Nicoleta Florescu revine pe www.omiedesemne.ro cu trei texte noi, care confirmă anterioarele „suspiciuni” de valoare poetică. Iată câteva note biografice (despre care nu știu sigur dacă mai sunt în totalitate actuale) de la prima postare pe site:

Nicoleta Florescu (n. 27 aprilie, 2006, Suceava): În prezent este elevă la Școala Gimnazială “Aurelian Stanciu” din Salcea, Suceava. A descoperit poezia în urmă cu un an, și de atunci nu-i mai poate da drumul.

Se consideră spontană și nonconformistă, văzând poezia ca fiind foarte aproape de ea, modalitatea ei de a se dezvolta moral și sufletește. A obținut diverse premii în cadrul concursurilor literare din România, talentul ei fiind recunoscut de jurii profesioniste.

A primit Premiul Teatrului Municipal Târgoviște, în cadrul Premiilor „Constantin Virgil Bănescu”, din juriu făcând parte Rita Chirian, Diana Geacăr și Octavian Soviany.”

Doar aici

Aici, liliecii morți rămân pe bumbacul hainelor și au grija de tine iubito
Plâng după ce mă las ca într-o sobiță mică și urlu
Frec mâinile instinctiv, frec buzele de varul pereților și totul e bine, atât de bine
Vezi tu, când râzi iți lași coapsele în jos ca un copil ce tocmai s-a fript cu laptele
Mușc din tine ca un aurolac dintr-un aluat crud
Bărbia ta tremură ca un pui de arici la marginea durerii
Hai să ne lăsăm în terciul ăla de ovăz ca într-o poveste frumoasă de mai
când ceva se trântește în tine
Ești femeia aia strong de care se îndrăgostesc toți, care la 10 e acasă și se închide în baie mușcând din caise
Pentru cine viaţa ta e mai importantă ca orice panaramă de la tv
Pentru cine ești tu gata să ieși acum pe ușă și să te-arunci de pe un pod
Eu plâng din orice
Zi-mi de ciocolata neagră și plâng
Zi-mi de curelușele cu care-ți strângi câinele de pe jos și plâng
Zi-mi cum împrăștii șervețele mototolite peste gura lui și plâng
Sunt obsedată când vine vorba de gunoaie
Fața ta curge ca o adunătură de scame
Un gândac îndesat într-o pungă, duc punga la cap și mă așez pe spatele tău ca o canistră cu benzină
Ard cu gândul la un cerculeț cu puncte comune
Storc un burete și ard cu gândul la fiecare bacterie care a trecut prin palmele astea
Cât de fin e gestul unui rechin care plânge
Cât de frumoși suntem noi când vorbim despre moarte.

Milă

I-am văzut construind măsuțe de plastic pe care să-și lase capul
M-am strâns ca o insectă care temură puțin foarte puțin
Mâinile rămân niște țevi lungi si goale peste care trece saliva
Coastele se îndeasă tot mai în spate penetrând firicelele de piele plesnite
Sunt momente în care nimic nu te mișcă
Și te gândești poate vine un băiețel cu un yoyo nu poate vine un aurolac și-ți întinde o bucățică de zahăr
Cui îi e milă de mine să spună da
Un boșorog cu dantura perfectă ridică gâtul și aproape lasă impresia că a găsit butonașul-minune
Fetița asiatică scâncește când vede stridiile
Ca niște inimi mari împăiate
Sub tacâmuri se ascunde corpul meu ca un șvaițer
În mintea mea e ceva în genul unui loc fertil care nu se vrea însămânțat
Bolborosind alcool las pământul de pe mâini în portieră trântind cu un șut ursulețul de pluș
Noi suntem ca un negru care taie lămâi zicea
Te-ai descurcat bine, treci de partea cealaltă
Pe parbriz rămân amprente ca niște fulgi în
cutiuța muzicală de lângă pat
Auzi cum cântă el la oase, e chiar tare dacă stai să te gândești că tu abia îți lovești gleznele
Fericirea e un șobolan care te trage de păr
Fericirea e lichidul pe care îl ții în gură și-l lași când mușcă
niște șmecherași care joacă badminton cu inimioarele slabe.

Cândva

Cândva voi vorbi despre asta fără să las păr în sobița mică din capul patului
Cândva voi stârni ceva mic despre care se va vorbi, o lună, o săptămână, poate deloc
Cândva voi înmuia rânjetul călugărului în lapte și voi zbura
Cândva vom muri împreună rezemați de clanță scoțându-ne firișoarele de mentă dintre dinți
Plânsul se îndoaie tot mai tare, ca o sârmă de care trag din nou
Am schimbat un bec și de atunci mi-a rămas ca o frică constantă de lumină
Poate nu l-am schimbat, poate am mințit de multe ori și doar mi-e frică.
Ce se întâmplă cu noi când nu ne mai gândim la nimic
Ne bagă cineva un furtunaș pe gât și așteaptă să simțim ceva
Ce se întâmplă cu noi când nu mascăm nimic
Ne aruncă cineva în gunoi în locul nostru
Ce se întâmplă cu noi când nu ne mai salvăm?
Mereu trântești palmele și scâncești
Mereu te adâncești în mocirlă prestabilindu-ți bine poziția
Și fetițele rupte din piețe cu paietele trase cât mai sus au zis că simt la fel
Vezi, foarte multă lume e la fel de stupidă
Sunt în ceea ce numesc eu cel mai fericit moment al vieții mele și trântesc orice apuc
Ca o cățea gravidă cu drame la activ
Pentru orice există un final fenomenal de prost de care să mă agăț, ca de un colac de salvare, continuând să fac la fel de mult rău.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.