățile

cochilii
în alte cochilii
își caută loc

într-o liniște imperfectă

dacă le-ai lipi de ureche
ai auzi acolo
vuietul unei mări sau sunetul
unei sirene.

jurnal de izolare. 16.04.2020

sâmburi

câte unul în fiecare cameră
fiecare cu pereții lui
care nu se mai pot împărți
nimănui
rămân întregi și putrezesc
în propria lor coajă
cu sâmburi încă tari
rămânem
fiecare încordat în miezul
speranței.

jurnal de izolare. 15.04.2020

ciment de om

din casa plină cu tot felul de obiecte
a rămas doar fotoliul meu
singur în mijlocul camerei
ca un cerșetor loial.

degeaba caut
calc pe un strat fragil de moloz
holul casei e o stradă
o alta duce direct pe balcon
unde iedera mea lasă o umbră
solidă
ca de ciment de om.

fotoliul meu nu-și amintește
cum a ajuns în piața pustie
așteaptă să mă așez lângă el
pe bordură
să-i povestesc
dintr-o călătorie.

jurnal de izolare. 14.04.2020

încă nepregătite

unele colțuri rămân inexplicabile
dovadă că până acum n-am locuit
îndeajuns
încă descopăr depozite întregi
de singurătate
sertare rafturi rame fără imagini
treceri instabile ca traiectoria în zig-zag
a unui fluture invizibil

colțuri interioare unde foarte greu
o mână poate pătrunde
să șteargă praful
să dezlipească lumina
stătută acolo ca un tapet inexpresiv
adâncind bezna nepregătită încă
să mă privească.  

jurnal de izolare. 12.04.2020

vortex

privind drept în față poezia
întrebând-o ce are de gând
după această nenorocire
ce are de gând să spună lumii
cum va respira
cum va reîncepe să renască
în ruinele orașului
ca-ntr-un pântec otrăvit
dar încă viu

privind drept în față poezia
ca pe o lună a unui cer necunoscut
cu stele ce ar trebui
să prevestească viitorul
dar care mușcă degetele mâinii
încremenite în scris.

jurnal de izolare. 11.04.2020

într-un singur zbor

va trebui să învățăm un nou alfabet
punând împreună semnele strâmbe
ale singurătăților noastre

va trebui să luăm de la zero distanțele
să le domesticim
ca pe niște animale abia născute

să învățăm de la păsări
co-existența unor miliarde de aripi
într-un singur zbor.

jurnal de izolare. 7.04.2020

zoom

un fluviu ieșit din matca lui
clocotind în amonte
jos pietrele și banii
satele minților noastre
forfotind de ambiții
nisip ridicat în spuma
unui val mai înalt
decât sângele omului
percepem totul
din ce în ce mai îngust
prin crăpătura ușii
detaliile devin monstruoase
valul este deja deasupra
cerul o suprafață
ștearsă cu clor sau alcool
moartea pe zoom
cu fundaluri virtuale
cu palmieri și orizont marin
și doar o sclipire
în măduva unei lumânări
uitată aprinsă
într-o biserică goală.

jurnal de izolare. 5.04. 2020

vise fantastice

atunci când vom ieși din case
vom fi o specie nouă
ne vom mișca stingher prin spații
care ne vor oglindi distorsionat
vom ieși ca pușcăriașii
cu lanțul sudat de os
precauți la un nivel molecular
gândind cu amigdala panicii
ne vom vorbi
în cuvinte decontaminate
mumifiați de vid fericiți
doar atunci când de sub pleoape
ne vor zvâcni
ca niște inimi noi
visele fantastice
despre trecut.

jurnal de izolare. 31.03.2020

precum pomii

în știință
trebuie să fii umil 
cei vindecați sunt mai puțini  
și uneori chiar absenți 
de pe burtiere

pe grafice
morții au culori stridente
erup în inflorescențe precum
pomii acestei primăveri
asimptomatice 

lucrurile frumoase și simple
au devenit istorie
(în timp ce în Turkmenistan
se interzice de azi
cuvântul coronavirus).

jurnal de izolare. 26.03.2020

începând cu sine

în astfel de situații
comorbiditățile fiecăruia joacă
un rol important
e o simplă chestiune de scară
statistica ne spune că oricare dintre noi
poate sfârși oricând
mai sus sau mai jos
pe o linie curbă

doar vârfurile morții
sunt dificil de reprezentat

virusul este mai adânc în noi
decât suntem noi în el
inteligenți capabili de analize
de comunicare strategică
și măsuri militare exprimate
concis

statistic vorbind fiecare
poate îmbolnăvi pe fiecare
începând cu sine
cu propriile mâini
dintr-odată suspecte
cu propria imagine din oglindă
mereu mai îndepărtată.

jurnal de izolare.23.03.2020

un pervaz cu o plantă

casele abia acum ne arată cu adevărat
trupul lor cel de dinăuntru
blând moale ca burta unei
pâini bine coapte
sau dimpotrivă
arsură într-o scorbură înghețată

ne acomodăm
fiecare cu insula lui
nu avem cum să ne evităm marginile
nu avem cum să ne ascundem
golurile
le hrănim ca pe niște insecte
magnetizate de o lumină ostilă
mai târziu vom inventa
un nou metabolism
acum doar exersam
un mic alfabet muzical
i           zo        la         re
nu avem unde fugi
în aceste încăperi ne deșirăm respirația
și-o re-înfășurăm
pe câte un obiect oarecare
un scaun
un plămân
un pervaz cu o plantă
indescifrabilă

a doua zi continuăm
exact
de unde am rămas.

jurnal de izolare. 21.03.2020

realitatea ei

pisica mea vede altfel realitatea
ea însăși este o altfel
de realitate

o iau în brațe
o dezmierd
ea mă rabdă o vreme
apoi scoate ghearele și mă scuipă

iau asta ca pe încă o lecție
despre blândețe și renunțare
și-ncet-încet învăț
că realitatea ei
ar putea deveni oricând
propria-mi realitate.