„Deopotrivă poezia, romanele și eseurile lui Vasile Baghiu (n. 1965, Borlești, Neamț) aduc în față un univers al omului resemnat sau mai degrabă adaptat unor timpuri în care suferințele fac parte din ecuație. Autor al mai multor volume de poezie (între care Gustul înstrăinării, Depresie, Metode simple de încetinire a timpului) și al unor romane (Ospiciul, Planuri de viață, Fericire sub limite), scriitorul a propus lumii literare perspectiva himeristă, care face posibilă trecerea liniei dintre pagina scrisă și stilul de viață, dintre poezia scrisă și poezia trăită.

Astfel, călătoriile imaginare de altădată au devenit pentru el în timp călătorii reale, iar manifestul său, lansat în anii nouăzeci, a atras atenția asupra teritoriului bolii ca mod de a privi lumea printr-o grilă reflexivă prin care timpul poate fi încetinit iar superficialitatea epocii noastre adusă la nivelul zero al trăirii. Publicat frecvent în ultimii ani și în alte spații culturale, „poetul sanatoriului” ne propune aici câteva poeme ieșite din neliniștile acestor zile în care pandemia pare să reseteze multe dintre reperele de totdeauna.”

LECȚIA

Acest impas legat de epidemie
are aparența unei lecții,
dar este fără clasă și bănci,
fără catedră,
fără tablă și catalog,
fără profesor.
Dacă am spune că viața a pus la cale totul,
ar fi prea puțin,
pentru că toată lumea
simte că dincolo de metafora drăguță
există ceva
atât de real în acest film
încât nu se mai înțelege
la ce au folosit
atâtea secole de artă și poezie.

UN STIL DE VIAȚĂ BIZAR

Nu sunt măști,
nici mănuși,
nici dezinfectanți,
nu este mai nimic din ce se cere,
iar strălucitoarele lanțuri de magazine
trag obloanele,
farmaciile au orice altceva
decât ce se caută,
iar mall-urile
își rulează scările în gol.
E un peisaj imaginat în filme și cărți,
dar surprinzător pentru viața reală.
Printre toate,
omul se strecoară stingher,
pentru că nici acasă
nu mai este confort
și nici afară nu mai înseamnă libertate.
E mai degrabă un amestec
de constrângere și libertate,
nici una, nici alta,
sau amândouă împreună,
un stil de viață bizar,
de pe altă planetă.

O URMĂ

La spitalul din orașul nostru
au murit până acum
de coronavirus
doi oameni.
Veștile sunt ca niște fulgere:
scapără o secundă și pier.
Oamenii trăiesc o viață și dispar.
Rămâne o urmă,
pe retină
sau în memorie,
dar nimic solid.
Lumea noastră
nu se bazează pe asta,
ci pe tot ceea ce nu poate fi povestit
sau descris
prin mijloace la îndemână,
ceva doar intuit
și, poate, cu mari șanse
să fie întâlnit dincolo.

PRIMĂVARA NEAGRĂ

Primăvara neagră a epidemiei
m-a luat pe nepregătite.
Așteptam să mă bucur
de flori
și de tot ce oferă anotimpul,
ca de fiecare dată,
dar totul s-a dereglat
ca un televizor căruia
i s-a stricat legătura cu antena.
Și inconfortabil nu este
că nu mai am sentimente
de optimism și încântare,
ci mai ales că virusul
se insinuează cumva
în viața personală
într-un mod greu de definit,
fără prezență fizică,
fără asta, nu încă,
de fapt,
fără niciun semn.

ENERGIE DE REZERVĂ

Mulți se întreabă
dacă lumea va fi la fel
după această pandemie.
Unii cred
că se va schimba comportamentul,
deși nu se știe precis cum anume.
Alții spun că omenirea
va intra în scurt timp
pe făgașul normal de totdeauna
și totul va fi dat uitării.
Cert este că în plan sufletesc
câteva modificări de peisaj
pun în mișcare, chiar de pe acum,
un fel de energie de rezervă
mereu lăsată în așteptare,
amânată,
ignorată
pentru atunci când va fi să fie
chiar rău,
cum este acum.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.